POEZII DE RADU GYR
DIN VOLUMUL
“POEZIA ÎN CĂTUŞE”
OFRANDĂ
Din luptele şi-nfrângerile noastre
aşternem trepte noilor destine,
o scară de mărgean peste dezastre,
să urce paşii lumii care vine.
Din fiecare rană care doare,
din orice suferinţă mai adâncă,
armuri am pus pe piepturi viitoare
şi spade-am pus în mâini ce nu sunt încă.
Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.
Şi-atunci în noaptea zgurei şi a zloatei
închidem luptă, lacrimă şi rană,
din dăruirea noastră subterană
ne.om face pâine pentru foamea gloatei.
ÎNDEMN LA LUPTĂ
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt ?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis.
CREZUL
Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe
să sune scrâşnetul hain
şi mii de lacăte la uşe,
eu cum am fost, aşa rămân.
Surpaţi asupra-mi munţi şi ape,
puteţi chiar să mă spânzuraţi.
Cu grele, negre târnăcoape,
credinţa nu mi-o sfărâmaţi.
Târâţi-mă, de vrţi, sub şanţuri
şi îngropaţi-mi trupul stins.
Eu simt ca Făt-Frumos, din lanţuri
puteri adânci de neînvins.
Puteţi să năpustiţi tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
şi tare, tare ca un crez.
CREZ
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred şi-n neamul meu,
înfrăţit cu dorul.
Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
cred în flori şi-n cremeni,
căci tăcuţii mucenici
cu haiducii-s gemeni.
Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.
Şi-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge şi prin fier
ne-om croi dreptate.
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrăţit în neamul meu
sfântul crez cu dorul !
CAVALCADA
În freamăt lung de mare treapăt
pe armăsari de-aramă grea,
gonind s-ajungă pân la capăt,
înalţi, cu pumnul pe plăsea,
atâţia trec şi râd cum şchioapăt
în urma lor, pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Galopul lor înghite poşte,
potcoava sfarmă cremenea,
sau scoală smârcuri să mă-mpoşte
cu smoala-i putredă şi rea,
căci m-au lăsat la zeci de poşte
în urma lor, pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Nu-i poticneşte-n drum nici sete,
nici răni nu-şi spală la cişmea,
nici munţii nu le stau perete.
Eu cad în fiece vâlcea,
las zdrenţe-n fiece scaete,
julit mă urc pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Şi cum merg cetele buimace
spre nicăieri, spre nimenea,
se-afundă goana în băltoace
şi cade primul frânt din şa.
Pe lângă şanţu-n care zace
eu trec la pas cu gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Şi rând pe rând încep să cadă,
le sună zaua a tinichea,
eu n-am nici zale, n-am nici spadă,
dar cred într-un crâmpei de stea ;
şi-n timp ce corbii vin să-i roadă
târâş mă urc pe gloaba mea.
‘Naintea lor pe gloaba mea !
ARBORII
În brazi, în paltini, în stejari
eu am părinţi şi fraţi şi neamuri.
Nu frunză tremură pe ramuri,
ci numai ochia adânci şi mari.
Toţi dacii de la rădăcină
ard în molizi, sub largi cununi.
Pe cer, cu vârfuri de goruni,
scriu uricarii, cu lumină.
În frasin, ca-ntr-un vechi altar,
slujeşte încă un vlădică.
În creanga dârză se ridică
o mână aspră de plugar.
Iobagii cresc din răzvrătire
în fagi, alături de plăieşi.
Câte-un bunic, câte-un uncheş
aud în orice plop subţire.
Zugravi de vis ori octoih
şoptesc prin scorburi către seară,
lângă poeţi care-nălţară
din flăcări lacrimă de stih . . .
Şi eu totuna cu străbunii
în cel de mâine, cel de azi,
voi murmura în ulmi şi brazi,
cu toate foşnetele lunii.
P O V E S T E
Am avut un copil şi-o nevastã
Acum o sutã, o mie de ani.
Auziţi pãianjeni? Auziţi şobolani?
Am avut un copil şi-o nevastã.
Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pãmânteşti diafane?
Innecuri, sfârşituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viaţã odrasla, femeia.
Au trecut o sutã, cinci sute de ani,
s'au rupt munţii şi-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.
Şi în tãcerea lor scurt detunatã
un chip îmi zâmbeşte şi coase.
Din pat, douã mâini mici, somnoroase,
întinse, parcã mã fulgerã : "-Tatã!"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt : mã, ãla, un oarecare,
apoi cad iarãşi în bezne postume.
Dar ce-i ? S'a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Şi suntem numai trei din toate ?
Viaţa-i de scrum şi am rãmas în cetate
doar noi : veşnicia, celula şi eu !...
De-aş zãri mãcar o frânturã de stea!
Ce fiarã-i veşnicia, ce fiarã!
I-aş cere sã-mi dea un capãt de sfoarã
şi de milenii sã mã spânzur cu ea.
DON QUIJOTE
Mi-oi râcâi cu grijă rugina de pe za
şi-n pod găsi-voi spartă o chivără, m-auzi ?
I-oi drege buza ştirbită la loc, din mucava
şi o voi ţine-n braţe, timp lung cu ochii uzi.
Mi-oi ascuţi de-o piatră, cu gând-n lume, lancea
şi-o noapte aştepta-voi în friguri zorii, când
mi-oi săruta mârţoaga pios pe botu-I blând
şi coi porni alături cu soarele din Mancha.
În urmă Sancho Pancha îşi va certa mereu,
proptindu-se-n câlcâie, măgarul său cuminte.
Va da din cap prostimea : -Este nebun ! Dar eu
voi merge numai cântec şi numai vis-nainte !
hei, cine-o să mai aibă veşmânt medieval
mai scump ca zaua-mi ştearsă cu grijă de rugină ?
Ca Rosinanta nimeni n-o să mai aibă cal
Şi nici un vis ca visu-mi să ardă de lumină . . .
Şi totuşi, huiduită-mi va fi armura-n drum
şi nimeni cavalerul cel blând nu-l va-nţelege
cât e de trist în umbra castelelor de fum,
însângerat de pietre şi vânăt de ciomege.
Înseţoşat, hngiul nu-mi va întinde cana,
iar aripile morii mi-or rupe carnea, dar
m-o duce scutierul călare pe măgar
şi voi porni în lume să-mi aflu castelana . . .
Iar când s-o rupe lancea bucăţi în arături
şi-o face idealul din mine carne vie,
atuncea cavalerul să moară o să vie
cu trupul către vatră şi gândul către zări . . .
Întors să mor alături de-o veche lumânare
voi auzi pe Sancho plângând şi pe preot :
-Cum a putut să-ncapă un vis atât de mare
în trupul ăsta firav şi slab de Don Quijote ?
Mi-oi năluci atuncea că am învins toţi zmeii,
că sunt biruitorul întregului pământ ;
îmi va închide ochii, blând, mâna Dulcineii
şi voi muri departe de morile de vânt . . .
MORMÂNTUL CÃPITANULUI
De-aici'nainte, vremea se mãsoarã
cu trudnicile tale oseminte,
şi veacul care curge peste ţarã
începe din cenuşa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ţi moarte vie,
ne tãmâiezi cu marea ta tãcere...
Mormântul tãu e numai înviere,
prin tine luminãm de veşnicie.
Prin tine bem, setoşi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curãţit de zgurã...
Izvor ne eşti şi cinã şi zidire
şi patrafir şi cuminecãturã...
Esti azima pe care'n plâns o cere
inima noastrã pururea flãmândã.
Eşti drumul nostru cãtre zãri de miere,
eşti perna pentru tâmpla fumegândã...
Esti ruga Ţãrii pentru biruinţã,
mistria noastrã'n aur ferecatã,
dalta de foc înfiptã în credinţã...
Mormântul tãu e viaţa noastrã toatã.
Venim lângã ţãrâna ta iubitã,
şi umbra ta, prin smirnã şi balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfinţitã
şi se preschimbã'n torţe şi în spade.
Cu duhul tãu -mireasmã de grãdinã-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tãu luminã
şi ne spãlãm obrajii de prigoane.
Luãm un pumn de lut din groapa sfântã
şi-l punem pe vechi rãni de închisoare;
şi rãnile din noi tresar şi cântã,
se fac medalii şi zâmbesc în soare...
Dar de-or veni, cândva, cu paşi uşarnici,
la groapa ta, mişeii şi viclenii,
şi se vor bate'n piept cu pumni fãţarnici,
slãvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tãu, gemând, sã se ridice
şi duhul tãu, ţâşnind din veşnicie,
într'un nãpraznic fulger sã despice
pângãritoarea lor nimicnicie !
M O R Ţ I I
Pe sub fereastrã trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi ;
trecurã ieri, trecurã azi,
numãrul lor cine-l mai ştie?
Cãruţul tras de un ocnaş
pe drumul plopilor îl duce;
nu sunt nici prapuri şi nici cruce
şi nici-o vamã prin oraş.
Nici o logodnicã nu plânge
în urma mortului uitat,
ci din vãzduhu'nvolburat
o panã galbenã se frânge.
Noi stãm la geam, privim în zare
cum fâlfâie aripa morţii
şi ne'ntrebãm : pe mâine, care
o sã-l atingã zarul sorţii?
VOI N'ATI FOST CU NOI IN CELULE
Voi n'aţi fost cu noi în celule
sã ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiarã, cu guri nesãtule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde sã urle,
strivit de cãtuşe la glezne.
Voi n'aţi plâns în palme, fierbinte,
strãpunşi de cuţitul trãdãrii.
Sub cer fãrã stele, în drum spre morminte,
voi n'aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava şi binele ţãrii.
In cântec cu noi laolaltã
trecând printre umbre pereţii,
voi n'aţi cunoscut frumusetea înaltã
cum dorul irumpe, cum inima saltã
gonind dupã harfele vieţii.
Ce-i munca de braţe plãpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pãtrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveţi de unde
sã spuneţi aproapelui vostru.
Voi nu ştiţi în crunta 'nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se'nchid în zãvoare,
şi'n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.
Aţi stat la ospeţe'ncãrcate
gonind dupã fast şi orgoliu,
nici milã de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candelã-aprinsã şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
cã pumnul e singura faimã.
Fãţarnici la cuget, pe-alãturi ne treceţi,
când noi cu obraji ca pãmântul şi vineţi,
gustãm din osândã şi spaimã.
Când porţile sparge-se-or toate
şi mortii vor prinde sã urle,
când lanţuri şi ziduri cãdea-vor sfãrmate,
voi nu ştiţi ce'nseamnã'nvierea din moarte,
cãci n'aţi fost cu noi în celule.
VECINUL CARE-A MURIT
In celula de alãturi a murit alaltãieri unul.
Era un vieţaş ofticos.
Tusea-i sunase mai neagrã de cum e ceaunul,
şi-o noapte-a vãrsat sânge pe jos.
Sta zugravit cu vãpsele sãrace - sfânt pe şindrilã -
când lacãtu'n zori a svâcnit.
Amar, înlemnise obrazul în crâncenã silã.
Gardianul aşa l-a gãsit.
Au venit alti doi paznici, trãgând mohorâţi din ţigarã,
şi'ntr'o pãturã ruptã l-au pus.
Mâna-i curgea ca o zdreanţã din uniforma-i murdarã,
şi ei l-au luat şi l-au dus.
Galbeni, de dupã zãbrele pândeau, tãcuti, osândiţii
cum leşul afarã e scos.
Pe gardieni şi pe mort ploua vânãt, dupã tradiţii,
vânãt, tãrãgãnat şi cleios...
In celula de alãturi a murit alaltãieri unul.
L-au luat şi l-au dus de la noi...
Dar, noaptea, când ploşniţa suge şi luna e ca tutunul,
ocnaşul mort a venit înapoi.
Mi-a venit la vizetã cu paşii de frunze: - Hai, frate.
Am sãrit de pe scândura mea.
Obrazul şi ochii-i luceau de fericiri dilatate,
şi putreda-i gurã zâmbea.
-Hai, frate, mi-a spus, şi-un freamãt parcã-l bãtea într'o dungã.
M'aşteaptã afar' un landou.
Deasupra temniţei m'am plimbat cât e noaptea de lungã,
şi plec cu landoul din nou.
Nu, nu m'au ros niciodatã oftica, foamea, pãduchii,
în stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea'n celulã mi l-am lucrat.
Vecine, vãzduhul ne cheamã vibrând din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnaşilor : uite, i-am întâlnit printre stele
din lanţuri sunând, în convoi.
Vino cu mine. Din rogojinã fã-ţi verde trãsurã.
Sunt paturi albe sus, şi sunt pâini.
Ne-aşteaptã'n luceafãr Iisus, cu lapte cald şi prescurã
şi-un pahar plin cu lacrimi, în mâini.
UN CIMITIR DE DEŢINUŢI
Alãturi de temniţã, pe-o rânã, pe-o coastã,
cimitirul nostru tace, adastã,
aşteaptã sicrie sãrace
cu numãr de smoalã scris pe capace...
Cimitir fãrã iarbã, doar humã
ocolit ca o molimã neagrã de ciumã,
cimitir fãrã poveste
unde nu'ngenuncheazã neveste,
unde mame nu plâng,
unde nu s'aud lacrimi de ţânc.
Crucile strâmbe şi şchioape
vrurã sã fugã, sã scape,
dar numai o clipã rebele
- parcã somate de sentinele -
au stat... s'au supus,
au ridicat mâinile în sus...
Uite, gardianul le pune în fiare
pentru încercare de evadare!
Cât este ziua de lungã,
vântul le numãrã'n dungã:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toţi deţinutii prezenţi la apel,
toţi aliniaţi pe tãpşan
ca la inspecţia domnului Prim-Gardian.
Cât este searã şi umbrã,
cimitirul tainelor umblã.
Cât este noaptea de'naltã,
cimitirul tainelor tresaltã.
Când luna iese pe coame,
crucilor parcã le e foame,
şi în gropi de nãmol, osândiţii,
flãmânzii, lihniţii, trudiţii,
cu braţele'ntinse spre lunã
cer pâine caldã şi bunã...
Când stelele cad fumegânde,
crucile's haite flãmânde
şi gropile şoptesc între ele în şoapte :
-Hei, mâine sau poimâine noapte,
poate-or sosi sã scrâşneascã'n noroi
şi cinci sute treizeci şi doi*)
sau opt sute şapte*)...
*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numãrul de încarcerare al Prinţului Alexandru Ghica).
O, BRAD FRUMOS...
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
şi ochii de cicoare.
Revãd un scump şi drag cãmin
şi chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri şi lumini
în amintiri s'aratã.
In vis zâmbeşte ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra frunţii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
şi numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun şi brad
s'au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe'ngãlbenite file...
Azi nu mai vine Moş Crãciun
cu barba-i jucauşe,
ci doar tristeţile mi-adun
sã-mi plângã lângã uşe...
In bezna temniţei mã frâng
sub grele lespezi mute,
şi-mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
şi-mi pare temniţa mormânt
al tinereţii mele...
FOAMEA
Lacătul a gemut în fiinţa-mi întreagă.
Paznicul zăvoarele a tras
şi în celulă am rămas
Eu şi Foamea slăbănoagă.
O văd ca prin vis, ca prin ceaţă,
cum se despoaie fără ruşine
şi ţopăie cu buricul la mine
şi singuri stăm faţă în faţă.
Aş strivi-o cu pumnul ca pe o târfă
nălucă de oase şi piele
dar degetele nu-s ale mele
şi braţul mi-i moale de cârpă.
Muceda terci-mămăligă,
vedenie-n vis a fost parcă,
în blid şi în lingura bearcă
vor dinţii din nou să se-nfigă.
I-aş linge peretului galbenul lapte
cu aspra mea limbă de mâţă . . .
Pernele astea de urdă m-aţâţă
şi stelele-afară sunt ca perele coapte ! . . .
Aş ronţăi moloz în unghere,
aş suge un colţ de saltea . . .
Deschide-te sobă, ca o cişmea
gâlgâitoare de miere.
De ce nu se face aşa, o lumină
să văd că-n uşa celulei răsare
Maica Domnului c-o strachină mare
cu lapte şi azimă plină . . .
Doamne, cum s-or ospăta alţii,
morman de oase şi pâine.
Ah ! Zodia mea de fiară, de câine,
cum mi-au dospit-o sfinţii, înalţii !
LANŢURI
Vă privesc prinse zdravăn de glezne cu nituri,
Fac pas, vă aud zornăind fierăria,
Crâncen mă simt priponit de garnituri,
Aşa m-a legat de ea veşnicia.
Mă culc, mă ridic, sun din carne, din oase,
Pâinea mea sună, apa mea sună, somnul meu sună,
Parcă întreg sunt făcut din fier şi furtună
Pe nicovală şi sub baroase.
Ca lupii mă rupeţi, ca iadul mă frigeţi,
În ţipătul vostru satana mă strigă . . .
În rărunchi, în plămâni, cătuşa mi-o-nfigeţi,
Până şi-n inimă am o verigă . . .
Lanţuri, vă pipăi cu ură zangătul groaznic . . .
m-ascund, mă îngrop, nu scap de teribilul sunet . . .
şi totuşi, v-am mai purtat altădată fierul năpraznic,
sunetul vostru în trup mi-a rămas ca un tunet.
Lanţuri, lanţuri, îmi amintesc de voi foarte bine.
Departe, departe, în plumbul topit al amiezii
Tot voi m-aţi legat de grozave ardezii,
Vulturi de foc să rupă aşchii din mine . . .
ZILE
Marţi, miercuri, sâmbătă, luni,
zile neutre, fără de formă,
ca o ceaţă enormă
peste genuni.
Bună dimineaţa, celulă,
noapte bună, zăbrele,
sparge-v-aş ca un dulău în măsele,
rupe-te-aş cu dinţii, celulă !
Stau în timpul groaznic de gol,
bătut de vânturi toride,
cu tălpile-n veacuri lichide,
ca-n ocean un atol.
Temniţă, temniţă, turbată căţea,
cum joci în somnul meu paparuda !
Viaţa, viaţa de-afară, zăluda,
cum ţi-ar da foc inima mea !
Marţi, miercuri, vineri . . . Ce zi e oare ?
Săptămâna e-o namilă moartă,
insula mea nu-i pe nici-o hartă,
lunile mele nu trec prin calendare . . .
Luni, miercuri, joi . . .Duce-ţi-vă dracului,
zile-mpuţite, zile stătute !
Cin’ să vă urmeze negrele sute
De-aici din gura veacului ?
PLIMBAREA ÎN CERC
Din moartea noastră.nchisă de milenii
ne scot în curtea hâdă gardienii.
Cu ochii goi şi plini de suferinţă,
ne învârtim într-o circumferinţă.
Călcăm atenţi, mecanice cadenţe
făcând maneju-acestei penitenţe,
reglementar, sub cerul ca o zdreanţă,
toţi, unul după altul, la distanţă.
Cu mâini de mort, cu feţe de mumie,
strigoi în uniforma pământie,
în geometria cercului tăcerii,
tăcem, cum ne ordonă temnicerii.
Ce veşted pare în ziua incoloră
văzduhul jumătăţilor de oră,
ce mic e basmul lumii şi ce slut e,
când paşii dau ocol în trei minute.
Cum universu-ntreg încape-n bliduri,
în micul nostru cosmos dintre ziduri,
şi cum măsura vremii n-o mai bate
decât în rostul pâinii-nfulecate,
azi nu ne pasă dacă mai tresaltă
destinul nostru searbăd ca o baltă,
cum nu ne pasă dacă-I luni sau miercuri
domesticiţi, geometricelor cercuri.
Ieri, ne sugeau aducerile-aminte ;
azi nu ne pasă ce-a fost înainte . . .
Cu ochii grei şi supţi de suferinţă,
ne-mpleticim într-o circumferinţă.
JIND
Uneori, noaptea, dintre ziduri severe
fur prin poarta de fier ferecată
o zdreanţă de stradă sau câte-o muiere.
Cu gura mai roşie ca o muşcată.
Un haimanalâc pe chei până-n zori.
Ah ! O beţie-ntr-o crâşmă uitată ;
şi dragostea ridicată de subţiori
muşcată şi îmbrăţişată.
Seara, sub mâna ce vrea să alinte
pâinea de orz şi tărâţă
puternică, neagră, fierbinte,
zvâcneşte viu ca o ţâţă . . .
Dar nu ! Celula este murdară,
mă strânge de gât, mă sugrumă.
Noapte, sorbi-ţi-aş drojdia-amară
şi canea ta rece de spumă.
Aş trage o duşcă, pe beregată,
de libertate şi de lumină
ca un trascău care-mbată,
ca o praştină . . .
Năuc, prin vizetă ochilul urmăreşte
ca din străfundul unei gropi
cum domnişoara lună scânceşte
siluită de plopi.
IISUS ÎN CELULĂ
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist şi ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
şi-L facea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.
Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
- Doamne, de unde vii, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
şi mi-a fãcut semn ca sã tac.
S'a aşezat lângã mine pe rogojinã :
- Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie şi ruginã
parcã purtase lanţuri cândva.
Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Prin somn lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.
Pãrea celula munte, pãrea cãpãţânã
şi mişunau pãduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mânã
şi-am adormit o mie de ani...
Când m-am trezit din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Era noapte şi era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...
Am întins braţele, nimeni, tãcere.
Am intrebat zidul : nici un rãspuns !
Doar razele reci, ascuţite'n unghere,
cu suliţa lor m'au strãpuns...
- Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de cãţui...
M-am pipãit... şi pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.
IDENTITATE
Eşti, Doamne, bun ; eu, pământean şi rău !
În dragoste nu-ţi seamăn, nici în milă,
dar după răni, sunt chip din chipul Tău
de par dospit din cer, nu din argilă.
Nu Ţi-am râvnit nici razele subţiri,
nici tălpile străpunse de piroane,
dar Tu mă faci părtaş la răstigniri
să-Ţi tot îngân osânda la icoane.
Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut
şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
nu ştiu, Tu te cobori la mine-n lut,
sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere ?
Cu necerşită slavă Tu mă-ncarci
şi-n cuie, când sfinţenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile prea largi
şi-Ţi cresc alături, sânge lângă sânge . . .
DENIE
Şi primăvara parcă era alta,
curgea şi luna altfel pe zăplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stânci cu dalta
meşterul timp, nici frunte, nici obraz.
N-aveam tăiate-n cremene nici faţa,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeură şi viaţa
şi inimile noastre a căpşuni.
Pe-atunci purta şi vântul flori în chică
şi cântecul pe frunte, prour nou,
şi-n fiecare cuib de rândunică
pui de heruvi ţâşneau din orice ou.
Căzând din cer ori coborând din lună,
ne aşteptau caişii în pridvor ;
mergeam cu ei la denii, împreună,
şi ne-nchinam ca ramurile lor.
Iisus venea cu roua în potire,
priveam adânc în ochii Lui adânci,
şi înviam în orice răstignire,
când surâdeam pe crucile de-atunci . . .
JUDECATA DIN URMĂ
Prigonit ca o fiară prin smârcuri imunde,
cu găuri în tâmple, orbite afunde,
rupt ca un steag, cotropit de cangrenă,
sfâşiat de bice ca furu-n arenă,
în lanţuri, cu gloanţe ce carnea îmi scurmă,
aşa voi sosi la Judecata din urmă !
Alb, vei străluci sub zăpezi boreale,
eu, vânăt de durere, voi sta înainte.
Rece vei fi sub varul gloriei Tale,
eu, cu durerea, fi-voi fierbinte.
Şi glasul din genuni va răsuna de-odată :
- Hai, omule, vorbeşte ! E Marea ta Judecată !
Atunci voi urca pe înaltele trepte
şi-ngenunchiind sub abside,
cu zâmbet de sânge pe buze livide,
îţi voi răspunde cu, trupul inert :
- Pentru toate rănile nedrepte,
Doamne, eu Te iert . . .
A VENIT ŞI-AICI CRÂCIUNUL
(O, ce veste minunată !)
A venit şi-aici Crăciunul,
Să ne mângâie surghiunul ;
cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.
Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.
Tremură albastre stele
peste dorurile mele ;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.
Maica Domnului curată
Adă veste minunată.
Zâmbetul tău drag
înflorească-n prag
ca o zi cu soare.
Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.
Peste fericiri apuse
tinde-Ţi mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori,
pieptul lor suspină.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori
Să le-aduci lumină.
STEAUA PRINDE SĂ LUCEASCĂ
(O, ce veste minunatã)
Steaua prinde să lucească
peste ieslea-mpărătească
şi din nou trei magi
varsă din desagi
aur şi tămâie.
îngerii de sus
magilor le-a pus
cerul sub câlcâie.
Lumea-n cântec se deşteaptă,
pe Mesia Îl aşteaptă.
Zâmbete cereşti
intră pe fereşti,
vin în orice casă
şi în orice gând
arde tremurând
câte-o stea sfioasă.
Numai temniţa posacă
a-mpietrit sub promoroacă.
Stăm în beznă grea,
pentru noi nu-i stea,
cerul nu se-aprinde.
Îngerii grăbiţi,
pentru osândiţi,
nu aduc colinde.
O, Iisuse Împărate
Iartă lacrimi şi păcate .
Vin să-nchizi uşor
Rănile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi Te-om aştepta
Căci pe crucea Ta
Stăm bătuţi în cuie.
ZICEAM
Zicea : -Daţi-mi dalta, barosul,
să-mi taie cătuşele, fierul,
flămândul din mine, setosul,
să-ncalece noaptea şi cerul.
Strigam : -Dărâmaţi-mi pereţii
şi spargeţi-mi poartă şi vreme,
să pipăi, să văd miezul ceţii,
s-aud paşii Umbrei Supreme ! . . .
Şi lanţul plezneştepe glezne
şi tunet e zidu-n cădere.
Se sfâşie pietre şi bezne
în crâncena lor despuiere.
Şi toate sunt crude şi goale.
Şi taina de foc îşi descheie
mtasea ei grea din paftale,
precum un trup alb de femeie.
Că doare cumplit pipăitul,
îmi sângeră văzul sub geană
şi-auzul şi-nvârte cuţitul
în cugetul meu ca-ntr-o rană.
Lumina e bici, vijelie
de flăcări, pădure de ace,
şi gândul, ce şoim vrea să fie,
se-ntoarce biet pui în găoace.
Şi ochii treziţi să pătrungă
tărâmuri ce n-au mărginire,
ca fripţi se grăbesc să se-ascundă,
fugind înapoi în orbire.
Mă-neacă, mă arde oceanul
minunii, ca plumbu-n cuptoare
şi zic : -Daţi-mi iarăşi ciocanul
să-mi bat lan-uri noi la picioare.
Şi strig : Am privirile arse,
răpuse cad jos ca ereţii . . .
zidiţi-mi aripile-ntoarse
şi-mi puneţi la loc toţi pereţii.
ANTITEZE
N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,
surâd numai acei care suspină,
de n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duve-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
n-ai jindui după un colţ de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Şi nu te-nlţi în slăvi dacă nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară,
iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseară.
URCUŞ I
Ades îmi frige-un jărăgai
adâncu cărnii-nfierbântate
şi-aş tot sui pe brânci, pe coate,
urcuş, întoarcerii în rai.
Poate-am lăsat acolo sus
bucăţi din aripile mele,
de mi se face dor de stele
şi m-aş tot duce, drum nedus.
Poate-am uitat acolo-n cer
cenuşa feţei de-altădată,
sau poate vocea mea schimbată
mă cheamă undeva-n eter.
Ca de-o mireazmă mă îmbăt
la glasul meu din alte ere
şi pentr-o clipă prind putere
să urc în ceruri îndărăt.
O clipă sui şi iar mă fac
cădere moale şi afundă.
Urcuşul meu a fost secundă
iar carnea mea rămâne veac.
Atât de dulce ştiu să cad
şi-atât de greu mă-nalţ în sfere,
că rădăcina mea în cer e,
iar fructul meu se coace-n iad.
URCUŞ II
Din când în când îmi arde-un jărăgai
adâncul cărnii mele-nveninate,
aş vrea să urc pieptiş, pe brânci, pe coate
bolovănişul întoarcerii în rai.
O clipă urc, apoi căzând mă fac
rostogolire moale şi sfundă,
am fulgerat văzduhul o secundă,
dar trupul meu rămâne tot în veac.
Atât de dulce-am învăţat să cd
şi-atât de rar şi greu mă-norc spre stele
că rădăcina mea în cer e,
dar rodul meu se coace tot în iad.
LACRIMI
Gonit din raiul lui, pesemne,
un înger trist ni le-a adus,
menirea lor în noi să-nsemne
că-n lut mai zace-un strop de sus.
Spălăm cu lacrimi răni şi spade,
sfinţim cu lacrimi un sărut,
din lacrimi ridicăm arcade
pe unde viaţa ne-a durut.
Zvârlim în ele pietre grele
şi scoatem saci de aur, grei,
topim un pumn de spini în ele
şi facem scări de funigei.
Din lacrimi punem pod genunii,
din lacrimi înviem mereu,
şi împletind din lacrimi funii,
ne priponim de Dumnezeu.
ÎNSCRIPŢIE PE UŞA UNUI HAN
Sfinţită fie pâine şi fiertură
şi vinul de pe masa mea sfinţit
de pleci în zori cu zâmbetul pe gură,
ori de te-ntorci plângănd în asfinţit.
Pe masa mea vă fie pâinea sfântă
şi ţie cel ce pleci ţătm nou s-atingi
şi ţie cel ce vii cu spada frântă
de sub cetăţi unde n-a fost dat să-nvingi.
Pe-acelaşi pat v-am pregătit culcuşul,
pe-aceeaşi masă blide la un loc,
ca să-nfrăţesc căderea cu urcuşul
şi lacrima cu clipa de noroc.
TOAMNĂ
Plopi mai limpezi decât geaţa
şi-au tras spadele afară.
Spune-mi bună dimineaţa,
Inimă trezită iară.
Frunze reci pe ramuri ciunte
mă privesc cu ochi rotunzi.
Bună dimineaţa, frunte,
Care spinii mi-i ascunzi.
Parcă ceru-ntreg de fum e,
strada numai mângâieri.
Bună dimineaţa, lume,
care m-ai lovit şi ieri.
Parc-o pasăre înfrântă
a ţipat în pumnul strâns.
Bună dimineaţa, sfântă
bucurie de-a fi plâns !
ATÂŢIA MORŢI, ATÂTEA OSEMINTE
Avem atâţia morţi, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.
Atâţia morţi, atâtea oseminte,
vezi, sufletul lor vine din grădini
şi ne sărută pleoapele fierbinte,
precum un vânt de seară plin de crini.
Atâţia morţi, atâtea oseminte,
ne cresc în vis ca o capatepeteasmă
şi umbra lor dumbravă de argint e
şi tremură flori albe de mireasmă.
Atâţia morţi străfulgeră inele
pe fruntea zodiacului aprins.
Cu frunţile de s-au izbit de stele,
cu jertfele de ceruri s-au atins.
Cutremuraţi de-aducerile-aminte,
cu ochii incendiaţi de-un sfânt mister,
privim cum zilnic alte noi morminte
se-nalţă pajuri albe către cer.
Să pună ţării temelii de fier !
NU ŞTIU CUM VA FI ZIUA ACEEA . . .
Nu ştiu cum va fi ziua aceea,
vor trece peste lume crunte roţi
-ca tunetul cu grii lui saboţi-
sau poate-o arde-n cer Casiopeia,
nu ştiu cum va fi ziua aceea,
dar vom pleca pe rând toţi, toţi . . .
Nu ştiu cum va fi clipa pentru unii,
s-or agăţa de prag cu braţ flămând ?
Alţii, voind să plece mai curând
şi beţi de ţuica tare a furtunii,
nu ştiu cum va fi clipa pentru unii,
dar vom pleca cu toţii, rând pe rând . . .
Şi de-or pleca şi cei ce n-or s-adune
pe frunte nici un spin aurifer,
cu toţii ştim -la porţile de ger-
că veşnicia-i tot ce ne rămâne
şi nu rămân doar cele care pier.
Toţi vom pleca, dar nimeni nu va spune
Că n-a avut în el un strop de cer
şi toţi vom duce-n noi câte-o minune . . .
ÎNTOARCEREA LUI ULISE
În fruntea mesei stau cu mirt pe tâmple,
dar dorm de mult sub zidurile Troii.
Mesenii beau şi cupa mea se umple
-voi beţi cu morţii şi cinstiţi strigoii,
eu am rămas sub zidurile Troii . . .
Eu am rămas sub zidurile Troii
şi cu prietenii mei morţi în fundul mării;
se rumenesc berbecii graşi şi boii
zadarnic în miresmele frigării.
Eu am rămas sub zidurile Troii
sau rătăcesc pe mare cu vâslaşii
-întors acasă cum se-ntorc strigoii
acelora ce nu mai vin cu paşii- .
Mă pipăiţi pe umeri, pe veşminte,
încredinţaţi că m-am întors ‘napoi;
dar eu sunt numai sute de morminte
în leşul care umblă printre voi.
Voi îmi vorbiţi de temple, de pilaştri,
despre noi zei ce-n urma mea crescură . . .
Eu vă băsmesc de morţii mei albaştri
rămaşi sub Troia sau în mări de zgură.
Uleiuri cu miros adânc de floare
sângele Troii de pe trup nu-mi spală,
căci dincolo de orice scăldătoare,
port morţii scumpi pe mine tencuială.
În cinstea mea chemaţi aezi la cină
Să mă slăvească ca pe toţi eroii ;
dar numai umbra mea cu voi închină,
eu am rămas sub zidurile Troii.
Iar când pe sânul alb al Penelopei
las fruntea în adânc culcuş fierbinte,
eu sânger încă-n lupta cu ciclopii
ori rătăcesc pe mări cu oseminte.
Cu darnice săruturi ne-ntrerupte
muierea îmi dezmiardă la-ntâmplare
pe piept, pe umăr, rănile din lupte,
crezând că urma lor nu mă mai doare.
Ci eu sunt tot o rană nevăzută
şi răni sunt ochii ăştia triştii, goii . . .
Nevasta mea sau morţii mă sărută
Întorşi acasă din cenuşa Troii ?
Din nou mă văd pe valuri cu năierii,
din nou mă bat în spade cu strigoii.
Alunec dintre coapsele muierii
şi mă-ntorc iar sub zidurile Troii . . .
Eu am rămas sub zidurile Troii !
NOI NU AM AVUT TINEREŢE
Noi nu am avut tinereţe,
să spumege viaţa în cupe ;
priveam cum din crengi pădureţe
un fruct de otravă se rupe.
Nici lauri, nici mirt şi nici roze
n-au vrut pentru noi să zâmbească.
Tot cerul de-atunci de moloz e ;
luceafărul, tânăr de iască.
Noi nu am avut Heidelberguri
cu blonde iubiri diafane ;
pe clare şi reci iceberguri
în vis noi nu am plutit pe oceane.
Cu lavaliere boeme
noi n-am fost pe sub harfele lunii ;
pe noi nu ne-au nins în poeme
nici vişinii nopţii, nici prunii.
La balul luminii-n caretă
n-am fost pe celeste terase ;
scriam doar pe inimi cu cretă
un spin, încă trei, încă şase.
Noi n-am strâns medalii din soare ,
ci noaptea-m cules, pe tăcute,
stropi negri şi grei în ulcioare,
prelinşi de pe cruci nevăzute.
Cântam ! Era sânge poemul !
Hoream ! Curgeau lacrimi pe feţe !
Zâmbeam ! Şi-n surâs sta blestemul !
Noi nu am avut tinereţe.
Mereu şchiopătând prin dezastre,
mereu cu osânda pe frunte,
credeam că tot spini sunt şi-n astre
şi-n lună tot temniţe crunte.
Ce vânt secetos şi fierbinte
ne-a frânt orice aripi răzleţe ?
Căzuţi în genunchi pe morminte,
noi nu am avut tinereţe !
Şi-adună azi zdrenţele anii
şi visul ciubotele sparte.
Prin pod se aud chiţoranii
cum petece rod mai departe.
Bătrâni, şi cu feţe de ceaţă,
cu paşi năclăiţi în tristeţe,
prin moarte-am trecut, nu prin viaţă.
Noi nu am avut tinereţe.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
poezi 1
Ne vom întoarce într-o zi
Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapãrat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Ne vom întoarce neapãrat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi...
Si cei de azi cu pasii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti,
Cum vom intra încet în ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Usori, tinându-ne de mâini,
Toti cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni. Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Si-n cântecul pe care si-l
Vor spune altii, dupã noi.
În zâmbetul ce va miji,
Si-n orice geamãt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sãmântã-n taina lor.
Noi cei pierduti, re-ntorsi din zãri,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne 'napoiem si-n disperãri
Si-n rãni ce-n piepturi se ascund.
Si-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca si ieri,
Va sângera sau va iubi...
Az' noapte, Iisus...
Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulã.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat dupã El în celulã,
Si-L fãcea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vesminte,
Argintându-I pe mâini vechi spãrturi.
M-am ridicat de sub pãtura surã:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gurã
Si mi-a fãcut semn ca sã tac...
A stat lângã mine pe rogojinã...
- Pune-mi pe rãni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de rãni si ruginã,
Parcã purtase lanturi, cândva... Oftând, Si-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libãrci.
Prin somn lumina, dar zãbrelele groase
Lungeau pe zãpada Lui vãrgi.
Pãrea celula munte, pãrea Cãpãtânã,
Si misunau pãduchi si guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mânã,
Si am dormit o mie de ani...
Când m-am trezit din grozava genunã,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
Numai Iisus nu era nicãieri...
- Unde esti, Doamne? Am urlat la zãbrele.
Din lunã venea fum de cãtui.
M-am pipãit, si pe mâinile mele
Am gãsit urmele cuielor Lui...
Zodie
Nopti la rând urmãresc prin vizetã
Beznele, beznele, beznele...
Odinioarã, citeam stelele. Lesne le
Buchiseam slovele, scrise pe boltã cu cretã.
Voiam sã-mi învãt zodia pe dinafarã
Si-o visam scrisã cu litere 'nalte, citete.
Credeam cã steaua mea e o caleascã la scarã,
Sã mã ducã, trasã de cerbi, peste râpe si podete...
Cum cautã azi ochiul, cu dusmãnie,
Steaua nemernicã si blestematã!
Ce târfã de stea, ce nãpârcã spurcatã,
Cum as rupe-o cu dintii, din puscãrie!
Maicã, mãicutã albã, mãicutã bunã,
Când îmi coseai, surâzând, azur si pieptare,
Ghiceai tu zilele mele cu gheare?
Maicã, mãicutã bunã,
Piciului tãu cu pãrul de lunã
Îi sãrutai mânutele albe, plãpândele,
Îi alungai lacrima, negura, pândele,
Si ti-l visai în rãdvan de coji de alunã,
Print cãlãrind pe furtunã...
Acum ti-l rod toate osândele
Si temnitele toate, flãmândele. Taicã, tãicutule, taicã,
Îti amintesti de scolarul bãlai,
Cu bereta lui marinarã,
Pe care-l duceai, pe sub basm, pe sub rai,
De mânã, la scoala primarã?
Unchiasule, tu nu stiai
Cã zâmbetul tãu se coboarã
Pe-o ticãloasã osândã de fiarã.
Tãicutule, taicã,
Feciorul tãu se zbate ca o lupoaicã,
Se zvârcoleste si urlã în cuscã,
Si zgârie drugii si-i muscã...
O, ce alb era totul, odinioarã!
Alb patul cu îngeri, albã scoala primarã,
Albã duminica, albã vacanta,
Alb jocul cu turca, si mingea...
Au rãmas otreapa si zdreanta,
Scuipatul, ocna, funingea.
Si din tâncul vostru, firav ca lumina,
Nu se mai vede decât jivina,
Jivina din temnita asta turbatã...
Jeliti-mã, maicã si taicã.
MORMÂNTUL CÃPITANULUI
de Radu Gyr
De-aici'nainte, vremea se masoarã
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tarã
începe din cenusa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie,
ne tãmâiezi cu marea ta tãcere...
Mormântul tãu e numai înviere,
prin tine luminãm de vesnicie.
Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curãtit de zgurã...
Izvor ne esti si cinã si zidire
si patrafir si cuminecãturã...
Esti azima pe care'n plâns o cere
inima noastrã pururea flãmândã.
Esti drumul nostru cãtre zãri de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândã...
Esti ruga Tãrii pentru biruintã,
mistria noastrã'n aur ferecatã,
dalta de foc înfiptã în credintã...
Mormântul tãu e viata noastrã toatã.
Venim lângã tãrâna ta iubitã,
si umbra ta, prin smirnã si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintitã
si se preschimbã'n torte si în spade.
Cu duhul tãu -mireasmã de grãdinã-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tãu luminã
si ne spãlãm obrajii de prigoane.
Luãm un pumn de lut din groapa sfântã
si-l punem pe vechi rãni de închisoare;
si rãnile din noi tresar si cântã,
se fac medalii si zâmbesc în soare...
Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate'n piept cu pumni fãtarnici,
slãvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tãu, gemând, sã se ridice
si duhul tãu, tâsnind din vesnicie,
într'un nãpraznic fulger sã despice
pângãritoarea lor nimicnicie!
(Inchisoarea Aiud)
RIDICÃ-TE GHEORGHE,
RIDICÃ-TE IOANE!
de Radu Gyr
Nu pentru-o lopatã de rumenã pâine,
nu pentru pãtule, nu pentru pogoane,
ci pentru vãzduhul tãu liber de mâine,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Pentru sângele neamului tãu curs prin santuri,
pentru cântecul tãu tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tãu, pus în lanturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Nu pentru mânia scrâsnitã'n mãsele,
ci ca s'aduni chiuind pe tãpsane
o claie de cer si-o cãciula de stele,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Asa, ca sã bei libertatea din ciuturi
si'n ea sã te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzãrii ei peste tine sã-i scuturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Asa, ca sã-ti pui tot sãrutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Ridicã-te Gheorghe pe lanturi si funii!
Ridicã-te Ioane pe sfinte ciolane!
Si sus, ca lumina din urma furtunii,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!...
(Inchisoarea Aiud)
TÃCEM DIN GURÃ
de Radu Gyr
Din tot, ne-a mai ramas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
cu pumnii stransi, tacem din gura.
Tacem, parc'am tacea de veacuri
ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
de mii de ani, tacem din gura.
Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.
Deasupra vremii si genunii,
tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
tacem mereu, tacem din gura.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.
Tacem ca lacatul pe use,
tacem ca focul sub cenuse,
tacem... dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesatule.
Un zgomot bubuie departe,
se darmã parca ziduri sparte
si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.
(Inchisoare Aiud)
INDEMN LA LUPTÃ
de Radu Gyr
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima in piept iti canta
ce'nseamna'n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa'n colb de-o spada franta
cand te ridici cu'n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
(Inchisoarea Aiud)
F O A M E A
de Radu Gyr
Parca de veacuri, parca de cinci ani
n'am mai pranzit, n'am mai sezut la cina.
Parca de veacuri, parca de cinci ani,
am suge fier, am roade bolovani,
am hãpãi moloz si rogojina.
In foamea noastra vajaie paduri,
se casca mãri, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri,
si parca din strabuni sau din scripturi,
dela'nceputul lumii ne e foame.
Ziua pandim cu narile in vant
naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
poate din cer, din iad, sau din mormant,
or sa ne-arunce resturi ca la fiare.
In bezna noptii ne visam strigoi,
ca ne-ospatam din cate-un hoit fierbine.
In beza noptii ne visam strigoi,
dar numai moartea rupe halci din noi,
ea singurã infuleca morminte.
(Inchisoarea Aiud)
METANIE
de Radu Gyr
Doamne, fa din umilinta
pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta,
ca pe-un pat adanc si cald.
Din lovirile nedrepte,
faguri faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte;
din caderi, urcus alpin.
Din otrava pusa'n cana,
fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana,
o cadelnita spre cer.
Si din orisice dezastru
sau crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lastun albastru
si da zambet intelept.
(Inchisoarea Aiud)
INTELEPTUL
de Radu Gyr
Nu scuip pe'nfrangerile mele!
Ce-am adorat nu stiu sa ard
si nu ridic in vant obiele
in locul ruptului stindard.
De funia spanzuratorii
dezastrele nu mi le-agat
si nici mandria din victorii
n'o pun sperietoare'n bat.
Cu-aceleasi zambete'ntelepte
imi port si lanturi si cununi
urcand spre soare clare trepte
sau coborand printre furtuni.
Si merg pe-acelas tarm ce suie,
la brat cu prieteni sau vrajmasi,
de-o fi sa-mi bata trupu'n cuie
sau sa-mi presare crini sub pasi.
(Inchisoarea Aiud)
M O R T I I
de Radu Gyr
Pe sub fereastra trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi;
trecura ieri, trecura azi,
numarul lor cine-l mai stie?
Carutul tras de un ocnas
pe drumul plopilor il duce;
nu sunt nici prapuri si nici cruce
si nici-o vama prin oras.
Nici o logodnica nu plange
in urma mortului uitat,
ci din vazduhu'nvolburat
o pana galbena se frange.
Noi stam la geam, privim in zare
cum falfaie aripa mortii
si ne'ntrebam: pe maine, care
o sa atinga zarul sortii?
(Inchisoarea Aiud)
O F R A N D A
de Radu Gyr
Din ranile si'nfrangerile noastre
intindem punte noilor destine
o punte de margean peste dezastre,
s'o urce pasii lumii care vine.
Cu orisicare rana care doare,
din orice razvratire mai adanca,
am pus o za pe piepturi viitoare
si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.
Iar dacã-am plans, din lacrima maiastra
va creste-o mangaiere de matase
pe care maine unii au s'o lase
la alte frunti ce cresc din fruntea noastra.
Iar daca'n noaptea smarcului si-a roatei
inchidem lanturi, inima si rana,
din daruirea noastra subterana
va creste paine pentru foamea gloatei.
(Inchisoarea Aiud)
INSCRIPTIE PE O FEREASTRÃ
de Radu Gyr
Flamand de lume, nesatul de cer,
fereastra grea, stau ceasuri langa tine,
cu brate'ntinse catre tot ce vine,
cu ochii'n lacrimi, catre cate pier.
In zori, cand te deschizi spre infinit,
fereastra, parca aripi ti-ai deschide
si parcã-ai vrea sa zbori spre tari toride,
ducandu-ma, pe aripi rastignit.
Iar in amurg, cand joaca departari
in geamul tau insangerat de soare,
ca aripi mari ce n'au putut zboare,
te'nchizi ranita, peste renuntari.
(Inchisoarea Aiud)
BLESTEMUL AIUDULUI
de Radu Gyr
Aiudule, Aiudule,
temnita crunta,
fa-te zaludule
piatra marunta.
Focul mance-te
ca nu te saturi.
Mereu vrei scancete
si bei oftaturi.
Vantul destrama-te
ca nu-ti ajunge
- si'n marea-ti foamete -
mereu vrei sange.
Apele faca-te
ape ca ele,
lacrimi din lacate
plans de zabrele.
Grindina 'ndoaie-te
spele-te ploaie,
lanturi si geamãte
sa ti le'nmoaie.
Aiudule, Aiudule
fiara nauca,
face-te-ai crudule
scrum si naluca.
(Inchisoarea Aiud)
C R E Z U L
de Radu Gyr
Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrasnetul hain
si mii de lacate la use,
eu tot ceiace-am fost raman.
Surpati asupra-mi munti si ape
puteti chiar sa ma spanzurati.
Cu grele, negre tarnacoape,
credinta nu mi-o sfaramati.
Tarati-ma de vreti sub santuri
si ingropati-mi trupul stins.
Eu sorb ca Fat-Frumos, din lanturi
puteri adanci de neinvins.
Puteti sa napustiti tot iadul
ca sa ma franga pana'n miez.
Eu stau in viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.
(Inchisoarea Aiud)
VOI N'ATI FOST CU NOI IN CELULE
de Radu Gyr
Voi n'ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n'ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n'ati dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n'ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harfele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti in crunta 'nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se'nchid in zavoare,
si'n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
Ati stat la ospete'ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candela-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
gustam din osanda si spaima.
Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfaramate,
voi nu stiti ce'nseamna'nvierea din moarte,
caci n'ati fost cu noi in celule.
(Inchisoarea Aiud)
VECINUL CARE-A MURIT
de Radu Gyr
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.
Sta zugravit cu vapsele sarace - sfant pe sindrila -
cand lacatu'n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.
Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si'ntr'o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.
Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios...
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi...
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.
Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: - Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.
-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr'o dunga.
M'asteapta afar' un landou.
Deasupra temnitei m'am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.
Nu, nu m'au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea'n celula mi l-am lucrat.
Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.
Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta'n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.
(Inchisoarea Aiud)
DÃ-MI CHIPUL TÃU
de Radu Gyr
Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
in ne'mpacatul meu destin
nici un tumult sa nu mai fiarba!
Sa nu mai spumege in piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate'n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.
Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o'ndoiala nu patrunde.
Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fara chin
si-o moarte fara rastignire!
Vreau, iarba, 'ntelepciunea ta
de-a nu-ti aduce'n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
fãr' a privi nimic 'nainte.
Sa cresc in timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
in fericirea voastra oarba.
(Inchisoarea Aiud)
IMN MORTILOR
de Radu Gyr
Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!
Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.
Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!
De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.
Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.
Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.
(Inchisoarea Aiud)
A MAI MURIT INCÃ UNUL
de Radu Gyr
A mai murit inca unul -
cu foamea pe fata,
cu ochii de ceata,
cu maini ca tutunul.
A mai murit inca unul
din nemernica gloata
care pe rand se gata,
Unul cate unul.
Trei, sase, opt, zece ...
A mai murit un misel.
Ce bine de el
ca-i liber sa plece!
Azi n'o sa-l mai friga
in vise de fiere
nici trup de muiere
si nici mamaliga.
Ah, Domnul, prea-bunul,
il mangaie foarte.
Tovarasi de moarte,
poftim inca unul!
Lasati-l sa plece!
Nu spuneti o vorba!
Ne lasa o ciorba
si-o paine rece.
(Inchisoarea Aiud)
CIMITIRUL DETINUTILOR
de Radu Gyr
Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace...
Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu'ngenuncheaza neveste,
unde mame nu plang,
unde nu s'aud lacrimi de tane.
Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
- parca somate de sentinele -
au stat... s'au supus,
au ridicat mainile in sus...
Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!
Cat este ziua de lunga,
vantul le numara'n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.
Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de'nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele'ntinse spre luna
cer paine calda si buna...
Cand stelele cad fumegande,
crucile's haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte:
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca'n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)...
(Inchisoarea Aiud)
*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numãrul de încarcerare al Printului Alexandru Ghica).
ISUS IN CELULÃ
de Radu Gyr
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
si-L facea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.
Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
si mi-a fãcut semn ca sã tac.
S'a asezat lângã mine pe rogojinã :
- Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã
parcã purtase lanturi cândva.
Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Luna lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.
Pãrea celula munte, pãrea cãpãtânã
si misunau pãduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mânã
si-am adormit o mie de ani...
Când m-am desteptat din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...
Am întins bratele, nimeni, tãcere.
Am intrebat zidul : nici un rãspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strãpuns...
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de cãtui...
M-am pipãit... si pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.
O, BRAD FRUMOS...
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
si ochii de cicoare.
Revãd un scump si drag cãmin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s'aratã.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun si brad
s'au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe'ngãlbenite file...
Azi nu mai vine Mos Crãciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sã-mi plângã lângã use...
In bezna temnitei mã frâng
sub grele lespezi mute,
si'mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele...
BALADÃ
de RADU GYR
Rãmas bun, de-acum, frãtan de cruce.
Vei porni spre tara ta de lut.
Eu prin sãbiile zãrii mã voi duce,
Vânturi mari sã-mi iasã la rãscruce,
sã-mi dea apa lor amarã de bãut.
Dacã într'o zi o sã se vadã
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ti straiul tãu de nun din ladã,
pune-ti zãrile la coapsã ca o spadã
si sã vii la nunta-mi de zapadã,
în Dumineca-mi albã de argint.
Pajuri negre însã de-or sã sboare,
sã'ntelegi cã ochii mi-au furat
sã mi-i ducã'n stele rotitoare,
si cã fruntea mea, rãpitã'n ghiare,
peste vârfuri de pãduri tot mai rãsare,
ca un ciob de lunã 'nsângerat.
LEAGÃN FÃRÃ CÂNTEC
de RADU GYR
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagãn pe pãmânt.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.
Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna în cerdac.
Nu te-alintã soapta nimãnui
si nici lapte'n tâta mamei nu-i.
Cãci pe lumea asta n'au rãmas
decât vânturi cu suspin în gals,
foamea ta în albia de tanc,
plânsul mamei cu blestem adânc
si scrâsnirea lantului zãlud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagãn pe pãmânt.
P O V E S T E
de RADU GYR
Am avut un copil si-o nevastã
Acum o sutã, o mie de ani.
Auziti pãianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevastã.
Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pãmântesti diafane?
Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viatã odrasla, femeia.
Au trecut o sutã cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.
Si în tãcerea lor scurt detunatã
un chip îmi zâmbeste si coase.
Din pat, douã mâini mici, somnoroase,
întinse, parcã mã fulgerã: "-Tatã!"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt: mã ãla, un oarecare,
apoi cad iarãsi în bezne postume.
Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi: vesnicia, celula si eu!...
De-as zãri mãcar o frânturã de stea!
Ce fiarã-i vesnicia, ce fiarã!
I-as cere sã-mi dea un capãt de sfoarã
si de milenii sã mã spânzur cu ea.
Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapãrat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Ne vom întoarce neapãrat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi...
Si cei de azi cu pasii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti,
Cum vom intra încet în ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Usori, tinându-ne de mâini,
Toti cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni. Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Si-n cântecul pe care si-l
Vor spune altii, dupã noi.
În zâmbetul ce va miji,
Si-n orice geamãt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sãmântã-n taina lor.
Noi cei pierduti, re-ntorsi din zãri,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne 'napoiem si-n disperãri
Si-n rãni ce-n piepturi se ascund.
Si-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca si ieri,
Va sângera sau va iubi...
Az' noapte, Iisus...
Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulã.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat dupã El în celulã,
Si-L fãcea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vesminte,
Argintându-I pe mâini vechi spãrturi.
M-am ridicat de sub pãtura surã:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gurã
Si mi-a fãcut semn ca sã tac...
A stat lângã mine pe rogojinã...
- Pune-mi pe rãni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de rãni si ruginã,
Parcã purtase lanturi, cândva... Oftând, Si-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libãrci.
Prin somn lumina, dar zãbrelele groase
Lungeau pe zãpada Lui vãrgi.
Pãrea celula munte, pãrea Cãpãtânã,
Si misunau pãduchi si guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mânã,
Si am dormit o mie de ani...
Când m-am trezit din grozava genunã,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
Numai Iisus nu era nicãieri...
- Unde esti, Doamne? Am urlat la zãbrele.
Din lunã venea fum de cãtui.
M-am pipãit, si pe mâinile mele
Am gãsit urmele cuielor Lui...
Zodie
Nopti la rând urmãresc prin vizetã
Beznele, beznele, beznele...
Odinioarã, citeam stelele. Lesne le
Buchiseam slovele, scrise pe boltã cu cretã.
Voiam sã-mi învãt zodia pe dinafarã
Si-o visam scrisã cu litere 'nalte, citete.
Credeam cã steaua mea e o caleascã la scarã,
Sã mã ducã, trasã de cerbi, peste râpe si podete...
Cum cautã azi ochiul, cu dusmãnie,
Steaua nemernicã si blestematã!
Ce târfã de stea, ce nãpârcã spurcatã,
Cum as rupe-o cu dintii, din puscãrie!
Maicã, mãicutã albã, mãicutã bunã,
Când îmi coseai, surâzând, azur si pieptare,
Ghiceai tu zilele mele cu gheare?
Maicã, mãicutã bunã,
Piciului tãu cu pãrul de lunã
Îi sãrutai mânutele albe, plãpândele,
Îi alungai lacrima, negura, pândele,
Si ti-l visai în rãdvan de coji de alunã,
Print cãlãrind pe furtunã...
Acum ti-l rod toate osândele
Si temnitele toate, flãmândele. Taicã, tãicutule, taicã,
Îti amintesti de scolarul bãlai,
Cu bereta lui marinarã,
Pe care-l duceai, pe sub basm, pe sub rai,
De mânã, la scoala primarã?
Unchiasule, tu nu stiai
Cã zâmbetul tãu se coboarã
Pe-o ticãloasã osândã de fiarã.
Tãicutule, taicã,
Feciorul tãu se zbate ca o lupoaicã,
Se zvârcoleste si urlã în cuscã,
Si zgârie drugii si-i muscã...
O, ce alb era totul, odinioarã!
Alb patul cu îngeri, albã scoala primarã,
Albã duminica, albã vacanta,
Alb jocul cu turca, si mingea...
Au rãmas otreapa si zdreanta,
Scuipatul, ocna, funingea.
Si din tâncul vostru, firav ca lumina,
Nu se mai vede decât jivina,
Jivina din temnita asta turbatã...
Jeliti-mã, maicã si taicã.
MORMÂNTUL CÃPITANULUI
de Radu Gyr
De-aici'nainte, vremea se masoarã
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tarã
începe din cenusa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie,
ne tãmâiezi cu marea ta tãcere...
Mormântul tãu e numai înviere,
prin tine luminãm de vesnicie.
Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curãtit de zgurã...
Izvor ne esti si cinã si zidire
si patrafir si cuminecãturã...
Esti azima pe care'n plâns o cere
inima noastrã pururea flãmândã.
Esti drumul nostru cãtre zãri de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândã...
Esti ruga Tãrii pentru biruintã,
mistria noastrã'n aur ferecatã,
dalta de foc înfiptã în credintã...
Mormântul tãu e viata noastrã toatã.
Venim lângã tãrâna ta iubitã,
si umbra ta, prin smirnã si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintitã
si se preschimbã'n torte si în spade.
Cu duhul tãu -mireasmã de grãdinã-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tãu luminã
si ne spãlãm obrajii de prigoane.
Luãm un pumn de lut din groapa sfântã
si-l punem pe vechi rãni de închisoare;
si rãnile din noi tresar si cântã,
se fac medalii si zâmbesc în soare...
Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate'n piept cu pumni fãtarnici,
slãvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tãu, gemând, sã se ridice
si duhul tãu, tâsnind din vesnicie,
într'un nãpraznic fulger sã despice
pângãritoarea lor nimicnicie!
(Inchisoarea Aiud)
RIDICÃ-TE GHEORGHE,
RIDICÃ-TE IOANE!
de Radu Gyr
Nu pentru-o lopatã de rumenã pâine,
nu pentru pãtule, nu pentru pogoane,
ci pentru vãzduhul tãu liber de mâine,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Pentru sângele neamului tãu curs prin santuri,
pentru cântecul tãu tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tãu, pus în lanturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Nu pentru mânia scrâsnitã'n mãsele,
ci ca s'aduni chiuind pe tãpsane
o claie de cer si-o cãciula de stele,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Asa, ca sã bei libertatea din ciuturi
si'n ea sã te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzãrii ei peste tine sã-i scuturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Asa, ca sã-ti pui tot sãrutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Ridicã-te Gheorghe pe lanturi si funii!
Ridicã-te Ioane pe sfinte ciolane!
Si sus, ca lumina din urma furtunii,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!...
(Inchisoarea Aiud)
TÃCEM DIN GURÃ
de Radu Gyr
Din tot, ne-a mai ramas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
cu pumnii stransi, tacem din gura.
Tacem, parc'am tacea de veacuri
ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
de mii de ani, tacem din gura.
Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.
Deasupra vremii si genunii,
tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
tacem mereu, tacem din gura.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.
Tacem ca lacatul pe use,
tacem ca focul sub cenuse,
tacem... dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesatule.
Un zgomot bubuie departe,
se darmã parca ziduri sparte
si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.
(Inchisoare Aiud)
INDEMN LA LUPTÃ
de Radu Gyr
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima in piept iti canta
ce'nseamna'n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa'n colb de-o spada franta
cand te ridici cu'n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
(Inchisoarea Aiud)
F O A M E A
de Radu Gyr
Parca de veacuri, parca de cinci ani
n'am mai pranzit, n'am mai sezut la cina.
Parca de veacuri, parca de cinci ani,
am suge fier, am roade bolovani,
am hãpãi moloz si rogojina.
In foamea noastra vajaie paduri,
se casca mãri, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri,
si parca din strabuni sau din scripturi,
dela'nceputul lumii ne e foame.
Ziua pandim cu narile in vant
naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
poate din cer, din iad, sau din mormant,
or sa ne-arunce resturi ca la fiare.
In bezna noptii ne visam strigoi,
ca ne-ospatam din cate-un hoit fierbine.
In beza noptii ne visam strigoi,
dar numai moartea rupe halci din noi,
ea singurã infuleca morminte.
(Inchisoarea Aiud)
METANIE
de Radu Gyr
Doamne, fa din umilinta
pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta,
ca pe-un pat adanc si cald.
Din lovirile nedrepte,
faguri faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte;
din caderi, urcus alpin.
Din otrava pusa'n cana,
fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana,
o cadelnita spre cer.
Si din orisice dezastru
sau crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lastun albastru
si da zambet intelept.
(Inchisoarea Aiud)
INTELEPTUL
de Radu Gyr
Nu scuip pe'nfrangerile mele!
Ce-am adorat nu stiu sa ard
si nu ridic in vant obiele
in locul ruptului stindard.
De funia spanzuratorii
dezastrele nu mi le-agat
si nici mandria din victorii
n'o pun sperietoare'n bat.
Cu-aceleasi zambete'ntelepte
imi port si lanturi si cununi
urcand spre soare clare trepte
sau coborand printre furtuni.
Si merg pe-acelas tarm ce suie,
la brat cu prieteni sau vrajmasi,
de-o fi sa-mi bata trupu'n cuie
sau sa-mi presare crini sub pasi.
(Inchisoarea Aiud)
M O R T I I
de Radu Gyr
Pe sub fereastra trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi;
trecura ieri, trecura azi,
numarul lor cine-l mai stie?
Carutul tras de un ocnas
pe drumul plopilor il duce;
nu sunt nici prapuri si nici cruce
si nici-o vama prin oras.
Nici o logodnica nu plange
in urma mortului uitat,
ci din vazduhu'nvolburat
o pana galbena se frange.
Noi stam la geam, privim in zare
cum falfaie aripa mortii
si ne'ntrebam: pe maine, care
o sa atinga zarul sortii?
(Inchisoarea Aiud)
O F R A N D A
de Radu Gyr
Din ranile si'nfrangerile noastre
intindem punte noilor destine
o punte de margean peste dezastre,
s'o urce pasii lumii care vine.
Cu orisicare rana care doare,
din orice razvratire mai adanca,
am pus o za pe piepturi viitoare
si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.
Iar dacã-am plans, din lacrima maiastra
va creste-o mangaiere de matase
pe care maine unii au s'o lase
la alte frunti ce cresc din fruntea noastra.
Iar daca'n noaptea smarcului si-a roatei
inchidem lanturi, inima si rana,
din daruirea noastra subterana
va creste paine pentru foamea gloatei.
(Inchisoarea Aiud)
INSCRIPTIE PE O FEREASTRÃ
de Radu Gyr
Flamand de lume, nesatul de cer,
fereastra grea, stau ceasuri langa tine,
cu brate'ntinse catre tot ce vine,
cu ochii'n lacrimi, catre cate pier.
In zori, cand te deschizi spre infinit,
fereastra, parca aripi ti-ai deschide
si parcã-ai vrea sa zbori spre tari toride,
ducandu-ma, pe aripi rastignit.
Iar in amurg, cand joaca departari
in geamul tau insangerat de soare,
ca aripi mari ce n'au putut zboare,
te'nchizi ranita, peste renuntari.
(Inchisoarea Aiud)
BLESTEMUL AIUDULUI
de Radu Gyr
Aiudule, Aiudule,
temnita crunta,
fa-te zaludule
piatra marunta.
Focul mance-te
ca nu te saturi.
Mereu vrei scancete
si bei oftaturi.
Vantul destrama-te
ca nu-ti ajunge
- si'n marea-ti foamete -
mereu vrei sange.
Apele faca-te
ape ca ele,
lacrimi din lacate
plans de zabrele.
Grindina 'ndoaie-te
spele-te ploaie,
lanturi si geamãte
sa ti le'nmoaie.
Aiudule, Aiudule
fiara nauca,
face-te-ai crudule
scrum si naluca.
(Inchisoarea Aiud)
C R E Z U L
de Radu Gyr
Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrasnetul hain
si mii de lacate la use,
eu tot ceiace-am fost raman.
Surpati asupra-mi munti si ape
puteti chiar sa ma spanzurati.
Cu grele, negre tarnacoape,
credinta nu mi-o sfaramati.
Tarati-ma de vreti sub santuri
si ingropati-mi trupul stins.
Eu sorb ca Fat-Frumos, din lanturi
puteri adanci de neinvins.
Puteti sa napustiti tot iadul
ca sa ma franga pana'n miez.
Eu stau in viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.
(Inchisoarea Aiud)
VOI N'ATI FOST CU NOI IN CELULE
de Radu Gyr
Voi n'ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n'ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n'ati dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n'ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harfele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti in crunta 'nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se'nchid in zavoare,
si'n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
Ati stat la ospete'ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candela-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
gustam din osanda si spaima.
Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfaramate,
voi nu stiti ce'nseamna'nvierea din moarte,
caci n'ati fost cu noi in celule.
(Inchisoarea Aiud)
VECINUL CARE-A MURIT
de Radu Gyr
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.
Sta zugravit cu vapsele sarace - sfant pe sindrila -
cand lacatu'n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.
Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si'ntr'o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.
Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios...
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi...
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.
Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: - Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.
-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr'o dunga.
M'asteapta afar' un landou.
Deasupra temnitei m'am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.
Nu, nu m'au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea'n celula mi l-am lucrat.
Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.
Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta'n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.
(Inchisoarea Aiud)
DÃ-MI CHIPUL TÃU
de Radu Gyr
Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
in ne'mpacatul meu destin
nici un tumult sa nu mai fiarba!
Sa nu mai spumege in piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate'n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.
Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o'ndoiala nu patrunde.
Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fara chin
si-o moarte fara rastignire!
Vreau, iarba, 'ntelepciunea ta
de-a nu-ti aduce'n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
fãr' a privi nimic 'nainte.
Sa cresc in timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
in fericirea voastra oarba.
(Inchisoarea Aiud)
IMN MORTILOR
de Radu Gyr
Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!
Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.
Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!
De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.
Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.
Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.
(Inchisoarea Aiud)
A MAI MURIT INCÃ UNUL
de Radu Gyr
A mai murit inca unul -
cu foamea pe fata,
cu ochii de ceata,
cu maini ca tutunul.
A mai murit inca unul
din nemernica gloata
care pe rand se gata,
Unul cate unul.
Trei, sase, opt, zece ...
A mai murit un misel.
Ce bine de el
ca-i liber sa plece!
Azi n'o sa-l mai friga
in vise de fiere
nici trup de muiere
si nici mamaliga.
Ah, Domnul, prea-bunul,
il mangaie foarte.
Tovarasi de moarte,
poftim inca unul!
Lasati-l sa plece!
Nu spuneti o vorba!
Ne lasa o ciorba
si-o paine rece.
(Inchisoarea Aiud)
CIMITIRUL DETINUTILOR
de Radu Gyr
Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace...
Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu'ngenuncheaza neveste,
unde mame nu plang,
unde nu s'aud lacrimi de tane.
Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
- parca somate de sentinele -
au stat... s'au supus,
au ridicat mainile in sus...
Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!
Cat este ziua de lunga,
vantul le numara'n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.
Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de'nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele'ntinse spre luna
cer paine calda si buna...
Cand stelele cad fumegande,
crucile's haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte:
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca'n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)...
(Inchisoarea Aiud)
*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numãrul de încarcerare al Printului Alexandru Ghica).
ISUS IN CELULÃ
de Radu Gyr
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
si-L facea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.
Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
si mi-a fãcut semn ca sã tac.
S'a asezat lângã mine pe rogojinã :
- Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã
parcã purtase lanturi cândva.
Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Luna lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.
Pãrea celula munte, pãrea cãpãtânã
si misunau pãduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mânã
si-am adormit o mie de ani...
Când m-am desteptat din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...
Am întins bratele, nimeni, tãcere.
Am intrebat zidul : nici un rãspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strãpuns...
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de cãtui...
M-am pipãit... si pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.
O, BRAD FRUMOS...
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
si ochii de cicoare.
Revãd un scump si drag cãmin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s'aratã.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun si brad
s'au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe'ngãlbenite file...
Azi nu mai vine Mos Crãciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sã-mi plângã lângã use...
In bezna temnitei mã frâng
sub grele lespezi mute,
si'mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele...
BALADÃ
de RADU GYR
Rãmas bun, de-acum, frãtan de cruce.
Vei porni spre tara ta de lut.
Eu prin sãbiile zãrii mã voi duce,
Vânturi mari sã-mi iasã la rãscruce,
sã-mi dea apa lor amarã de bãut.
Dacã într'o zi o sã se vadã
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ti straiul tãu de nun din ladã,
pune-ti zãrile la coapsã ca o spadã
si sã vii la nunta-mi de zapadã,
în Dumineca-mi albã de argint.
Pajuri negre însã de-or sã sboare,
sã'ntelegi cã ochii mi-au furat
sã mi-i ducã'n stele rotitoare,
si cã fruntea mea, rãpitã'n ghiare,
peste vârfuri de pãduri tot mai rãsare,
ca un ciob de lunã 'nsângerat.
LEAGÃN FÃRÃ CÂNTEC
de RADU GYR
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagãn pe pãmânt.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.
Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna în cerdac.
Nu te-alintã soapta nimãnui
si nici lapte'n tâta mamei nu-i.
Cãci pe lumea asta n'au rãmas
decât vânturi cu suspin în gals,
foamea ta în albia de tanc,
plânsul mamei cu blestem adânc
si scrâsnirea lantului zãlud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagãn pe pãmânt.
P O V E S T E
de RADU GYR
Am avut un copil si-o nevastã
Acum o sutã, o mie de ani.
Auziti pãianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevastã.
Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pãmântesti diafane?
Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viatã odrasla, femeia.
Au trecut o sutã cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.
Si în tãcerea lor scurt detunatã
un chip îmi zâmbeste si coase.
Din pat, douã mâini mici, somnoroase,
întinse, parcã mã fulgerã: "-Tatã!"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt: mã ãla, un oarecare,
apoi cad iarãsi în bezne postume.
Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi: vesnicia, celula si eu!...
De-as zãri mãcar o frânturã de stea!
Ce fiarã-i vesnicia, ce fiarã!
I-as cere sã-mi dea un capãt de sfoarã
si de milenii sã mã spânzur cu ea.
poezi
Învăţ să citesc în iubire
de ayanna
Uneori uit să citesc
în cuvinte,
privesc neputincioasă
dar surprinsă
cum anagramezi
atât de firesc
nerăbdarea,
surâsul şi dorul
din mine.
Învăţ să citesc în iubire,
s-o privesc în ochi
cu chemare,
iar lipsa ta rătăceşte
prin mine
ca litere prin noapte
căutînd hârtie.
Se sting lumini pe stradă,
doar cerul a rămas deschis
şi noi,
învăţ să citesc bucuria
iar primul cuvânt este...
TU
Aş vrea să-ţi port surâsul
de ayanna
Aş vrea să-ţi port
surâsul,
pe vârfurile degetelor
să-mi număr
urmele lăsate de el,
să adulmec în mers
vântul
şi să nu-nţeleg
de ce mai fresh
eşti tu.
Aş vrea-n o mie de culori
să-mi răspundă zarea,
tu!
Doamne, separă haina mea
de timp,
dezgoleşte-mi privirea,
separă tot ce simt
de trup,
dezleagă-mă de mine
şi adânceşte-mi plânsul!
Copaci cu părul drept
de ayanna
Copaci cu părul drept
îşi piaptănă
văzduhul,
cu ramurile
atingând albastrul -
de la rădăcini
în sus.
Copaci fără nume
crestează calendare,
răsfiraţi cu gândul
de marginea zării.
Te-aştept!
Când ninge-n calea altui anotimp
de ayanna
Când ninge-n calea altui anotimp
decât tine,
totul îmbracă
un strat nou de piele,
alb,
imaculat în uitare,
neatins în topire;
Când totul ninge
sub mângâierea ta
se topesc ghioceii
în fulgi
...de stea.
Zâmbesc în aşteptare
de ayanna
Zâmbesc în aşteptare
iar dorul tău
se-ntoarce la mine,
aşa duce mâna
fruntea peste gânduri -
sunt multe grade
peste cinci
iar primăvara din noi
o simt cum adie.
Părticele de vis în oglindă
de ayanna
Adunat din părticele
de vis
oferite-n oglindă,
înaintezi
fără ca timpul
să te vadă prea bine la ochi -
păcăleşti clipa,
ocolind-o.
Aproape de tine,
perete-dimineaţă,
în spate privesc, întuneric!
Mă trezesc.
Audio
Îmbrăţişare-n aer
de ayanna
Cum poti
o-mbrăţişare-n aer
să desenezi
cu gândul
meu,
apoi să vină mâna
ta,
să şteargă timpul
şi să rămâi
îmbrăţişat
de el?
(pentru mado)
Vreau să prind rădăcini în sus
de ayanna
Vreau să prind rădăcini
în sus,
în zborul meu neînsetat,
din căutări dezgropate
cu aripi şi glas.
Vreau să mă dezgheţ
de tot ce ma leagă
de acest pământ,
să miros în aer
viaţa mea, şi-a ta!
Să mă-ndepărtez
de tot ce mă-nconjoară,
să te iau cu mine
şi să fim pe rând,
când eu, când tu...
Tu ai legătură cu tot ce e profund în mine
de ayanna
Tu ai legatură
cu tot ce e profund în mine,
înca nepronunţat,
în înfpătuire.
Tu ai legatură
cu stările mele indescifrabile
de dor şi bucurie,
ai o legatură ne-nţeleasă
cu freamătul din mine,
ce uneori m-apropie şi mai mult
iar alteori mă-ndepărtează
de tine...
E toamnă-n iluzii
de ayanna
Merg pe urmele tale,
acoperite
de frunzele ce stau să cadă.
Siluete parcă trec
dintotdeauna
cate două,
te inventez din tine
şi totodată
desfiinţez fară să pot
orice gând
ce te conţine.
E toamnă-n iluzii
şi-n aşteptări
şi parcă-n ele s-a oprit
veşnicia.
Nu am nici bilet
la trenul care nu mai vine.
E toamnă-n iluzii
şi-n ziua de ieri,
unde străluceai.
Pagini ce miros a tine
de ayanna
Nu am scos cartea din mapa
transparenta,
mirosea a tine,
… pastrez!
Am citit cateva randuri
subliniate
in credinta ta
si te-am vazut
invins
de ganduri.
Merg in spatele lor,
adun fiecare suspin
si m-apropii
de acelasi epilog.
Curios…
La mine e altul!
Am inchis mirosul
acolo de unde a venit.
Acum e la mine!
Strigatul privirii
de ayanna
Daca ai putea da zoom
cand te uiti in oglinda
la tine,
oare ai vedea
toate urmele
privirii mele?
Ai putea vedea mereu
chiar si gandul concentrat
de-acum,
ce ma insoteste
spre tine,
ai putea auzi
ce-ti, ce-mi spune...
Dar zoom nu poate
decat ochiul meu
in privirea ta.
Roua de iarna
de ayanna
Sclipici marunt pe sub talpi,
pe sub umbra necunoscuta
a dorintei,
nu se mai asterne...
pamantul a-nghetat pe jumatate
suspinand
in roua de iarna.
Neintrebati,
isi soptesc unul altuia
framantari fara glas,
cautari infinite.
In urma mea distanta
impresioneaza,
fara sa-si dea seama -
oftatul.
Ma-ndepartez de tine
la fel
cum ma lasi
sa m-apropii.
Mersul fara cuprins
de ayanna
Ieri in azi
se intampla cu mine
- cateodata -
transform
in unitati de masura,
fara egal intre ele
timpul
si ca un tarm
ale carui pleoape
marea nu le-a stins,
imi continui
fara urme
mersul,
fara cuprins...
(fara tine)
Zambetul din palma
de ayanna
As vrea sa-mi simti
zambetul din palma
cand ma tii de mana,
aurora dintre inima nebuna
si glasul
atat de linistit
ca si cum
atunci cand te privesc
nu te-as urca pe cel mai roz
gand:
pacea din mine
(as vrea sa stii ca esti!)
Noaptea se stinge pe geam
de ayanna
Noaptea se stinge pe geam,
privirea spre ea
te inunda in ganduri;
O parte din falsa lumina
a tuturor anotimpurilor
vietii
trezeste o parte
din Maine.
(Ma-nfior...)
Ce dor ti-a adormit pe gene?
Ce vis ti-a consumat din ochi?
In antonim cu tine
de ayanna
Ai vazut, cateodata
vantul pare asa ud
cand ploaia e rece -
parc-ar vrea sa patrunda
dincolo de piele!
Dar n-are unde! (?)
La fel de intens e gandul
ce te contine pe tine,
subliniat,
...pe verticala!
Colectie de secunde
de ayanna
Cate vieti am trait pana acum
(intr-una singura)
si cate-mi vor mai ramane in urma
inspre ultima?
fotografii fara cuvinte
traiesc in clipa lor,
povestind mii de secunde, fericire...
o sa devin specialist
in colectionat
- particele din viata -
nedorind sa traiesc din ele...
Chip de absolut
de ayanna
Chip de absolut, cu ochii albastri
te vedeam
si vei fi mereu
dar
nici tu nu esti...
Nu-ti mai urmez privirea -
intre noi
o oglinda fara spate
intretine lipsa.
Te opresc din gandul meu,
nu mi-am dorit niciodata asta!
Cum poti trai fara iubire?
De ce atat de multe
dorinte ne despart?
Sau poate nu e drumul meu!...
Nu må låsa sa plec!
de ayanna
Fara tine nu mai simt
bataia vietii,
nici un por n-o mai simte -
parca orice zgomot
se-agata-n fundal
ca un tablu pictat in momente de furie,
parca nimic nu mai suspina
in verdele frunzei,
si-n fosnetul rabdarii.
"nu pleca!"..."nu ma lasa sa plec!"...
imi striga in minte
dar nimicul aude
doar cuvinte zgribulite.
Nu-mi mai simt nici radacinile
iar coroana
nu stie spre care cer se-ndreapta.
Acrostihul despartirii
de ayanna
Degeaba-ncerc sa privesc invers
acrostihul despartirii,
ea ne-a-nvaluit
fara voie
si strange
desi intre noi exista
atat de multa iubire!
Degeaba-ncerc sa-mi reprim
tristetea din sange,
cand simpla ta privire
trezeste Universul din mine
ce te vrea
pentru mii de vesnicii.
Si parca timpul nu-nceteaza
sa respire
in timp ce eu...
in timp ce tu...
De-o secunda traiesc
de ayanna
De-o secunda m-am trezit
dar nu stiu care-i realitatea noastra...
ceasul imi arata
cifrele-nainte,
cele din urma se sterg
fara zgomot
ca si cum n-ar mai fi nevoie de ele
cand ora douasprezece devine ora zero,
cand ziua de-acum adie
ca sfarsitul ei exista
dar niciodata n-a murit.
Sclipiri de dorinta
de ayanna
Vreau sclipirile de roua
cand ma scald in regasiri,
sa trezeasca-n mine glasul
eternei primaveri;
iar cand florile de mar
vor dezveli pasii pribegi
si vantul va-nteti chemarea,
ma voi transforma
cum nu stiam nici eu ca pot -
in visul ce-a umplut
atatia ani de asteptare
zarea...
Ce este nimicul ?
de ayanna
Nimic din mine
in clipe cand privesc
in gol -
incremeneste
licarind
speranta.
Nimic din mine
departe ajunge
pe un bumerang
transparent
de-atatea vise
implinite...
Frunze de lemn
de ayanna
Frunze de lemn
imprastie vantul
in aschii
pamantul -
straturi de foc
respira
prin paturi
de crengi uscate
ce-au renuntat
sa vorbeasca-n culori vii.
O lume deschisa
incepe aici
sub coaja de nuca,
sub ochiul flamand...
Propunere (pt. extrema s.a. persoane interesate)
de ayanna
O geană mi-a căzut
a dorinţă,
... a tine!
sau în privirea ta
eu trec doar prin vise,
neobosită speranţă?
Eu (nu) ma hranesc din bucuria ta...
de ayanna
Eu ma hranesc
cu bucuria ta-
lacrima izvorata din fericire,
petala de crin
pe valuri de inima calda...
Tu culegi lumina
din speranta mea,
ca un dulce,
tainic vis,
sa stau cuminte,
Sau sa iubesc
un zambet?
Tu existi nu doar aici,
aud cum strigi, incet, in noapte..
Ana?
Nimic intamplator in tine
de ayanna
Nimic intamplator in tine,
ma cheamå
particelele ce te compun -
uneori auriu ca marea, la rasarit
uneori atat de palid.
Cateva dintre ele se-nlantuie
in perfectå bucurie
cu amprente pierdute
printre hartile mele;
cateva raspund mereu
sensurilor mele.
Particule, priviri noi
in ochi ce-i stiam aproape pederost
ma-nfioara si azi.
Nimic intamplator in tine:
totul a vrut sa te-ntalnesc,
totul a trebuit sa ne gaseascå.
Mor ...de nimic
de ayanna
Soiuri de ganduri
ma rod pe dinauntru
si ma lasa
intr-un pahar cu apa.
Mor ...de nimic
iar barometrul nu stie
ce sa mai arate;
imi sunt pe dos
toate
starile de bine si de rau.
Un punct de sprijin,
singurul ce mai vorbeste,
cautand in sinea lui
(ne)multumirea
si-ntreband noroc,
pune caramizi si astazi
peste-un zid de cativa ani...
Cel mai dureros oftat
de ayanna
Cel mai dureros oftat
e plansul fara lacrimi,
vidul din piept
care strange
cand respiri
lipsa nu stiu carui fapt,
lipsa nu stiu carei tinte.
Vad durere si-n zambete,
agatate-n masti
multicolore,
animate
de varsta lui Maine.
Cel mai dureros oftat
isi pierde urma
in realitatea banuita,
cu clipele tradate
de ochii care canta
versuri nestiute.
Focul nu stie sa uite
de ayanna
Focul nu se stinge
niciodata
cand mangaierea ta
respira
sub briza mea de visuri;
Cateodata ma primesti
in lumea din care vii,
ca si cum eu
as trai totul.
Cateodata inchizi pleoapele
iar gandurile,
macinate in propria pulbere
incep sa te doara.
Cateodata totul
devine ecou necuprins
de setea-mbratisarii
si-mi spui printre gene
ca nimic nu s-a stins...
Intre doua asteptari
de ayanna
Zile de ceara,
infinit ce se varsa
in alt infinit -
unul primeste,
altul s-a daruit
ca un puf de papadie
cerului.
Particule de-asteptari
se topesc,
se unesc
intr-o noua departare;
Oare viata-i intre doua asteptari
sau dupa ele?
Niciodata sfarsit...
de ayanna
Azi trebuie sa-nchid totul...
nu EU ,
nu vreau
dar SUNT
radacina unei lacrimi,
un oftat
ce-a devenit pe jumatate surd;
o chitara parasita
de muza
in drumul ireversibil
al timpului iubirii...
Azi trebuie sa inchid totul
dar nu eu,ACEEASI pe care o stii...
p.s.Un coltz din mine nu are sfarsit!
Amintirea-i un val
de ayanna
Acum doar timpul
poate sa uite de noi,
doar muzica
sa vorbeasca
din mine
iubirea ta
sa o scriu eu...
Acum devine " forever "
si tzarmul (ne)calcat de vise
incremeneste
cu o privire pierduta
in larg;
amintirea
cu mine ,langa tine
e un val...
p.s. Si marea e plina de valuri!
Traim primavara separat...
de ayanna
Nu te-am mai vazut;
au inflorit si caisii
iar corcodusul din fata casei tale
e singur
si florile-i sunt parfumate
tare...
Parcul,plin de oameni
e tot singur,
cand dispar toti si noaptea
raman acolo
privirea si lacrima din soare;
Statuia lui Eminescu
e trista,
doar tu stii ce ochi negri
si ce voce stinsa
mai are...
Iubirea din ochi
de ayanna
Priveste-ma-n ochi
si-ai sa vezi
o inima cu lacrimi
ce goneste iubirea
dar te cheama...
De ce ma doare totul
de tine?
De ce nu ma gasesc
iar o cutiuta invizibila
ramane deschisa...?
De ce nu mai am VIATA
si-ai vazut iubirea
din ochii mei?
TU,soarele din mine...
de ayanna
din ochi ciocolatii,adanci,
izvoraste caldura ta,
soarele din mine...
sirag de saruturi,
gatul alb ma cheama
sa iti daruiesc
soarele din mine...
infloresc zambind in roz
si iubesc!
...iar bucuria ta
E soarele din mine!
cum incepe iubirea...
de ayanna
Gandul meu,
chemare
catre tine,
puternic fior,
ne-ntrerupta cautare,
nesomn de cuvinte,
o betie in stare...
Ca un strop de cerneala
albastra,
in apa,
ma cuceresti,
ma invadezi,
te primesc...
Ma auzi?
pentru "viata"
Insomnia vietii
de ayanna
Linistea, un vas de portelan
Ce-mi oboseste intr-atat urechea,
Se coboara-n temeri de-ntuneric
Si se varsa larg in van,
Ca-n oceanul meu de ganduri.
Insomnia noptii se transforma-n veghe,
Noaptea e prietena oricui atunci
Cand greierii sperantei te trezesc
Si iti arata ca nici
Luna nu e adversarul tau.
Setea rece de un aer cald
Se infiripa-n pragul mintii ei bolnave,
Vrei sa te ineci in ea, ca-n vis
Sa simti ca dormi cand te inunda.
Infinitul tau
de ayanna
Imi indrept privirea catre cer-
As fi scris al tau nume pe el,
Pe cerul dragostei albastre
Ce-mi deschide inima
Spre tine.
Dar nu incape dragostea-mi
Ce o port pentru etern
Pe aripile norilor,pe cer.
Al tau nume vreau sa-l vada
Lumea-ntreaga,sus,pe cer,
Sa ma vezi pe mine acolo
Cum ma chinui ca sa-l scriu;
Folosesc creionul inimii
Si un rosu-aprins brazdeaza cerul
Linii calde izvorasc
Din adancul ce-l cuprinde,
Din iubirea ce o port
Care creste dar nu te atinge.
Cum sa-ti colorez lumina?
Cum sa-ti desenez privirea...
Cand pe cer nu este loc
Nici macar pentru iubire-mi?...
Sperantå
de ayanna
Daca fugeam atunci de mine
Acum eu sunt peste tot,imprejur;
Vocea din suflet imi spune
ca am uitat sa mai plang.
De ce esti rece?
Sau poate nu crezi
c-ai putea fi vreodata asa,chiar tu,
in agonia propriului vis,
maruntit deja de nu stiu cate ori
in gand.
Cauta-mi un glas cald si un colt
de singuratate,pentru noi (doi).
Nu vreau decat lumina lui
iar vocea sa devina intr-o zi
realitate...!
Existentå
de ayanna
Nu mi-as dori sa fiu
Nici fir de praf,calator,
Cu libertate cantatoare
Si nici frunza verde-n vant
Adiind mereu spre sud;
Nici pamant nemiscat,
Glas al trudei zorilor,
Cand ideea-i nesecata;
Si nici camp inflorit
Cu petale mici si roz,
Cu miei palizi alergand...
Nu mi-as dori sa fiu
Nimic din tot ce se afla
Pretutindeni si niciunde;
Nu mi-as dori
Prentru ca am tot ce vreau:
Sunt OM si imi ajunge!
N-am uitat iubirea
de ayanna
a luat foc
cerul
din privirea mea;
au zburat departe
vulturi din speranta ta;
au cazut petale
din cuvinte vechi,
uscate sunt si clipe,
arida-i fruntea grea.
Ne pierdem in zile-
harnici,
anii aduna...
ne regasim in decembrie-
neobosita,
iubirea tot rasuna?
Cat va putea,
vesnicia e una!
Singuratate II
de ayanna
Singuratate absoluta,
In inima se pravalesc scantei
alburii,
Ma scald in norii sperantei
si iubesc idei.
Sa ma opresc,sa te contemplu
in imaginea visului treaz?
Sa ma inchid,sa te gonesc,
pe veci,
din al meu suflet cald?
Dar as simti fiorul rece
trecandu-mi usor pe la tample;
viscolind n-ar semana deloc
pentru ca inima mea
inca bate!
fara sens
de ayanna
Furia-i dincolo de cuvinte
La fel ca iubirea,dincolo de minte.
Tipatul e dincolo de voce,
Ca si privirea,dincolo de vorbe.
Linistea e dincolo de sunet
Ca si auzul,dincolo de fapte.
Ma mir in gand,
Ma sperii de-al meu tipat,
Ma privesc dincolo de ochi,
Ma ascult dincolo de pasi.
Revelatie (in anotimp)
de ayanna
Pasesc un anotimp mai nou ca niciodata,
In suflet mi se zbat fiori de primaveri
Si ninge des cu fulgi de roua peste mine
In dimineata unei magice trairi.
Ai rascolit in mine valuri reci
Din fericirea unei nopti senine,
S-au inecat in mine linisti care
Saruta tarmuri, ca un val sfios;
Iar setea milenara, de vise cam straine
Se scurge din clepsidra unei adieri tarzii
A vantului usor, ce-n graba, a uitat in urma-i
Pe geana mea, parfumul viu al unicei iubiri.
Iar gandurile mele-mbratiseaza-n aer
Speranta ca la tine vor ajunge,
Ca se vor aduna in jurul tau, plutind
Asa cum ploua cu petale din copaci,
Cand drumul ti-l deschid doar ele,
Sa te imbete-n fericirea lor, sa simti
Cum se amesteca prin aerul trimis de mine.
Si-acea lumina ce te-nvaluie acum
Sunt eu, prezenta tot mereu sa vad cum razi,
Sa te veghez atunci cand plangi sau cand suspini;
Si nu exista umbre-n fata,
tu existi
Acum, mereu-si pentru tine aerul e greu
Atunci nu-ti trimit ce ii lipseste -
Gandul meu legat numai de tine.
departe de mine
de ayanna
Ca o toamna tarzie,in sufletul iernatic,
o ultima frunza aluneca
in pasi tremuranzi,pe pamant,
agale si lenesa,si trista.
vrand-nevrand
ma topesc pe dinauntru
in durere,ca un glas mort.
ma risipesc in regrete tarzii,
oftez intr-un ultim rand
ca un alt cuvant pentru tot
ce-a fost si nu stiu de va mai fi...
Si trag peste mine mantia rece,
ma-nvalui in vechea trezire-
izbitoare priveliste catre abisul
unor sperante desarte.
Ma intunec in adancimea
unor false iluzii si ganduri.
M-as intoarce sa sterg totul
de la primul "azi" si pana acum!
Nu stiu daca-n cutia cu visuri
voi mai putea adaposti si cand
un alt "noi".
Sfarsitul raspunsului
de ayanna
Revin la malul vechi si ploua iar
In sufletul meu azi,
E-o ploaie-n soare si nu stiu
De-mi este dor,de-mi este frig
Sau ma trezesc din vis...
A picurat din streasina de amintiri
O ultima lacrima a singuratatii,
De i-as urma,far-a privi,doar cursul
M-as rataci pe drumul ei prea lung,
M-as lovi de vesnicul "de ce?"
Si-n ceata veche nu-l voi mai gasi.
S-a uscat si-un rau de of-uri
Iar unul mai adanc se scurge risipind
Raspunsul vechi,mult cautat,nedefinit-
De ce se pierde-n inceput?...
Aud ecoul dorului razand
Dar nu-l mai recunosc,
Nu mai sunt eu de-atunci,
In umbra mea n-apare
Decat chipul mult uitat.
Despartire
de ayanna
Vise albe,pe-o hartie,
Scrise-n gand si nerostite
Napadesc in mintea-mi stearsa
De idei,resentimente...
Brate reci ma incalzesc-
E singuratatea-mi oarba
Ce ma urmareste si-mi doboara
Orice gand.
De-as raspunde resemnarii
Ce imi macina simtirea,
As afla ca s-a pierdut
Chiar si ultima,iubirea.
Ma consolez cu amintiri
Si trec prin zile ca prin ani,
Oftez adanc si ma inchid
In temnita singuratatii.
Tergiversare
de ayanna
De nu ar mai veni deloc,
mai putin acum,acea zi
ce se-apropie de capatul singuratatii...
Si doar acum o vad pustie si rupta
din vise de-altadata,nerostite.
Acum,in iarna din suflet
se-armonizeaza voci cu elanuri
ce se puteau retrage-n pustiul indepartat...
dar s-au pierdut,incet,pe marginea mea.
Le vreau uitate,parasite,
si as opri un timp pe loc;
Nu imi explic golul din suflet
si nici aerul rece din piept.
Ultimul aprilie
de ayanna
Cerul negru ma apasa,
Norii curg in cerc deschis,
Amutesc in taina noptii
Asteptand s-ating un vis.
Visini infloriti se zbat,
Plang doar cu petala mortii-
Sunt lacrimi surde de copii
Ce s-aud prin vantul sortii.
Un vuiet lin abia m-atinge
Si obrazul meu tresare,
Avalanse-mi vin din fata
Si ma risipesc in ele.
Raspunsul
de ayanna
In ochii tai gasesc raspunsurile marii
Ce-n valul soaptelor s-aprind
Si-ating usor cu visul cerul
Cazand iar pe al ei vesmant.
In apa rece ma tot pierd
Si tu-mi raspunzi din departare-
Atat de-aproape te aud si cred
Ca noaptea mea esti tu in mare...
Ma oglindesc in taina valurilor blande
Si un suras il prind razlet,
Il insotesc pana-i ajung privirea
Si il sarut fara cuvant.
In acea pauza infernala
Si luna mi-a marturisit
Ca fara mine-i nopate rece
Si-n singuratate o alung.
Am revenit la ea si cerul
M-a intrebat de mai sunt eu
Caci chipul meu e chipul verii
In pragul rece din amurg,
Caci ochii mei sunt lungi sperante
In dimineti de gand sfios,
In parul meu adie dorul
Ce-n urma l-am pierdut pe drum.
Eu m-am intors la noul soare
Si-n acea clipa-am inteles
Ca fara el nu e doar noapte rece,
Mai sunt si clipe lungi in vers...
Golul din noi
de ayanna
Doua leagane in vant-
O portita parasita-n scartaitul lor
Striga,nestiuta -
Dupa clipa netraita...
Ceva s-a pierdut si nu stiu
Daca a trait sau nu vreodata.
Imi simt mainile legate,
Imi simt visul siroind,
Printre pietre reci si sparte
De iluzii de copil,
De vorbe care-s acum moarte.
Ma sterg din mintea ta,incet;
Culoarea mea se risipeste-n ceata.
Te pierd de azi pe maine
Pana dispari in amintire.
Zbor inalt
de ayanna
As vrea
sau as fi vrut...?
Conditia vietii nu-mi lasa
raspunsul intreg
sau poate
ca-n strafundul inconstient
nici macar visul nu stie
ce inseamna sa zboare cu adevarat!
Ma simt obosita-
de parca secole-ntregi
as fi vegheat la capul sperantei,
de parca pana mai ieri ar fi trecut
atatea stoluri de pasari,in carduri
de cocori,in iernile ce trec
prin sufletul descult.
Si vreau doar balsamul ce-l poate-nveli
ca o esarfa suava,
sa respire din nou,
sa ajunga pe tzarmul celalalt
al sortii
ce-l asteapta!
Perpetuum mobile
de ayanna
Un rasarit de soare-n ochii mei,
Un curcubeu apare chiar sub pasii tai;
O dunga de lumina invaluie un gand,
O pace de culoare ne prinde
rand pe rand.
Te vad citind doar file,
Te simt vazand doar vise,
Din stropii de culoare
Distanta mi se pare-ntruna
Ca o floare.
Si pacea-i vesnicia,
Culoarea-i doar un strop,
Speranta-i bucuria
A multor pasi de-ai nostri
Pe cate-un gand!
In trecere
de ayanna
Nu incerca sa explici
De ce-a fost muscat marul,
Nici nu te-ntreba
Daca era acru sau dulce...
Nu te gandi acum
De ce-a trebuit sa ploua
Exact cand inelul te-a strans
De-acel deget.
Si nici sa-ti doresti sa afli
Ce-i dincolo de ape,
De ce straluceste lumina diferit
Pe-un diamant slefuit.
Nu te-ntreba cate secunde
Ai trait sau cate vorbesti;
Priveste doar in fata
Iar in spate lasa doar
Ce-ti doresti sa vezi,atunci
Cand vrei sa-ti aduci aminte de tine.
Simfonia gandurilor
de ayanna
de nesomn n-adorm
al meu crestet?
plin de plumb...
nesomn de ganduri
fara pace,
zile transformate-n noapte;
de nerabdare
somnul fuge,
intind degetul in aer :
- Draga Ene,
maingaie-mi cu visul fruntea,
spune-mi ca nu pierd nimic (din mine)
in timp ce dorm...
Revenire (eterna Phoenix)
de ayanna
Entuziasmul meu,
Ce zburda ca un copil,
S-a spart in cioburi marunte-
Si-s cu picioarele desculte,
Si ma doare...
Aripile-mi sunt ranite;
Sunt jos si nimeni nu ma vede,
nimeni nu simte...
Puterea mea insa invie-
Acum renasc din prabusire,
Lumina-n ochi nu imi mai bate,
Am ajuns din urma cerul!
Prajitura de sentimente
de ayanna
Am aruncat in apa marii
Ca-ntr-un ocean infometat,
Ingrediente dulci
Cu care insa nu te-ai saturat;
Am adaugat atunci din inima
Un gram de frisca
Peste cireasa buzei tale,
Iar gustul unic de iubire
S-a transformat in univers.
Am presarat inca un gram
Din mierea ce eu ti-am pastrat-o
S-a daruiesc intr-un final
Cand setea ta va fi uitata.
Te-as invalui in valuri reci
De trandafiri
Si petale multe as asterne
Pe marginea oceanului de dor.
Nu te-ai incumeta sa le atingi
Pentru ca atunci cand ai gusta
Iubirea dulce de-altadata
In etern se va transforma.
Daca...
de ayanna
De-as fi oprit timpul pe loc
Si nu l-as fi pasit nicicand de-atunci,
Ar fi plouat cu fulgi de nea pe noi
Si-o noapte-ar fi durat atat
Cat viata ne-ar permite o clipa.
As fi gustat din tot destinul
Ce-n clipa-aceea il vedeam,
As fi cantat o viata-ntreaga
In clipa-n care eu traiam;
Iar pasii vietii, masurati in infinit
S-ar fi oprit la tine, si-atunci
Te-as fi pastrat cu mine-n vid.
Cainele
de ayanna
Privesc ochi ce vorbesc
pentru ca glasul vesniciei e mut,
si-nteleg secole de duiosie
in lumini simple ale copilariei;
nevinovat si dulce,
plin de bucurie,
chiar cand e lovit!
Sa fii caine nu e usor(?)...
Si alearga-n cerc;
Sa fie tot de nepatruns?
sau poate ca ma aflu acolo
unde ravneam si eu si toti:
in mijloc?
Intrebarile ei
de ayanna
De ce azi nu-mi apari
in picaturi de roua
transformate-n tandrete?
De ce ieri nu ai fost
speranta mea dulce
din a ta ureche?
De ce maine tu
ma vei lasa sa cred
ca m-ai dat uitarii?...
Si totul este fum acum;
Eu te pastrez intact in gand:
te vad,te simt, si te alint
cum numai tu si eu am fost candva...
Dar oare cand vom fi din nou?...
Refulare
de ayanna
Am cautat cheia deznodamantului vietii
si pe cea a simtirii,
dar am gasit un gol in incaperea sortii
si ecoul lui adie si acum in mine.
M-am ratacit printre stele
cautand un drum ce tot fugea din noapte,
ce azi-mi apare mult mai departe
chiar si de gandurile vechi...
Am luat atunci visul in abisul launtric
incizandu-l pe veci
in singuratatea altor vise,
uitate si sterse demult,
rupte din poteci si simtiri.
Virtualul realitatii
de ayanna
Sa simti ca poti,sa simti ca vrei,
Atunci cand inima ti-o cere,
Sa simti ca totu-n jur e pentru doi
Si sa visezi din ele...
Sa crezi ca ai,sa crezi ca simti
Ca totul nu-i miraj,
Sa poti sa treci,sa poti sa ierti
Cu tine-n inima...curaj!
Sa simti ca vrei,sa-ti fie dor
De visul tau din zare,
Sa te gandesti la el mereu
Chiar de-i departare...
Irelevatie
de ayanna
pe sub pasii reci,
peste noaptea vie,
imi voi lua o urma
s-o pastrez in mine;
si voi scrie pe o frunza
cantecul ce eu il simt,
vorba rece dintr-o mie,
ce acum doar eu o tin.
iar de maine vei fi soare
pe un drum razlet de vis,
luna mea va fi raspunsul
pentru noaptea ce o simt!
Stii de ce?
de ayanna
Stii de ce gandu-mi dispare in noapte,
Pierdut prin vantul hai-hui,
Ca luna ce-n zori se grabeste
Si lasa-n urma o poveste?
Stii de ce-i greu sa plec
Spre partea opusa tie,
Cand casa te-asteapta pustie si muta,
Si-un pahar cu-amintiri
Se varsa pe masa de lucru?
Nu voi afla nici eu vreodata,
Nu-ti voi spune ce nu stiu;
Sentimentul n-are forma,
Nu are suflu,glas sau stil
Cand stii ca-l tii in palma.
Obsesie inutila
de ayanna
M-am trezit ratacita,
dezvelindu-ma de mii de cuvinte
din mine,
iar tacerea mi-a zgariat asa de mult
timpanul
incat vroiam sa rup in bucatele
tot ce era intuneric.
Eram atunci doar un punct din intuneric,
din multime;
si-mi doream sa ma-ntorc
la clipa cand ma desprindeam din mine,
sa o lipesc la loc!
Vesnicia va fi insa
cea pe care-o desenez;
Habar n-aveam ca pot face asta!
Cine stie ce pot sa mai fac?...
Sfarsit de vara
de ayanna
Vara se scurge
seara de seara,
N-am apucat sa conserv
doua raze fierbinti
din a soarelui brate
in a iernii camara;
N-am apucat sa ma-mbat
in mireasma diminetii,
N-am reusit sa ma scald
sub roua cea rece.
Am fost plecata-n vacanta
la tine...
Tabloul timpului iubirii
de ayanna
Eram candva sfasiata,
nu stiam-
dragostea ma patrunsese
ca o culoare prea intensa,
pe hartia
pe care ne picta;
dragostea juvenila ne desena
cum vroia ea.
Eram atunci ratacita
cand pentru-ntaia oara
ma-ntalneam cu ea.
Azi ea m-a-naltat
spre culmi precise,definite,
ma hraneste cu un dor marunt:
te vad cand vreau
sa te iubesc,
te mangai pana ma dizolv
in multumire.
Azi e acum si-atunci a fost
la inceput,
cand nu era nici timpul pentru mine
ca rabdarea.
In stanga-mi sunt culori inchise,
aproape sterse,fara viata,
in dreapta esti acum doar tu-
culoarea tuturor sentimentelor!
Transparenta
de ayanna
Vad-tuna.Vad-fulgera
Si e furtuna.
Si vad tot ce este
Si am lasat in spate,
Cu golul din fata
Ce-asteapta o viata,
Speriata ca tuna,
Speriata de nestire.
Vad-traiesc.Vad-iubesc.
Ce?...O viata,
Liniste nebuna,ce tuna,
Dar farfurii nesparte,
Nici lacrimi desarte.
Vad panorama intregului EU,
Vad sentimente ce nu le-am trait,
Vad c-as putea,vad ce-am pierdut-
Clipe reale,clipe calde,
Nopti fara sunet,chiar fara soapte.
Amintirea ce esti...
de ayanna
Mi-am recules auzul
Caci inima-mi batea prea tare,
cand ma vedeam prin tine.
Mi-am recules vederea,
caci ochii mei treceau prin ochii tai
verzi.
Te simt pretutindeni,
cum izvorasti din senin;
te respir din aer,
te respir din amintiri.
Iubirea mea
de ayanna
De ce a trebuit sa gust
tot amarul
din paharul de miere?
De ce a trebuit sa gust
tot dorul
din oceanul de durere?
De ce imi pare ca pe zi ce trece
tu esti mai departe de mine,
De ce insa in inima cresti
atat de mult incat
simt ca nu pot trai fara tine?
De ce existi in mintea mea,
De ce in vise te gasesc mereu,
Si-n glasul surd,apari in soapte,
Un singur nume dulce,
...numele tau!
Cand suntem impreuna
de ayanna
Aproape imperceptibila,
Clipa ce ne leaga,
N-are nici un sens vital
Atunci cand mana mea e goala;
N-are nici un continut
Cand umaru-mi pe care
rareori tu vii sa plangi
Adoarme-n vise ne-ntrerupte
fara sa mai doara.
Aproape imposibila,
Nemarginirea ce mi-o-nfaptuiesti
Cand visul meu dispare
Ca stropi reci in cald pamant,
Ma-nalta catre fericire
Dintr-un singur gand:
tu,alaturi de mine.
(si o vesnicie)
Armonie in mine
de ayanna
Fericirea-i inauntru,
Ea nu se izbeste de geam,
Ca praf in ochi sau umbra unui ram.
Linistea-i in brate calde
Ce nu strang,nu dorm ci rad,
Ea aduce lacrimi dulci in suflet
Si pe buze o pecete evidenta
Ce-i un zambet.
Umbra lor e multumirea
Ce vorbeste-n semne noi,
Ea nu stie ce-i iubirea
Ea traieste-n cer si pe pamant
Traieste-n noi.
Invartindu-ma in jurul iubirii
de ayanna
Pierduta-n pustiul regasirii
Te-mbratisez in etern,
chemandu-mi destinul din zare-
As fugi inapoi,sau poate-nainte?...
dinainte sa cad,inainte sa uit:
Cum e sa razi si nu doar
sa zambesti,
Cum e sa ranesti si nu doar
sa fii ranit,
Cum e sa traiesti si nu doar
sa fi trait,
Cum e sa iubesti si nu doar
sa fii iubit.
Singuratate sau capat de speranta
de ayanna
Ucigatoare lacrimi,
M-ati strapuns cu focul de izbelisti,
Eu m-am trezit in mine
Si-n jur e ceata neagra.
Un fir de suflet risipindu-se
cu mersul lunii-
M-atrage-n gol,in linistea suprema.
Ma scurg incet,urc si cobor
pe crestele pieirii;
revin la mine,si-n glasul sinelui aud
cum picura in umbra focul.
Ma ghemuiesc usor,nu simt nici frig,
nu mai visez,nu mai respir
si nici la mine nu mai vin.
Ma pierd in haosul tacerii,
totul s-a sters,este uscat,
lumina mea o vad aievea.
As vrea sa simt,sa cred,sa vad...
dar totu-i rece.
Ma-nconjoara brate reci.
Glasuri s-au stins
Iar eu gasesc,surprinsa,
intr-un colt al meu,pierdut,
ca o margea subtire.
o farama dintr-un tot;
M-apropii si privesc,
o stiu demult...
De ce acum?De ce din nou?
De ce te tot intorci la mine,
Tu,singuratate?...
Te caut
de ayanna
Nu stiu unde sa-mi gasesc locul:
in inima cerului,
in palmele pamantului,
sub adierea cald-a vantului?
Nu stiu unde oftez si-mi pare
ca tanjesc dupa cuvinte blande,
tannjesc dup-alinare...
Unde e locul pacii?
S-arunc in el un zbucium
Ce se schimba zi de zi,
Sa sting penita in cerneala nostalgiei,
Sa urc dorinta pe culmea fericirii.
Unde esti azi?
Unde-ti zaresc umbra?
Ai fost candva pe-aici -
Acum tresari
Cand soapte surde-ti mangaie urechea,
Cand trec prin holul mintii;
Prin fereastra larg deschisa
Mangaierea mea o copie doar vantul.
Nu vreau sa-nchizi nimic;
Unde mi-e locul?
Ma lasi la geam,sa mai privesc?
...Sau pot sa intru?
Desfatare
de ayanna
Ale tale pleoape,
petale de satin,
le sarut
al tale buze,
ne-ntrebate soapte
primesc,
in miezul clipei,
netulburate ape,
insetate atingeri,
grabesc,
nepretuite secunde
sfarsesc
in noapte de vara
greierii canta
sperante pustii;
nimic nu se uita
cand treci cu talpile goale
prin camera-ntoarsa
de oglinzile-ntregi
pline de miscare.
Te recunosc dintre toti-
porti un aer zglobiu,
o privire ce-n seara
licuricii scapara.
Parul meu umaru-ti inveleste
ma mangaie seara,
adii peste mine
cu parfumul tau vechi,
acelasi de cand te cunosc-
nu s-a schimbat deloc,
Ce bine...!
Te zaresc langa mine
pana-n anul tarziu.
Muzica mea
de ayanna
Ajung departe,mai departe de mine,
Pe culmile muzicii,pe aripile ei,
Un zbor prin univers-
De la inceputuri si pana acum...
Plutesc usor ca o frunza in vant
si nu ma-ndrept spre niciunde.
Azi vreau sa pribegesc
prin secunde ce nu le stie nimeni...
Nu apartin nici luminii si nici noptii
si-s in vartejul de fiori
ce ma duce spre lumi intrepatrunse.
Simt o putere imensa din palme,
o putere ce trece prin mine,
Ma rascoleste si lasa in urma
nu dezordine,nici haos
ci beatitudine si nori
moi si calzi, ca petale albe
de trandafiri,mii.
Refugiu
de ayanna
Ma risipesc printre fumuri de ceata,
Ma regasesc in lumini de otel
In aerul rece-al privirii din zori
Si alerg inainte spre noua chemare;
In spate-mi raman doar surde momente-
N-aud,nu mai vad si nici nu tresar;
Imagini bizare se-amesteca-ncet
pana dispar.
Si timpu-i secunda in secolul meu:
Imi picura-un an in palma si-l scap
printre degete,in cioburile proprii.
Abia acum incep sa simt
Cum evadez din mine...
Perceptie
de ayanna
Exista secunde ce sfarsesc in ore
Egale cu nepasarea,
Nopti scurte si zile prelungite-n noapte,
Egale cu departarea.
Exista priviri ce se-adancesc in timp,
Egale cu iubirea,
Sperante sau cantari de vis,
Egale cu nemurirea.
Secunda-aceasta se-adanceste-n piele,
Noaptea se transforma-n deget
Ce atinge-ncet o harpa,
O privire-ajunge sa-nfloreasca-n mai
Ca un plop ce floarea-i zboara;
O speranta este-ntotdeauna vie
Altele cad prada zilei de maine...
Asteptare
de ayanna
Cu pasii ca valuri,
Visez doar trecand
Peste tacerea frumusetii,
Privesc nedumerita,
doar furand
Imagini din linistea si agonia vietii.
De am o secunda vin altele,mii
Si timpul apune si rasare,
Adoarme,se trezeste-
Nepasator,grabit si totusi calm.
Totul vine,pleaca si dispare.
Unde?
Tare-as vrea sa stiu!
Acum esti suras ce suspina-n priviri,
esti oglinda;
Acum esti idee ce m-apasa intens
Si dispar pe urmele cetii.
In pasul pustiu
Se prind,se dezprind,
Amintiri reci,calde si soapte,
Uneori e tarziu,uneori esti departe.
Totusi...
Daca urma lasata e plina de "noi"
Voi privi inainte,pentru amandoi!
Comunicare
de ayanna
Privirea-ti pustie,fara licar,
Ma-ndeamna la vorbe fara sfarsit;
Ma-ntind in miraj,pe oglinda,
Ca orizontul pe retina.
Hai sa tesem fire din dorinte ne-mplinite
Pe tavan,
Sa le facem cunostinta
Cu realul alb.
Lumina iese de sub gene
Invaluindu-ma imprejur,
Simt chiar atingerea ta
Din celalalt colt al ei!
Ma-ntreb ce glas are
Caci o aud cum imi patrunde pulsul,
Simt o conexiune-ntrerupta
De o lacrima calda,
Nascuta din tine!
Implinire
de ayanna
Nu mai caut nimic,
savarsesc dorinta;
Ai sa vii cand glas n-o sa mai am
sa te strig peste ore,
cand voi gasi loc
pentru valizele goale?
Crede fara sa-ntrebi nici o secunda,
arunca orice sovaiala-
te primesc numai azi,
maine vei fi deja aici.
Auzi cum canta stropii de ceara
ne-ntrerupti de intuneric?
Nu mi-ai cerut nimic-
Tot eu am primit
fericirea
ce-o simti inca din prag;
De unde-ai stiut ca sunt eu?
Popas la umbra mea
de ayanna
Linistea dintre noi,distanta,
Ce incepe din capatul de jos,
Misterul
Danseaza incet,ca norii
Ce planuiesc o schimbare uda.
Privirea spre tine-i lipsita de vorbe;
Ajung mai departe de maluri
Si nu-i nici colac de salvare
In jurul vietii.
La sfarsitul distantei apare
Locuinta ce-mi primeste sufletul,
Obosit de-atata cautare.
Linistea reuseste acum sa aduca
Apus de soare peste umbra mea,
Risipindu-se in ganduri calde.
de ayanna
Uneori uit să citesc
în cuvinte,
privesc neputincioasă
dar surprinsă
cum anagramezi
atât de firesc
nerăbdarea,
surâsul şi dorul
din mine.
Învăţ să citesc în iubire,
s-o privesc în ochi
cu chemare,
iar lipsa ta rătăceşte
prin mine
ca litere prin noapte
căutînd hârtie.
Se sting lumini pe stradă,
doar cerul a rămas deschis
şi noi,
învăţ să citesc bucuria
iar primul cuvânt este...
TU
Aş vrea să-ţi port surâsul
de ayanna
Aş vrea să-ţi port
surâsul,
pe vârfurile degetelor
să-mi număr
urmele lăsate de el,
să adulmec în mers
vântul
şi să nu-nţeleg
de ce mai fresh
eşti tu.
Aş vrea-n o mie de culori
să-mi răspundă zarea,
tu!
Doamne, separă haina mea
de timp,
dezgoleşte-mi privirea,
separă tot ce simt
de trup,
dezleagă-mă de mine
şi adânceşte-mi plânsul!
Copaci cu părul drept
de ayanna
Copaci cu părul drept
îşi piaptănă
văzduhul,
cu ramurile
atingând albastrul -
de la rădăcini
în sus.
Copaci fără nume
crestează calendare,
răsfiraţi cu gândul
de marginea zării.
Te-aştept!
Când ninge-n calea altui anotimp
de ayanna
Când ninge-n calea altui anotimp
decât tine,
totul îmbracă
un strat nou de piele,
alb,
imaculat în uitare,
neatins în topire;
Când totul ninge
sub mângâierea ta
se topesc ghioceii
în fulgi
...de stea.
Zâmbesc în aşteptare
de ayanna
Zâmbesc în aşteptare
iar dorul tău
se-ntoarce la mine,
aşa duce mâna
fruntea peste gânduri -
sunt multe grade
peste cinci
iar primăvara din noi
o simt cum adie.
Părticele de vis în oglindă
de ayanna
Adunat din părticele
de vis
oferite-n oglindă,
înaintezi
fără ca timpul
să te vadă prea bine la ochi -
păcăleşti clipa,
ocolind-o.
Aproape de tine,
perete-dimineaţă,
în spate privesc, întuneric!
Mă trezesc.
Audio
Îmbrăţişare-n aer
de ayanna
Cum poti
o-mbrăţişare-n aer
să desenezi
cu gândul
meu,
apoi să vină mâna
ta,
să şteargă timpul
şi să rămâi
îmbrăţişat
de el?
(pentru mado)
Vreau să prind rădăcini în sus
de ayanna
Vreau să prind rădăcini
în sus,
în zborul meu neînsetat,
din căutări dezgropate
cu aripi şi glas.
Vreau să mă dezgheţ
de tot ce ma leagă
de acest pământ,
să miros în aer
viaţa mea, şi-a ta!
Să mă-ndepărtez
de tot ce mă-nconjoară,
să te iau cu mine
şi să fim pe rând,
când eu, când tu...
Tu ai legătură cu tot ce e profund în mine
de ayanna
Tu ai legatură
cu tot ce e profund în mine,
înca nepronunţat,
în înfpătuire.
Tu ai legatură
cu stările mele indescifrabile
de dor şi bucurie,
ai o legatură ne-nţeleasă
cu freamătul din mine,
ce uneori m-apropie şi mai mult
iar alteori mă-ndepărtează
de tine...
E toamnă-n iluzii
de ayanna
Merg pe urmele tale,
acoperite
de frunzele ce stau să cadă.
Siluete parcă trec
dintotdeauna
cate două,
te inventez din tine
şi totodată
desfiinţez fară să pot
orice gând
ce te conţine.
E toamnă-n iluzii
şi-n aşteptări
şi parcă-n ele s-a oprit
veşnicia.
Nu am nici bilet
la trenul care nu mai vine.
E toamnă-n iluzii
şi-n ziua de ieri,
unde străluceai.
Pagini ce miros a tine
de ayanna
Nu am scos cartea din mapa
transparenta,
mirosea a tine,
… pastrez!
Am citit cateva randuri
subliniate
in credinta ta
si te-am vazut
invins
de ganduri.
Merg in spatele lor,
adun fiecare suspin
si m-apropii
de acelasi epilog.
Curios…
La mine e altul!
Am inchis mirosul
acolo de unde a venit.
Acum e la mine!
Strigatul privirii
de ayanna
Daca ai putea da zoom
cand te uiti in oglinda
la tine,
oare ai vedea
toate urmele
privirii mele?
Ai putea vedea mereu
chiar si gandul concentrat
de-acum,
ce ma insoteste
spre tine,
ai putea auzi
ce-ti, ce-mi spune...
Dar zoom nu poate
decat ochiul meu
in privirea ta.
Roua de iarna
de ayanna
Sclipici marunt pe sub talpi,
pe sub umbra necunoscuta
a dorintei,
nu se mai asterne...
pamantul a-nghetat pe jumatate
suspinand
in roua de iarna.
Neintrebati,
isi soptesc unul altuia
framantari fara glas,
cautari infinite.
In urma mea distanta
impresioneaza,
fara sa-si dea seama -
oftatul.
Ma-ndepartez de tine
la fel
cum ma lasi
sa m-apropii.
Mersul fara cuprins
de ayanna
Ieri in azi
se intampla cu mine
- cateodata -
transform
in unitati de masura,
fara egal intre ele
timpul
si ca un tarm
ale carui pleoape
marea nu le-a stins,
imi continui
fara urme
mersul,
fara cuprins...
(fara tine)
Zambetul din palma
de ayanna
As vrea sa-mi simti
zambetul din palma
cand ma tii de mana,
aurora dintre inima nebuna
si glasul
atat de linistit
ca si cum
atunci cand te privesc
nu te-as urca pe cel mai roz
gand:
pacea din mine
(as vrea sa stii ca esti!)
Noaptea se stinge pe geam
de ayanna
Noaptea se stinge pe geam,
privirea spre ea
te inunda in ganduri;
O parte din falsa lumina
a tuturor anotimpurilor
vietii
trezeste o parte
din Maine.
(Ma-nfior...)
Ce dor ti-a adormit pe gene?
Ce vis ti-a consumat din ochi?
In antonim cu tine
de ayanna
Ai vazut, cateodata
vantul pare asa ud
cand ploaia e rece -
parc-ar vrea sa patrunda
dincolo de piele!
Dar n-are unde! (?)
La fel de intens e gandul
ce te contine pe tine,
subliniat,
...pe verticala!
Colectie de secunde
de ayanna
Cate vieti am trait pana acum
(intr-una singura)
si cate-mi vor mai ramane in urma
inspre ultima?
fotografii fara cuvinte
traiesc in clipa lor,
povestind mii de secunde, fericire...
o sa devin specialist
in colectionat
- particele din viata -
nedorind sa traiesc din ele...
Chip de absolut
de ayanna
Chip de absolut, cu ochii albastri
te vedeam
si vei fi mereu
dar
nici tu nu esti...
Nu-ti mai urmez privirea -
intre noi
o oglinda fara spate
intretine lipsa.
Te opresc din gandul meu,
nu mi-am dorit niciodata asta!
Cum poti trai fara iubire?
De ce atat de multe
dorinte ne despart?
Sau poate nu e drumul meu!...
Nu må låsa sa plec!
de ayanna
Fara tine nu mai simt
bataia vietii,
nici un por n-o mai simte -
parca orice zgomot
se-agata-n fundal
ca un tablu pictat in momente de furie,
parca nimic nu mai suspina
in verdele frunzei,
si-n fosnetul rabdarii.
"nu pleca!"..."nu ma lasa sa plec!"...
imi striga in minte
dar nimicul aude
doar cuvinte zgribulite.
Nu-mi mai simt nici radacinile
iar coroana
nu stie spre care cer se-ndreapta.
Acrostihul despartirii
de ayanna
Degeaba-ncerc sa privesc invers
acrostihul despartirii,
ea ne-a-nvaluit
fara voie
si strange
desi intre noi exista
atat de multa iubire!
Degeaba-ncerc sa-mi reprim
tristetea din sange,
cand simpla ta privire
trezeste Universul din mine
ce te vrea
pentru mii de vesnicii.
Si parca timpul nu-nceteaza
sa respire
in timp ce eu...
in timp ce tu...
De-o secunda traiesc
de ayanna
De-o secunda m-am trezit
dar nu stiu care-i realitatea noastra...
ceasul imi arata
cifrele-nainte,
cele din urma se sterg
fara zgomot
ca si cum n-ar mai fi nevoie de ele
cand ora douasprezece devine ora zero,
cand ziua de-acum adie
ca sfarsitul ei exista
dar niciodata n-a murit.
Sclipiri de dorinta
de ayanna
Vreau sclipirile de roua
cand ma scald in regasiri,
sa trezeasca-n mine glasul
eternei primaveri;
iar cand florile de mar
vor dezveli pasii pribegi
si vantul va-nteti chemarea,
ma voi transforma
cum nu stiam nici eu ca pot -
in visul ce-a umplut
atatia ani de asteptare
zarea...
Ce este nimicul ?
de ayanna
Nimic din mine
in clipe cand privesc
in gol -
incremeneste
licarind
speranta.
Nimic din mine
departe ajunge
pe un bumerang
transparent
de-atatea vise
implinite...
Frunze de lemn
de ayanna
Frunze de lemn
imprastie vantul
in aschii
pamantul -
straturi de foc
respira
prin paturi
de crengi uscate
ce-au renuntat
sa vorbeasca-n culori vii.
O lume deschisa
incepe aici
sub coaja de nuca,
sub ochiul flamand...
Propunere (pt. extrema s.a. persoane interesate)
de ayanna
O geană mi-a căzut
a dorinţă,
... a tine!
sau în privirea ta
eu trec doar prin vise,
neobosită speranţă?
Eu (nu) ma hranesc din bucuria ta...
de ayanna
Eu ma hranesc
cu bucuria ta-
lacrima izvorata din fericire,
petala de crin
pe valuri de inima calda...
Tu culegi lumina
din speranta mea,
ca un dulce,
tainic vis,
sa stau cuminte,
Sau sa iubesc
un zambet?
Tu existi nu doar aici,
aud cum strigi, incet, in noapte..
Ana?
Nimic intamplator in tine
de ayanna
Nimic intamplator in tine,
ma cheamå
particelele ce te compun -
uneori auriu ca marea, la rasarit
uneori atat de palid.
Cateva dintre ele se-nlantuie
in perfectå bucurie
cu amprente pierdute
printre hartile mele;
cateva raspund mereu
sensurilor mele.
Particule, priviri noi
in ochi ce-i stiam aproape pederost
ma-nfioara si azi.
Nimic intamplator in tine:
totul a vrut sa te-ntalnesc,
totul a trebuit sa ne gaseascå.
Mor ...de nimic
de ayanna
Soiuri de ganduri
ma rod pe dinauntru
si ma lasa
intr-un pahar cu apa.
Mor ...de nimic
iar barometrul nu stie
ce sa mai arate;
imi sunt pe dos
toate
starile de bine si de rau.
Un punct de sprijin,
singurul ce mai vorbeste,
cautand in sinea lui
(ne)multumirea
si-ntreband noroc,
pune caramizi si astazi
peste-un zid de cativa ani...
Cel mai dureros oftat
de ayanna
Cel mai dureros oftat
e plansul fara lacrimi,
vidul din piept
care strange
cand respiri
lipsa nu stiu carui fapt,
lipsa nu stiu carei tinte.
Vad durere si-n zambete,
agatate-n masti
multicolore,
animate
de varsta lui Maine.
Cel mai dureros oftat
isi pierde urma
in realitatea banuita,
cu clipele tradate
de ochii care canta
versuri nestiute.
Focul nu stie sa uite
de ayanna
Focul nu se stinge
niciodata
cand mangaierea ta
respira
sub briza mea de visuri;
Cateodata ma primesti
in lumea din care vii,
ca si cum eu
as trai totul.
Cateodata inchizi pleoapele
iar gandurile,
macinate in propria pulbere
incep sa te doara.
Cateodata totul
devine ecou necuprins
de setea-mbratisarii
si-mi spui printre gene
ca nimic nu s-a stins...
Intre doua asteptari
de ayanna
Zile de ceara,
infinit ce se varsa
in alt infinit -
unul primeste,
altul s-a daruit
ca un puf de papadie
cerului.
Particule de-asteptari
se topesc,
se unesc
intr-o noua departare;
Oare viata-i intre doua asteptari
sau dupa ele?
Niciodata sfarsit...
de ayanna
Azi trebuie sa-nchid totul...
nu EU ,
nu vreau
dar SUNT
radacina unei lacrimi,
un oftat
ce-a devenit pe jumatate surd;
o chitara parasita
de muza
in drumul ireversibil
al timpului iubirii...
Azi trebuie sa inchid totul
dar nu eu,ACEEASI pe care o stii...
p.s.Un coltz din mine nu are sfarsit!
Amintirea-i un val
de ayanna
Acum doar timpul
poate sa uite de noi,
doar muzica
sa vorbeasca
din mine
iubirea ta
sa o scriu eu...
Acum devine " forever "
si tzarmul (ne)calcat de vise
incremeneste
cu o privire pierduta
in larg;
amintirea
cu mine ,langa tine
e un val...
p.s. Si marea e plina de valuri!
Traim primavara separat...
de ayanna
Nu te-am mai vazut;
au inflorit si caisii
iar corcodusul din fata casei tale
e singur
si florile-i sunt parfumate
tare...
Parcul,plin de oameni
e tot singur,
cand dispar toti si noaptea
raman acolo
privirea si lacrima din soare;
Statuia lui Eminescu
e trista,
doar tu stii ce ochi negri
si ce voce stinsa
mai are...
Iubirea din ochi
de ayanna
Priveste-ma-n ochi
si-ai sa vezi
o inima cu lacrimi
ce goneste iubirea
dar te cheama...
De ce ma doare totul
de tine?
De ce nu ma gasesc
iar o cutiuta invizibila
ramane deschisa...?
De ce nu mai am VIATA
si-ai vazut iubirea
din ochii mei?
TU,soarele din mine...
de ayanna
din ochi ciocolatii,adanci,
izvoraste caldura ta,
soarele din mine...
sirag de saruturi,
gatul alb ma cheama
sa iti daruiesc
soarele din mine...
infloresc zambind in roz
si iubesc!
...iar bucuria ta
E soarele din mine!
cum incepe iubirea...
de ayanna
Gandul meu,
chemare
catre tine,
puternic fior,
ne-ntrerupta cautare,
nesomn de cuvinte,
o betie in stare...
Ca un strop de cerneala
albastra,
in apa,
ma cuceresti,
ma invadezi,
te primesc...
Ma auzi?
pentru "viata"
Insomnia vietii
de ayanna
Linistea, un vas de portelan
Ce-mi oboseste intr-atat urechea,
Se coboara-n temeri de-ntuneric
Si se varsa larg in van,
Ca-n oceanul meu de ganduri.
Insomnia noptii se transforma-n veghe,
Noaptea e prietena oricui atunci
Cand greierii sperantei te trezesc
Si iti arata ca nici
Luna nu e adversarul tau.
Setea rece de un aer cald
Se infiripa-n pragul mintii ei bolnave,
Vrei sa te ineci in ea, ca-n vis
Sa simti ca dormi cand te inunda.
Infinitul tau
de ayanna
Imi indrept privirea catre cer-
As fi scris al tau nume pe el,
Pe cerul dragostei albastre
Ce-mi deschide inima
Spre tine.
Dar nu incape dragostea-mi
Ce o port pentru etern
Pe aripile norilor,pe cer.
Al tau nume vreau sa-l vada
Lumea-ntreaga,sus,pe cer,
Sa ma vezi pe mine acolo
Cum ma chinui ca sa-l scriu;
Folosesc creionul inimii
Si un rosu-aprins brazdeaza cerul
Linii calde izvorasc
Din adancul ce-l cuprinde,
Din iubirea ce o port
Care creste dar nu te atinge.
Cum sa-ti colorez lumina?
Cum sa-ti desenez privirea...
Cand pe cer nu este loc
Nici macar pentru iubire-mi?...
Sperantå
de ayanna
Daca fugeam atunci de mine
Acum eu sunt peste tot,imprejur;
Vocea din suflet imi spune
ca am uitat sa mai plang.
De ce esti rece?
Sau poate nu crezi
c-ai putea fi vreodata asa,chiar tu,
in agonia propriului vis,
maruntit deja de nu stiu cate ori
in gand.
Cauta-mi un glas cald si un colt
de singuratate,pentru noi (doi).
Nu vreau decat lumina lui
iar vocea sa devina intr-o zi
realitate...!
Existentå
de ayanna
Nu mi-as dori sa fiu
Nici fir de praf,calator,
Cu libertate cantatoare
Si nici frunza verde-n vant
Adiind mereu spre sud;
Nici pamant nemiscat,
Glas al trudei zorilor,
Cand ideea-i nesecata;
Si nici camp inflorit
Cu petale mici si roz,
Cu miei palizi alergand...
Nu mi-as dori sa fiu
Nimic din tot ce se afla
Pretutindeni si niciunde;
Nu mi-as dori
Prentru ca am tot ce vreau:
Sunt OM si imi ajunge!
N-am uitat iubirea
de ayanna
a luat foc
cerul
din privirea mea;
au zburat departe
vulturi din speranta ta;
au cazut petale
din cuvinte vechi,
uscate sunt si clipe,
arida-i fruntea grea.
Ne pierdem in zile-
harnici,
anii aduna...
ne regasim in decembrie-
neobosita,
iubirea tot rasuna?
Cat va putea,
vesnicia e una!
Singuratate II
de ayanna
Singuratate absoluta,
In inima se pravalesc scantei
alburii,
Ma scald in norii sperantei
si iubesc idei.
Sa ma opresc,sa te contemplu
in imaginea visului treaz?
Sa ma inchid,sa te gonesc,
pe veci,
din al meu suflet cald?
Dar as simti fiorul rece
trecandu-mi usor pe la tample;
viscolind n-ar semana deloc
pentru ca inima mea
inca bate!
fara sens
de ayanna
Furia-i dincolo de cuvinte
La fel ca iubirea,dincolo de minte.
Tipatul e dincolo de voce,
Ca si privirea,dincolo de vorbe.
Linistea e dincolo de sunet
Ca si auzul,dincolo de fapte.
Ma mir in gand,
Ma sperii de-al meu tipat,
Ma privesc dincolo de ochi,
Ma ascult dincolo de pasi.
Revelatie (in anotimp)
de ayanna
Pasesc un anotimp mai nou ca niciodata,
In suflet mi se zbat fiori de primaveri
Si ninge des cu fulgi de roua peste mine
In dimineata unei magice trairi.
Ai rascolit in mine valuri reci
Din fericirea unei nopti senine,
S-au inecat in mine linisti care
Saruta tarmuri, ca un val sfios;
Iar setea milenara, de vise cam straine
Se scurge din clepsidra unei adieri tarzii
A vantului usor, ce-n graba, a uitat in urma-i
Pe geana mea, parfumul viu al unicei iubiri.
Iar gandurile mele-mbratiseaza-n aer
Speranta ca la tine vor ajunge,
Ca se vor aduna in jurul tau, plutind
Asa cum ploua cu petale din copaci,
Cand drumul ti-l deschid doar ele,
Sa te imbete-n fericirea lor, sa simti
Cum se amesteca prin aerul trimis de mine.
Si-acea lumina ce te-nvaluie acum
Sunt eu, prezenta tot mereu sa vad cum razi,
Sa te veghez atunci cand plangi sau cand suspini;
Si nu exista umbre-n fata,
tu existi
Acum, mereu-si pentru tine aerul e greu
Atunci nu-ti trimit ce ii lipseste -
Gandul meu legat numai de tine.
departe de mine
de ayanna
Ca o toamna tarzie,in sufletul iernatic,
o ultima frunza aluneca
in pasi tremuranzi,pe pamant,
agale si lenesa,si trista.
vrand-nevrand
ma topesc pe dinauntru
in durere,ca un glas mort.
ma risipesc in regrete tarzii,
oftez intr-un ultim rand
ca un alt cuvant pentru tot
ce-a fost si nu stiu de va mai fi...
Si trag peste mine mantia rece,
ma-nvalui in vechea trezire-
izbitoare priveliste catre abisul
unor sperante desarte.
Ma intunec in adancimea
unor false iluzii si ganduri.
M-as intoarce sa sterg totul
de la primul "azi" si pana acum!
Nu stiu daca-n cutia cu visuri
voi mai putea adaposti si cand
un alt "noi".
Sfarsitul raspunsului
de ayanna
Revin la malul vechi si ploua iar
In sufletul meu azi,
E-o ploaie-n soare si nu stiu
De-mi este dor,de-mi este frig
Sau ma trezesc din vis...
A picurat din streasina de amintiri
O ultima lacrima a singuratatii,
De i-as urma,far-a privi,doar cursul
M-as rataci pe drumul ei prea lung,
M-as lovi de vesnicul "de ce?"
Si-n ceata veche nu-l voi mai gasi.
S-a uscat si-un rau de of-uri
Iar unul mai adanc se scurge risipind
Raspunsul vechi,mult cautat,nedefinit-
De ce se pierde-n inceput?...
Aud ecoul dorului razand
Dar nu-l mai recunosc,
Nu mai sunt eu de-atunci,
In umbra mea n-apare
Decat chipul mult uitat.
Despartire
de ayanna
Vise albe,pe-o hartie,
Scrise-n gand si nerostite
Napadesc in mintea-mi stearsa
De idei,resentimente...
Brate reci ma incalzesc-
E singuratatea-mi oarba
Ce ma urmareste si-mi doboara
Orice gand.
De-as raspunde resemnarii
Ce imi macina simtirea,
As afla ca s-a pierdut
Chiar si ultima,iubirea.
Ma consolez cu amintiri
Si trec prin zile ca prin ani,
Oftez adanc si ma inchid
In temnita singuratatii.
Tergiversare
de ayanna
De nu ar mai veni deloc,
mai putin acum,acea zi
ce se-apropie de capatul singuratatii...
Si doar acum o vad pustie si rupta
din vise de-altadata,nerostite.
Acum,in iarna din suflet
se-armonizeaza voci cu elanuri
ce se puteau retrage-n pustiul indepartat...
dar s-au pierdut,incet,pe marginea mea.
Le vreau uitate,parasite,
si as opri un timp pe loc;
Nu imi explic golul din suflet
si nici aerul rece din piept.
Ultimul aprilie
de ayanna
Cerul negru ma apasa,
Norii curg in cerc deschis,
Amutesc in taina noptii
Asteptand s-ating un vis.
Visini infloriti se zbat,
Plang doar cu petala mortii-
Sunt lacrimi surde de copii
Ce s-aud prin vantul sortii.
Un vuiet lin abia m-atinge
Si obrazul meu tresare,
Avalanse-mi vin din fata
Si ma risipesc in ele.
Raspunsul
de ayanna
In ochii tai gasesc raspunsurile marii
Ce-n valul soaptelor s-aprind
Si-ating usor cu visul cerul
Cazand iar pe al ei vesmant.
In apa rece ma tot pierd
Si tu-mi raspunzi din departare-
Atat de-aproape te aud si cred
Ca noaptea mea esti tu in mare...
Ma oglindesc in taina valurilor blande
Si un suras il prind razlet,
Il insotesc pana-i ajung privirea
Si il sarut fara cuvant.
In acea pauza infernala
Si luna mi-a marturisit
Ca fara mine-i nopate rece
Si-n singuratate o alung.
Am revenit la ea si cerul
M-a intrebat de mai sunt eu
Caci chipul meu e chipul verii
In pragul rece din amurg,
Caci ochii mei sunt lungi sperante
In dimineti de gand sfios,
In parul meu adie dorul
Ce-n urma l-am pierdut pe drum.
Eu m-am intors la noul soare
Si-n acea clipa-am inteles
Ca fara el nu e doar noapte rece,
Mai sunt si clipe lungi in vers...
Golul din noi
de ayanna
Doua leagane in vant-
O portita parasita-n scartaitul lor
Striga,nestiuta -
Dupa clipa netraita...
Ceva s-a pierdut si nu stiu
Daca a trait sau nu vreodata.
Imi simt mainile legate,
Imi simt visul siroind,
Printre pietre reci si sparte
De iluzii de copil,
De vorbe care-s acum moarte.
Ma sterg din mintea ta,incet;
Culoarea mea se risipeste-n ceata.
Te pierd de azi pe maine
Pana dispari in amintire.
Zbor inalt
de ayanna
As vrea
sau as fi vrut...?
Conditia vietii nu-mi lasa
raspunsul intreg
sau poate
ca-n strafundul inconstient
nici macar visul nu stie
ce inseamna sa zboare cu adevarat!
Ma simt obosita-
de parca secole-ntregi
as fi vegheat la capul sperantei,
de parca pana mai ieri ar fi trecut
atatea stoluri de pasari,in carduri
de cocori,in iernile ce trec
prin sufletul descult.
Si vreau doar balsamul ce-l poate-nveli
ca o esarfa suava,
sa respire din nou,
sa ajunga pe tzarmul celalalt
al sortii
ce-l asteapta!
Perpetuum mobile
de ayanna
Un rasarit de soare-n ochii mei,
Un curcubeu apare chiar sub pasii tai;
O dunga de lumina invaluie un gand,
O pace de culoare ne prinde
rand pe rand.
Te vad citind doar file,
Te simt vazand doar vise,
Din stropii de culoare
Distanta mi se pare-ntruna
Ca o floare.
Si pacea-i vesnicia,
Culoarea-i doar un strop,
Speranta-i bucuria
A multor pasi de-ai nostri
Pe cate-un gand!
In trecere
de ayanna
Nu incerca sa explici
De ce-a fost muscat marul,
Nici nu te-ntreba
Daca era acru sau dulce...
Nu te gandi acum
De ce-a trebuit sa ploua
Exact cand inelul te-a strans
De-acel deget.
Si nici sa-ti doresti sa afli
Ce-i dincolo de ape,
De ce straluceste lumina diferit
Pe-un diamant slefuit.
Nu te-ntreba cate secunde
Ai trait sau cate vorbesti;
Priveste doar in fata
Iar in spate lasa doar
Ce-ti doresti sa vezi,atunci
Cand vrei sa-ti aduci aminte de tine.
Simfonia gandurilor
de ayanna
de nesomn n-adorm
al meu crestet?
plin de plumb...
nesomn de ganduri
fara pace,
zile transformate-n noapte;
de nerabdare
somnul fuge,
intind degetul in aer :
- Draga Ene,
maingaie-mi cu visul fruntea,
spune-mi ca nu pierd nimic (din mine)
in timp ce dorm...
Revenire (eterna Phoenix)
de ayanna
Entuziasmul meu,
Ce zburda ca un copil,
S-a spart in cioburi marunte-
Si-s cu picioarele desculte,
Si ma doare...
Aripile-mi sunt ranite;
Sunt jos si nimeni nu ma vede,
nimeni nu simte...
Puterea mea insa invie-
Acum renasc din prabusire,
Lumina-n ochi nu imi mai bate,
Am ajuns din urma cerul!
Prajitura de sentimente
de ayanna
Am aruncat in apa marii
Ca-ntr-un ocean infometat,
Ingrediente dulci
Cu care insa nu te-ai saturat;
Am adaugat atunci din inima
Un gram de frisca
Peste cireasa buzei tale,
Iar gustul unic de iubire
S-a transformat in univers.
Am presarat inca un gram
Din mierea ce eu ti-am pastrat-o
S-a daruiesc intr-un final
Cand setea ta va fi uitata.
Te-as invalui in valuri reci
De trandafiri
Si petale multe as asterne
Pe marginea oceanului de dor.
Nu te-ai incumeta sa le atingi
Pentru ca atunci cand ai gusta
Iubirea dulce de-altadata
In etern se va transforma.
Daca...
de ayanna
De-as fi oprit timpul pe loc
Si nu l-as fi pasit nicicand de-atunci,
Ar fi plouat cu fulgi de nea pe noi
Si-o noapte-ar fi durat atat
Cat viata ne-ar permite o clipa.
As fi gustat din tot destinul
Ce-n clipa-aceea il vedeam,
As fi cantat o viata-ntreaga
In clipa-n care eu traiam;
Iar pasii vietii, masurati in infinit
S-ar fi oprit la tine, si-atunci
Te-as fi pastrat cu mine-n vid.
Cainele
de ayanna
Privesc ochi ce vorbesc
pentru ca glasul vesniciei e mut,
si-nteleg secole de duiosie
in lumini simple ale copilariei;
nevinovat si dulce,
plin de bucurie,
chiar cand e lovit!
Sa fii caine nu e usor(?)...
Si alearga-n cerc;
Sa fie tot de nepatruns?
sau poate ca ma aflu acolo
unde ravneam si eu si toti:
in mijloc?
Intrebarile ei
de ayanna
De ce azi nu-mi apari
in picaturi de roua
transformate-n tandrete?
De ce ieri nu ai fost
speranta mea dulce
din a ta ureche?
De ce maine tu
ma vei lasa sa cred
ca m-ai dat uitarii?...
Si totul este fum acum;
Eu te pastrez intact in gand:
te vad,te simt, si te alint
cum numai tu si eu am fost candva...
Dar oare cand vom fi din nou?...
Refulare
de ayanna
Am cautat cheia deznodamantului vietii
si pe cea a simtirii,
dar am gasit un gol in incaperea sortii
si ecoul lui adie si acum in mine.
M-am ratacit printre stele
cautand un drum ce tot fugea din noapte,
ce azi-mi apare mult mai departe
chiar si de gandurile vechi...
Am luat atunci visul in abisul launtric
incizandu-l pe veci
in singuratatea altor vise,
uitate si sterse demult,
rupte din poteci si simtiri.
Virtualul realitatii
de ayanna
Sa simti ca poti,sa simti ca vrei,
Atunci cand inima ti-o cere,
Sa simti ca totu-n jur e pentru doi
Si sa visezi din ele...
Sa crezi ca ai,sa crezi ca simti
Ca totul nu-i miraj,
Sa poti sa treci,sa poti sa ierti
Cu tine-n inima...curaj!
Sa simti ca vrei,sa-ti fie dor
De visul tau din zare,
Sa te gandesti la el mereu
Chiar de-i departare...
Irelevatie
de ayanna
pe sub pasii reci,
peste noaptea vie,
imi voi lua o urma
s-o pastrez in mine;
si voi scrie pe o frunza
cantecul ce eu il simt,
vorba rece dintr-o mie,
ce acum doar eu o tin.
iar de maine vei fi soare
pe un drum razlet de vis,
luna mea va fi raspunsul
pentru noaptea ce o simt!
Stii de ce?
de ayanna
Stii de ce gandu-mi dispare in noapte,
Pierdut prin vantul hai-hui,
Ca luna ce-n zori se grabeste
Si lasa-n urma o poveste?
Stii de ce-i greu sa plec
Spre partea opusa tie,
Cand casa te-asteapta pustie si muta,
Si-un pahar cu-amintiri
Se varsa pe masa de lucru?
Nu voi afla nici eu vreodata,
Nu-ti voi spune ce nu stiu;
Sentimentul n-are forma,
Nu are suflu,glas sau stil
Cand stii ca-l tii in palma.
Obsesie inutila
de ayanna
M-am trezit ratacita,
dezvelindu-ma de mii de cuvinte
din mine,
iar tacerea mi-a zgariat asa de mult
timpanul
incat vroiam sa rup in bucatele
tot ce era intuneric.
Eram atunci doar un punct din intuneric,
din multime;
si-mi doream sa ma-ntorc
la clipa cand ma desprindeam din mine,
sa o lipesc la loc!
Vesnicia va fi insa
cea pe care-o desenez;
Habar n-aveam ca pot face asta!
Cine stie ce pot sa mai fac?...
Sfarsit de vara
de ayanna
Vara se scurge
seara de seara,
N-am apucat sa conserv
doua raze fierbinti
din a soarelui brate
in a iernii camara;
N-am apucat sa ma-mbat
in mireasma diminetii,
N-am reusit sa ma scald
sub roua cea rece.
Am fost plecata-n vacanta
la tine...
Tabloul timpului iubirii
de ayanna
Eram candva sfasiata,
nu stiam-
dragostea ma patrunsese
ca o culoare prea intensa,
pe hartia
pe care ne picta;
dragostea juvenila ne desena
cum vroia ea.
Eram atunci ratacita
cand pentru-ntaia oara
ma-ntalneam cu ea.
Azi ea m-a-naltat
spre culmi precise,definite,
ma hraneste cu un dor marunt:
te vad cand vreau
sa te iubesc,
te mangai pana ma dizolv
in multumire.
Azi e acum si-atunci a fost
la inceput,
cand nu era nici timpul pentru mine
ca rabdarea.
In stanga-mi sunt culori inchise,
aproape sterse,fara viata,
in dreapta esti acum doar tu-
culoarea tuturor sentimentelor!
Transparenta
de ayanna
Vad-tuna.Vad-fulgera
Si e furtuna.
Si vad tot ce este
Si am lasat in spate,
Cu golul din fata
Ce-asteapta o viata,
Speriata ca tuna,
Speriata de nestire.
Vad-traiesc.Vad-iubesc.
Ce?...O viata,
Liniste nebuna,ce tuna,
Dar farfurii nesparte,
Nici lacrimi desarte.
Vad panorama intregului EU,
Vad sentimente ce nu le-am trait,
Vad c-as putea,vad ce-am pierdut-
Clipe reale,clipe calde,
Nopti fara sunet,chiar fara soapte.
Amintirea ce esti...
de ayanna
Mi-am recules auzul
Caci inima-mi batea prea tare,
cand ma vedeam prin tine.
Mi-am recules vederea,
caci ochii mei treceau prin ochii tai
verzi.
Te simt pretutindeni,
cum izvorasti din senin;
te respir din aer,
te respir din amintiri.
Iubirea mea
de ayanna
De ce a trebuit sa gust
tot amarul
din paharul de miere?
De ce a trebuit sa gust
tot dorul
din oceanul de durere?
De ce imi pare ca pe zi ce trece
tu esti mai departe de mine,
De ce insa in inima cresti
atat de mult incat
simt ca nu pot trai fara tine?
De ce existi in mintea mea,
De ce in vise te gasesc mereu,
Si-n glasul surd,apari in soapte,
Un singur nume dulce,
...numele tau!
Cand suntem impreuna
de ayanna
Aproape imperceptibila,
Clipa ce ne leaga,
N-are nici un sens vital
Atunci cand mana mea e goala;
N-are nici un continut
Cand umaru-mi pe care
rareori tu vii sa plangi
Adoarme-n vise ne-ntrerupte
fara sa mai doara.
Aproape imposibila,
Nemarginirea ce mi-o-nfaptuiesti
Cand visul meu dispare
Ca stropi reci in cald pamant,
Ma-nalta catre fericire
Dintr-un singur gand:
tu,alaturi de mine.
(si o vesnicie)
Armonie in mine
de ayanna
Fericirea-i inauntru,
Ea nu se izbeste de geam,
Ca praf in ochi sau umbra unui ram.
Linistea-i in brate calde
Ce nu strang,nu dorm ci rad,
Ea aduce lacrimi dulci in suflet
Si pe buze o pecete evidenta
Ce-i un zambet.
Umbra lor e multumirea
Ce vorbeste-n semne noi,
Ea nu stie ce-i iubirea
Ea traieste-n cer si pe pamant
Traieste-n noi.
Invartindu-ma in jurul iubirii
de ayanna
Pierduta-n pustiul regasirii
Te-mbratisez in etern,
chemandu-mi destinul din zare-
As fugi inapoi,sau poate-nainte?...
dinainte sa cad,inainte sa uit:
Cum e sa razi si nu doar
sa zambesti,
Cum e sa ranesti si nu doar
sa fii ranit,
Cum e sa traiesti si nu doar
sa fi trait,
Cum e sa iubesti si nu doar
sa fii iubit.
Singuratate sau capat de speranta
de ayanna
Ucigatoare lacrimi,
M-ati strapuns cu focul de izbelisti,
Eu m-am trezit in mine
Si-n jur e ceata neagra.
Un fir de suflet risipindu-se
cu mersul lunii-
M-atrage-n gol,in linistea suprema.
Ma scurg incet,urc si cobor
pe crestele pieirii;
revin la mine,si-n glasul sinelui aud
cum picura in umbra focul.
Ma ghemuiesc usor,nu simt nici frig,
nu mai visez,nu mai respir
si nici la mine nu mai vin.
Ma pierd in haosul tacerii,
totul s-a sters,este uscat,
lumina mea o vad aievea.
As vrea sa simt,sa cred,sa vad...
dar totu-i rece.
Ma-nconjoara brate reci.
Glasuri s-au stins
Iar eu gasesc,surprinsa,
intr-un colt al meu,pierdut,
ca o margea subtire.
o farama dintr-un tot;
M-apropii si privesc,
o stiu demult...
De ce acum?De ce din nou?
De ce te tot intorci la mine,
Tu,singuratate?...
Te caut
de ayanna
Nu stiu unde sa-mi gasesc locul:
in inima cerului,
in palmele pamantului,
sub adierea cald-a vantului?
Nu stiu unde oftez si-mi pare
ca tanjesc dupa cuvinte blande,
tannjesc dup-alinare...
Unde e locul pacii?
S-arunc in el un zbucium
Ce se schimba zi de zi,
Sa sting penita in cerneala nostalgiei,
Sa urc dorinta pe culmea fericirii.
Unde esti azi?
Unde-ti zaresc umbra?
Ai fost candva pe-aici -
Acum tresari
Cand soapte surde-ti mangaie urechea,
Cand trec prin holul mintii;
Prin fereastra larg deschisa
Mangaierea mea o copie doar vantul.
Nu vreau sa-nchizi nimic;
Unde mi-e locul?
Ma lasi la geam,sa mai privesc?
...Sau pot sa intru?
Desfatare
de ayanna
Ale tale pleoape,
petale de satin,
le sarut
al tale buze,
ne-ntrebate soapte
primesc,
in miezul clipei,
netulburate ape,
insetate atingeri,
grabesc,
nepretuite secunde
sfarsesc
in noapte de vara
greierii canta
sperante pustii;
nimic nu se uita
cand treci cu talpile goale
prin camera-ntoarsa
de oglinzile-ntregi
pline de miscare.
Te recunosc dintre toti-
porti un aer zglobiu,
o privire ce-n seara
licuricii scapara.
Parul meu umaru-ti inveleste
ma mangaie seara,
adii peste mine
cu parfumul tau vechi,
acelasi de cand te cunosc-
nu s-a schimbat deloc,
Ce bine...!
Te zaresc langa mine
pana-n anul tarziu.
Muzica mea
de ayanna
Ajung departe,mai departe de mine,
Pe culmile muzicii,pe aripile ei,
Un zbor prin univers-
De la inceputuri si pana acum...
Plutesc usor ca o frunza in vant
si nu ma-ndrept spre niciunde.
Azi vreau sa pribegesc
prin secunde ce nu le stie nimeni...
Nu apartin nici luminii si nici noptii
si-s in vartejul de fiori
ce ma duce spre lumi intrepatrunse.
Simt o putere imensa din palme,
o putere ce trece prin mine,
Ma rascoleste si lasa in urma
nu dezordine,nici haos
ci beatitudine si nori
moi si calzi, ca petale albe
de trandafiri,mii.
Refugiu
de ayanna
Ma risipesc printre fumuri de ceata,
Ma regasesc in lumini de otel
In aerul rece-al privirii din zori
Si alerg inainte spre noua chemare;
In spate-mi raman doar surde momente-
N-aud,nu mai vad si nici nu tresar;
Imagini bizare se-amesteca-ncet
pana dispar.
Si timpu-i secunda in secolul meu:
Imi picura-un an in palma si-l scap
printre degete,in cioburile proprii.
Abia acum incep sa simt
Cum evadez din mine...
Perceptie
de ayanna
Exista secunde ce sfarsesc in ore
Egale cu nepasarea,
Nopti scurte si zile prelungite-n noapte,
Egale cu departarea.
Exista priviri ce se-adancesc in timp,
Egale cu iubirea,
Sperante sau cantari de vis,
Egale cu nemurirea.
Secunda-aceasta se-adanceste-n piele,
Noaptea se transforma-n deget
Ce atinge-ncet o harpa,
O privire-ajunge sa-nfloreasca-n mai
Ca un plop ce floarea-i zboara;
O speranta este-ntotdeauna vie
Altele cad prada zilei de maine...
Asteptare
de ayanna
Cu pasii ca valuri,
Visez doar trecand
Peste tacerea frumusetii,
Privesc nedumerita,
doar furand
Imagini din linistea si agonia vietii.
De am o secunda vin altele,mii
Si timpul apune si rasare,
Adoarme,se trezeste-
Nepasator,grabit si totusi calm.
Totul vine,pleaca si dispare.
Unde?
Tare-as vrea sa stiu!
Acum esti suras ce suspina-n priviri,
esti oglinda;
Acum esti idee ce m-apasa intens
Si dispar pe urmele cetii.
In pasul pustiu
Se prind,se dezprind,
Amintiri reci,calde si soapte,
Uneori e tarziu,uneori esti departe.
Totusi...
Daca urma lasata e plina de "noi"
Voi privi inainte,pentru amandoi!
Comunicare
de ayanna
Privirea-ti pustie,fara licar,
Ma-ndeamna la vorbe fara sfarsit;
Ma-ntind in miraj,pe oglinda,
Ca orizontul pe retina.
Hai sa tesem fire din dorinte ne-mplinite
Pe tavan,
Sa le facem cunostinta
Cu realul alb.
Lumina iese de sub gene
Invaluindu-ma imprejur,
Simt chiar atingerea ta
Din celalalt colt al ei!
Ma-ntreb ce glas are
Caci o aud cum imi patrunde pulsul,
Simt o conexiune-ntrerupta
De o lacrima calda,
Nascuta din tine!
Implinire
de ayanna
Nu mai caut nimic,
savarsesc dorinta;
Ai sa vii cand glas n-o sa mai am
sa te strig peste ore,
cand voi gasi loc
pentru valizele goale?
Crede fara sa-ntrebi nici o secunda,
arunca orice sovaiala-
te primesc numai azi,
maine vei fi deja aici.
Auzi cum canta stropii de ceara
ne-ntrerupti de intuneric?
Nu mi-ai cerut nimic-
Tot eu am primit
fericirea
ce-o simti inca din prag;
De unde-ai stiut ca sunt eu?
Popas la umbra mea
de ayanna
Linistea dintre noi,distanta,
Ce incepe din capatul de jos,
Misterul
Danseaza incet,ca norii
Ce planuiesc o schimbare uda.
Privirea spre tine-i lipsita de vorbe;
Ajung mai departe de maluri
Si nu-i nici colac de salvare
In jurul vietii.
La sfarsitul distantei apare
Locuinta ce-mi primeste sufletul,
Obosit de-atata cautare.
Linistea reuseste acum sa aduca
Apus de soare peste umbra mea,
Risipindu-se in ganduri calde.
marți, 19 mai 2009
Da-mi un motiv bun sa nu merg sa-i distrug pe totii 1
REFUZ SA IMI INCHIPUI UN INFERN IN CARE SUFERINTA ESTE O OBISNUINTA , UMILINTA O CONSTANTA , INDIFERENTA O CALITATE , CINISMUL UN REMEDIU , PROSTIA UN NOROC , UN INFERN PE POARTA CARIUA SA STEA SCRIS CU MAJUSCULE FERICITE : "MERGE SI ASA"....PE ZI CE TRECE INCEP SA URASC LUMEA ASTA IN CARE MA SIMT CIUDAT SI SENZATIA DE ZILE REPETABILE IN CARE MA TRESC SI RIDIC DIN PAT CU GANDUL CA SA SCHIMBAT CEVA DAR CUM DESCHID USA SPRE LUME , CE SA VEZI SI CE SA SIMTI DECAT ACEASI ZI DE IERI SI GICI CE ZIUA DE MAINE...UNUI PROBABIL ATI SPUNE CA NIMIC RAU IN REPETITIE , (MERGAND PE IDEEA CA REPETITIA E MAMA INVATATURI ) NIMIC DE CONTRAZIS DAR MAI OBOSESTE OMU IN ACEASTA CIUDATA REPETITIE , EU UNU AM OBOSIT SI SINCER PLICTISIT...NU IMI SCHIMB GANDUL SI SENTIMENTUL DAR VIN SI TE INTREB ---NU AI VREA SA SCHIMBAM CEVA SI SA INCEPEM A INVATA SA VORBIN DE LA INIMA LA INIMA...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)