O data sa nascut un iepuras , care in timp ce era foarte mic , adica un bebelus foarte frumos. Numai ca , din pacate , putin dupa aceea sa umplut de bube pe tot corpul. Ceilalti nu vedeau ca el are bube, asa ca mereu ii apareau alte si alte bube noi. Asta il supara foarte mult pe iepuras. El credea ca sa imbolnavit din cauza ca se purtase prea rau si ca nu fusese cuminte. Uneori era asa de suparat incat nici nu putea sa mai planga.
Intr-o buna zi cineva si-a dat seama totusi ca iepurasul avea bube pe dinafara si la dus la doctori. Ei l-au vindecat , numai ca ceea ce n-au reusit doctorii sa inteleaga a fost ca iepurasul mai avea o buba care il durea foarte tare si care era ascunsa undeva langa inima lui. Pana la urma iepurasul cel mic a mai crescut si uneori a fost chiar fericit. Alteori insa simtea cum buba de langa inima lui incepe sa zvacneasca si sa-l doara. Iepurasul gemea si plangea de durere. La inceput nimeni nu pricepea pentru ce plange iepurasul.
Apoi , cand intr-un traziu au priceput ca avea o buba dureroasa langa inima, nimeni nu a putut sa-l ajute. Asa ca de cate ori buba zvacnea si-l durea , bietul iepure se apuca iarasi sa planga plin de amaraciune si neputincios. O ducea tot intr-un plans pentru ca il durea atat de rau.
Intr-o zi a trecut pe acolo o iepuroaica foarte priceputa si inteleapta. Ea a zis ca stia o cale de al vindeca. I-a mai spus iepurasului ca de fapt el se comportase bine , asa ca era o greseala sa mai creada ca bubele ii aparusera pentru ca nu a fost cuminte. Sa uitat drept in ochii iepurasului si la facut sa aiba incredere in ea. Apoi ia marturisit ca se pricepea sa-i scoata tot raul din buba de la inima si la intreba daca el doreste acest lucru cu adevarat si daca o va lasa sa incerce sa-l vindece. Bietul iepuras suferea de atata amar de vreme , incat greu ii venea sa creada ca ar mai fi totusi posibil sa scape cumva de durere. Dar iepuroaica cea inteleapta la asigurat ca este totusi posibil. Deci pentru ca i-a dat voie sa incerce sa-l ajute , iepuroaica i-a atins pieptul , amortindu-l pe o mica portiune , pe unde a scos apoi buba si a curatit locul de langa inima. Dupa aceea a pansat rana cu multa grija , ungand-o cu un anumit medicament si i-a spus iepurasului ca l-a scapat pentru totdeauna de durere , iar corpul sau are puterea sa se insanatoseasca repede.
Iepurasul era foarte convins de acest lucru. Deja se si simtea cu totul altfel de cand corpul sau vindecase pielea din jurul locului unde a fost mai demult buba. Durerea a disparut cu totul , iar pielea sa refacut ca NOUA FARA NICI O URMA. Mai mult decat atat , inima iepurasului , dupa ce fusese amarat atat de mult timp , se umpluse acuma de bunatate. Iepurasul se simtea eliberat , se bucura de viata , si crestea vioi asa cum sunt toti iepurii de obicei. In plus inima lui devenea pe zi ce trecea , tot mai inteleapta si mai iubitoare.
O data intr-o padure departata se afla un bradut care nu prea arata la fel ca ceilalti copaci , pentru ca nu era verde si dadea impresia ca este cu totul lipsit de viata. Parea ca si cum ar fi fost lovit de trasnet si de atunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arata ca si cum cineva ar fi venit si i-ar fi retezat ramurile. Ceilalti copaci de prin partea locului credeau chiar ca murise , desi statea inca in picioare , pentru ca , dupa cum se stie , majoritatea copacilor sunt capabili sa ramana drepti multa vreme dupa ce ii paraseste viata. Numai ca ei se inselau. Foarte adanc inauntrul sau , bradutul era inca in viata. Insa pentru ca fusese lovit de un trasnet care il arsese , el nu mai stia cum sa creasca si sa se dezvolte , cum sa devina din nou frumos , cu cetina verde asa cum erau ceilalti brazi. Cateodata dupa ce este ars , un copac se simte ca dupa un adevarat soc si nu isi mai doreste sa creasca , sa traiasca sau sa fie la fel ca alti copaci. Asa ca uneori , dupa socul unui traznet , dupa cate o furtuna , copacii incep sa creada ca nu o sa mai poata creste niciodata si ca nu le mai ramane nimic altceva de facut decat sa astepte moartea asa urati si arsi.
Intr-o zi , sa nimerit sa treaca pe acolo un padurar care iubea mult padurea. Crezand si el ca bradutul era mort , sa apucat sa-l loveasca la radacina cu securea , ca sa-l taie.
"Vai ! Au!" a tipat copacelul.
Foarte mirat padurarul a aruncat o privire de jur imprejur si a intrebat : " Hei ! Cine-i acolo? Cine striga ? "
"Sunt eu! " a scancit bradutul . "Ce faci tu ma doare. Nu ma mai lovi!"
"Nu-mi vine sa cred" sa mirat padurarul. "Mi sa parut ca nu mai ai viata in tine. Arati mai uscat decat orice uscatura. Este ars si ca vai de tine. Crengile ti-s rupte si nu mai ai cetina deloc. Insa esti norocos , pentru ca eu sunt un padurar care iubesc padurea si nu ma lasa inima sa tai un bradut care mai are viata in el. Dar te credeam pur si simplu mort."
"Nu sunt mort" a scancit iarasi bradutul. "Nici macar nu sunt bolnav".
Padurarul ia aruncat o privire plina de indoiala. " Pai daca nu esti nici mort , nici bolnav , pentru ce arati asa de jalnic?"
Plin de tristete , bradul cel mic a raspuns : " Nu mai stiu cum sa cresc. Nu mai stiu cum sa fac cetina verde. Numai stiu cum sa par din nou viu , pentru ca ma lovit trasnetul de atatea ori si au fost atatea furtuni in viata mea...Pur si simplu am uitat cum trebuie sa fac ca sa cresc din nou."
Padurarul cre iubea padurea si avea multa experienta cu copacii , sa hotarat imediat sa-l ajute pe bradut. Ia explicat ca mai intai va trebui sa-i inlature toate partile arse. Apoi cu multa pricepere , padurarul sa apucat sa scoata cioturile de crengi uscate , pana cand toate partile care erau moarte au fost curatite si trunchiul a ramas pregatit pentru a da viata unor crengi noi. Apoi padurarul a adus ingrasamant special si la presarat in jurul copacelului. Sa asigurat ca locul era destul de luminat de soare si ca avea apa necesara. Ca prin minune , dupa aceste ingrijiri , in foarte scurt timp , bradul cel mic a descoperit ca el de fapt STIA cum sa creasca , STIA cum sa se dezvolte facand cetina verde si bogata. Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum sa faca pentru ca sa se vindece si sa devina la fel de frumos ca ceilalti copaci din jur. Si chiar asa facea: a dat la iveala multi mugurasi fragezi din care au crescut o puzderie de ramurele si cetina noua. In scurt timp nici n-ai mai fi zis ca a fost vrodata lovit de traznet sau ars. Padurarul era bineinteles cel mai apropiat prieten al bradutului.
Pentru ca padurarul care iubea atat de mult padurea la ajutat pe copacel sa redevina frumos si sanatos , micul brad sa hotarat sa faca ceva anume pentru padurar, ca un semn al prieteniei lor. A dat o umbra asa de deasa , ca orice trecator pe poteca se odihnea cu placere langa trunchiul lui , dandu-si seama ca padurarul care a ingrijit acest copac nu putea fi decat un adevarat prieten de incredere.
