Poarta de fier

O data de mult , intr-o tara indepartata era un print , care traia intr-un palat foarte mare , cu multe ,multe incaperi. De jur imprejurul palatului se ridica un zid inalt de piatra cu o poarta uriasa de fier.
Nici un vizitator nedorit nu putea sa treaca pe acolo.
Din pacate , pentru ca traia intr-un astfel de palat , printul nu avea nici o ocazie sa se apropie de altcineva cu care sa povesteasca despre gandurile , dorintele sau visele pe care el le avea.
Celor din palat , de care ar fi putut sa se apropie , nici nu le trecea prin cap ca el ar fi avut nevoie sa se imprieteneasca cu ei. Isi inchipuiau ca si asa , fiind print avea tot ce-si dorea.
Regele si regina erau foarte ocupati cu trebuirle lor regale , asa ca printul , desi vorbea cu multa lume , in sufletul sau se simtea foarte singur.
Insa intr-o noapte , s-a intamplat ca o vietate mica si imblanita furisandu-se tiptil , s-a strecurat de afara printre gratiile portii de fier si si-a croit drum spre camera printului. N-a trecut mult timp pana cand printul si micul sau vizitator s-au imprietenit foarte tare. Mai ales printul era asa de multumit ca putea povesti si el cu cineva apropiat despre tot ce i se intampla zi de zi.
Era fericit pentru ca in fiecare zi mica vietate venea la el , il asculta cu atentie si-i pasa de tot ce spunea el. Printul ii dadea de mancare ,ii mangaia blanita si facea in asa fel ca micul animal sa se simta cat se poate de bine in acel palat in care tuturor le era frica sa intre. Mica vietate venea tot mereu in vizita , iar printul a indragit-o atat de mult incat a devenit o parte a vietii lui.
Toate mergeau ca pe roate si cei doi erau tare fericiti. Pana cand intr-o zi , intorcandu-se in camera sa , printul a gasit micul animal zacand fara viata pe dusumea.
Imediat a chemat totii doctorii din palat ca sa-l invie pe micul sau prieten , dar din pacate era prea tarziu. Toti medicii erau neputinciosi. Zdrobit de durere printul a organizat o inmormantare regeasca pentru micul animal cu care se imprietenise asa de tare. Bietul print , ascunzand in sufletul lui ceea ce simtea , a devenit foarte trist si tot mai suparat si mai insingurat pe zi ce trecea.
Regele a observat aceasta schimbare si s-a ingrijorat de felul in care se purta printul din cauza tristetii sale. De aceea a dat ordin dulgherilor si tamplarilor sa construiasca peste poarta de fier inca o poarta , groasa si rezistenta , astfel incat nici un alt animal sa nu mai poata vrodata sa se strecoare si sa raneasca din nou atat de tare inima printului.
Imediat ce poarta a fost terminata , intr-o noapte , in timp ce printul se framanta in somn , mica creatura imblanita a venit din nou la el in vis si i-a spus
" Tu nu m-ai inteles deloc , dragul meu prieten. Rostul meu a fost ca sa te inveselesc , sa te fac sa razi , iar tu m-ai inchis afara. Acum nu mai pot ajunge la tine.
Printul a ramas foarte uimit de aceste cuvinte , pe care nu le-a priceput imediat. Dupa un timp de cugetare , printul si-a dat seama ca era vorba de un fel de a intelege viata si dragostea pierduta.
Printul s-a gandit toata noaptea la visul lui. Dimineata abea a asteptat sa-i intalneasca pe rege si pe regina la dejun, dupa multe saptamani de cand nu mai luasera masa impreuna. El i-a cerut regelui sa dea imediat ordin sa fie demontata uriasa poarta de lemn. Regele , la randul lui mirat de aceasta dorinta , dar iubindu-si nemasurat fiul , a fost de acord sa se scoata poarta. Dupa un timp , printul a venit din nou la parintii sai cu o alta rugaminte : Cat se poate de curand sa deschida si poarta de fier si sa organizeze o petrecere , un carnaval cu nenumarati invitati.
Astfel , dupa multa vreme , muzica si cantecele vesele au putut fi iarasi auzite de-a lungul si dea latul imparatiei.