Nu demult , pe malul unui lac din inima muntilor traia fericit un brotacel.
Cat era ziua de lunga se bronza la soare , prindea muste iar seara oracaia din toate puterile incat toate animalele din padure il auzeau de departe. Brotacelul nu stia multe despre aceasta lume si se bucura traindu-si viata de la o zi la alta. Era norocos pentru ca venise pe lume intr-un loc atat de frumos , plin de soare si hrana dupa plac.
Din pacate , intr-o zi intunecoasa si nefericita sa produs pe neasteptate un cutremur de pamant. Stanci mari si pietre multe au inceput sa se clatine si sa se miste de la locul lor. In invalmaseala de tarana rascolita , pietre prabusite si copaci rasturnati, bietul brotacel a cazut si el pe neasteptate intr-o crapatura de pamant neagra si foarte adanca. Printre bulgarii mari si grei nici vorba nu mai era sa poata vedea soarele. Cutremurul de pamant il luase absolut pe nepregatite , asa ca brotacelul zacea acoperit de intuneric si tarana , fara sa stie ce sa mai faca , fara sa poata reactiona. Orele treceau si abea putea misca din labute. Din cand in cand cate o lacrima ii umezea ochii. Gaura in care cazuse era asa de intunecoasa si rece. Aproape ca uitase de soare , de iarba verde si plina de flori ,de mustele pe care le prindea atat de usor. Uitase de ceilalti brotacei cu care se scalda in lac , de pasarile care ciripeau in padure.
Intunericul care il inconjura era asa de adanc , incat brotacelul se simtea complet neputincios si sa hotarat sa ramana acolo pentru totdeauna.
"Nimeni nu o sa observe si nu sa-i pese" isi spunea trist brotacelul, gandindu-se ca nu va mai putea rezista multa vreme ,din cauza intunericului care il coplesea si din care incepea sa simta ca facea parca si el parte. Era cat pe ce sa renunte la tot. Numai ca mai era ceva. Pana atunci nu daduse deloc atentie unei voci foarte adanci din sufletul lui. Se parea ca acea voce nu era de acord cu gandurile lui si parca il indemna din potriva , sa incerce sa se elibereze singur din gura in care se afla.
"Cauta sa gasesti o cale sa iasi de aici din nou la soare" ii soptea vocea foarte launtrica. "Gandeste-te ca de fapt asta vrei si tu in realitate"
La inceput brotacelul nu ascultat-o , pentru ca vocea era mult prea slaba.
Dar treptat vocea a devenit tot mai puternica, mai insistenta si el nu se mai putea face ca nu o aude. Acest glas a trezit treptat in brotacel vecha lui dorinta de a vedea din nou soarele si de a se zbengui prin iarba.
Asa ca brotacelul si-a adunat ultimile puteri , sa scuturat de pamant si a inceput sa sape cu labutele in sus. Sapa mai slab la inceput , dar apoi din ce in ce mai spornic . Miscarile l-au ajutat sa se strecoare printre pietre si bulgarii de pamant , asa incat la un moment dat chiar a zarit o raza de lumina. Desi ochii lui nu mai erau obisnuiti cu lumina , aceasta ia dat putere si in curand brotacelul a iesit iarasi la suprafata. Acum putea sa vada clar urmarile groaznice ale cutremurului de pamant. Rand pe rand a inceput sa simta cum razele soarelui ii incalzeau din nou corpul , a reinceput sa simta mirosul ierbii si la cuprins o inviorare placuta. De necrezut , dar topaind de colo-colo a simtit chiar ca se poate bucura iarasi de viata asa ca inainte.
Bineinteles brotacelul nu a uitat niciodata cutremurul de pamant , pentru care a pastrat o amintire deosebita in sufletul lui. Era acolo un locusor special din inima lui unde se afla aceasta amintire. Dar acum brotacelul petrecea mult timp ascultand cu mai mare atentie de vocea misterioasa din interiorul lui , care il indemnase sa gaseasca singur calea de a se elibera si de a iesi iar la lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu