Bradutul Ars.

O data intr-o padure departata se afla un bradut care nu prea arata la fel ca ceilalti copaci , pentru ca nu era verde si dadea impresia ca este cu totul lipsit de viata. Parea ca si cum ar fi fost lovit de trasnet si de atunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arata ca si cum cineva ar fi venit si i-ar fi retezat ramurile. Ceilalti copaci de prin partea locului credeau chiar ca murise , desi statea inca in picioare , pentru ca , dupa cum se stie , majoritatea copacilor sunt capabili sa ramana drepti multa vreme dupa ce ii paraseste viata. Numai ca ei se inselau. Foarte adanc inauntrul sau , bradutul era inca in viata. Insa pentru ca fusese lovit de un trasnet care il arsese , el nu mai stia cum sa creasca si sa se dezvolte , cum sa devina din nou frumos , cu cetina verde asa cum erau ceilalti brazi. Cateodata dupa ce este ars , un copac se simte ca dupa un adevarat soc si nu isi mai doreste sa creasca , sa traiasca sau sa fie la fel ca alti copaci. Asa ca uneori , dupa socul unui traznet , dupa cate o furtuna , copacii incep sa creada ca nu o sa mai poata creste niciodata si ca nu le mai ramane nimic altceva de facut decat sa astepte moartea asa urati si arsi.
Intr-o zi , sa nimerit sa treaca pe acolo un padurar care iubea mult padurea. Crezand si el ca bradutul era mort , sa apucat sa-l loveasca la radacina cu securea , ca sa-l taie.
"Vai ! Au!" a tipat copacelul.
Foarte mirat padurarul a aruncat o privire de jur imprejur si a intrebat : " Hei ! Cine-i acolo? Cine striga ? "
"Sunt eu! " a scancit bradutul . "Ce faci tu ma doare. Nu ma mai lovi!"
"Nu-mi vine sa cred" sa mirat padurarul. "Mi sa parut ca nu mai ai viata in tine. Arati mai uscat decat orice uscatura. Este ars si ca vai de tine. Crengile ti-s rupte si nu mai ai cetina deloc. Insa esti norocos , pentru ca eu sunt un padurar care iubesc padurea si nu ma lasa inima sa tai un bradut care mai are viata in el. Dar te credeam pur si simplu mort."
"Nu sunt mort" a scancit iarasi bradutul. "Nici macar nu sunt bolnav".
Padurarul ia aruncat o privire plina de indoiala. " Pai daca nu esti nici mort , nici bolnav , pentru ce arati asa de jalnic?"
Plin de tristete , bradul cel mic a raspuns : " Nu mai stiu cum sa cresc. Nu mai stiu cum sa fac cetina verde. Numai stiu cum sa par din nou viu , pentru ca ma lovit trasnetul de atatea ori si au fost atatea furtuni in viata mea...Pur si simplu am uitat cum trebuie sa fac ca sa cresc din nou."
Padurarul cre iubea padurea si avea multa experienta cu copacii , sa hotarat imediat sa-l ajute pe bradut. Ia explicat ca mai intai va trebui sa-i inlature toate partile arse. Apoi cu multa pricepere , padurarul sa apucat sa scoata cioturile de crengi uscate , pana cand toate partile care erau moarte au fost curatite si trunchiul a ramas pregatit pentru a da viata unor crengi noi. Apoi padurarul a adus ingrasamant special si la presarat in jurul copacelului. Sa asigurat ca locul era destul de luminat de soare si ca avea apa necesara. Ca prin minune , dupa aceste ingrijiri , in foarte scurt timp , bradul cel mic a descoperit ca el de fapt STIA cum sa creasca , STIA cum sa se dezvolte facand cetina verde si bogata. Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum sa faca pentru ca sa se vindece si sa devina la fel de frumos ca ceilalti copaci din jur. Si chiar asa facea: a dat la iveala multi mugurasi fragezi din care au crescut o puzderie de ramurele si cetina noua. In scurt timp nici n-ai mai fi zis ca a fost vrodata lovit de traznet sau ars. Padurarul era bineinteles cel mai apropiat prieten al bradutului.
Pentru ca padurarul care iubea atat de mult padurea la ajutat pe copacel sa redevina frumos si sanatos , micul brad sa hotarat sa faca ceva anume pentru padurar, ca un semn al prieteniei lor. A dat o umbra asa de deasa , ca orice trecator pe poteca se odihnea cu placere langa trunchiul lui , dandu-si seama ca padurarul care a ingrijit acest copac nu putea fi decat un adevarat prieten de incredere.