Povestea unui baiat care era foarte urat.

A fost o data un baiat care era foarte , foarte urat.
Urechile lui erau teribil de lungi si dea dreptul ciudate. Avea si un nas urias din cauza ca era acoperit cu umflaturi , dintii lui erau rupti , iar cei ramasi erau foarte negri. Corpul lui crescuse mare si stramb. Una peste alta se infatisa ca o pocitanie groaznic de privit. Viata acestui baiat era foarte grea, pentru ca ceilalti radeau mereu de el. Il batjocoreau , ii gaseau tot felul de porecle caraghioase si il luau peste picior facand mare haz pe seama lui.
Absolut nimeni nu dorea sa-i fie prieten , iar el se simtea neputincios si nici cum nu reusea sa se apropie de altcineva de aceeasi varsta. Pentru ca se simtea atat de pocit , nici la scoala nu invata bine. Ura din tot sufletul sa mearga la scoala , pentru ca in acel loc copiii isi bateau joc cel mai mult de el si il chinuiau cel mai tare. Pana si parintilor lui le era rusine de el.
Nici nu se fereau sa-i spuna in fata cat era de urat si cat de mult ii deranja pe ei acest lucru. Pana la urma baiatul na mai putut suporta si sa hotarat sa fuga departe intr-o padure , unde sa nu mai fie nimeni care sa-i vada uratenia.
Dupa ce si-a strans toate lucrurile de care credea ca va avea nevoie pentru drum , baiatul cel urat a lasat o scrisoare parintilor sai , iar noaptea sa furisat afara din casa si a plecat. A intrat in desisul padurii si a mers adanc , tot mai adanc , pana cand sa trezit langa un rau foarte frumos , pe malurile caruia era numai muschi verde si moale de tot. Bietul baiat se simtea asa de slabit de drumul greu pe care il facuse , incat sa lasat cat era de lung pe muschiul moale si a adormit adanc pe loc.
In timp ce dormea , baiatul a inceput sa viseze. In visul lui se facea ca o zana foarte inteleapta a venit sa-i vorbeasca. Zana la atins cu gingasie pe umar , iar vocea ei blanda si dulce semana cu murmurul unui izvoras. Cu cat baiatul asculta mai mult vocea zanei intelepte ,cu atat devenea mai calm si mai linistit. Dupa ce au stat ei de vorba indelung despre uratenia lui , zana cea inteleapta ia atins ochii si a indepartat de pe ei un fel de solzisori , care semanau cu niste lentile. Baiatul nu isi daduse niciodata seama ca avea asa ceva pe ochi. Deci era extraordinar de surprins si de mirat. Acum se simtea cu mult mai bine si se intreba de ce oare nu isi daduse seama inainte ce mult il inselau ochii.
Pentru ca , uite ce interesant , acum privind de jur imprejur chiar si lucrurile i se pareau altfel. Culorile i se pareau mai luminoase.
Toate straluceau mai tare.
Apoi zana cea inteleapta ia atins urechile , scotand usurel din ele doua dopuri facute din vorbele murdare pe care baiatul le auzise spuse despre el. Era si mai uimit. Cum au putut ajunge dopurile acolo fara stirea lui? Zana cea buna a inceput sa-i vorbeasca din nou , asa ca acum baiatul ii auzea vocea minat de blanda foarte clar:
" Au fost foarte multe lucruri pe care nu aveai cum sa le auzi , sa le vezi si sa le intelegi" , ia spus zana cea inteleapta." Dar de-acum inainte esti pregatit sa vezi si sa auzi lucrurile intr-un fel nou. In zilele si noptile care vor urma in viitor , oameni si intamplarile vor avea o cu totul alta infatisare si vor suna cu totul altfel pentru tine.
Iti vei da seama cine are cu adevarat grija de tine , cine te respinge , cine este manios si rau si cine te iubeste cu adevarat.
Vei putea pricepe cine isi bate joc de tine sau cauta sa te umileasca , astfel incat vei sti sa te feresti din calea acestor oameni. Toate aceste lucruri pe care le vei cunoaste de aici inainte , te vor face sa-i intelegi cu totul altfel pe ceilalti. De aceea vei putea sa te inconjuri cu persoane care vor avea grija de tine , pentru ca in sfarsit VEI FI CONVINS CA SI TU MERITI SA FII IUBIT.
Apoi la sarutat pe baiat pe frunte , si la binecuvantat cu toata dragostea. Baiatul a simtit ceva greu de descris , ca un fior strabatandu-i tot corpul pana in inima si in suflet. Mai traziu cand sa trezit din somn , si-a dat seama imediat ca i sa intamplat ceva cu totul deosebit si important. Era convins ca visul fusese special si absolut extraordinar. Sa ridicat si sa dus la parau ca sa se spele. Privindu-si chipul in unda limpede , a vazut cu uimire o infatisare care era dea dreptul frumosa. Si-a amintit de ce ia spus Zana care il vizitase in vis. Atunci baiatul a inteles pe loc ca fata atat de aratoasa pe care o zarea in oglinda apei acum , era imaginea propriei lui figuri. Si-a dat seama ca uratenia lui nu fusese altceva decat o iluzie , o parere. Baiatul a priceput ca intr-un anume fel , cei din jurul sau vorbindu-l de rau , sau batjocorandu-l , i-au strambat imaginea , adica parerea despre el insusi , facandu-l sa se creada ingrozitor de urat.
Intorcandu-se pe drumul catre casa , baiatul vedea lumea intr-un fel care era cu totul nou pentru el. Ce ciudat: Cat de minunate erau florile care cresteau pe carare , iar pasarile ce cantece clare aveau.
Pana si soarele parca era mai putin dogoritor. Cand a ajuns acasa , parintii nu i-au adresat nici un salut , pentru ca nici nu bagasera de seama lipsa lui de acasa. In acea noapte , cand sa culcat din nou cu ai sai , baiatul ia vazut si pe ei cu totul altfel. De fapt pareau alunecati intr-un somn ciudat , in care puteau sa umble si sa vorbeasca , dar nu puteau sa vada si sa auda cu adevarat. Atunci baiatul a priceput in sfarsit ca uratenia sa era de fapt o parte din visul lor ciudat si nu era deloc propria lui imagine!
Cand sa dus din nou la scoala , a inteles ca si pe colegii lui ii vede in cu totul alt fel. Baiatul si-a dat seama cu care dintre ei s-ar putea imprieteni. Apoi a mai descoperit ceva uimitor : Cunoscandu-si calotatile si adevarata imagine , reusea sa descopere mult mai usor pe cei buni din jurul sau.
Dar mai presus decat toate , acum cand vedea lumea intr-un mod atat de nou si special a priceput si intelesul pe care il avea dragostea , atat cea simtita de el cat si cea pe care o simteau unii din jurul sau. Asa se face ca , avand aceasta noua posibilitate de a intelege lumea , a descoperit pas cu pas , in fiecare zi care trecea , ca inima si viata lui se umpleau tot mai mult bucurie....

Plantuta cea perseverenta

Sa intamplat odata ca samanta unei flori , purtata de vant sa aterizeze pe o carare cu pamant putin si plin de pietre. O pala de vant a rostogolit-o pana a cazut printre bulgarii de pamant , iar cand a venit ploaia , a inceput sa creasca. Floricica a reusit sa se inalte destul de bine pe carare. Din pacate insa , de cate ori incerca sa se intinda mai mult , cineva calca peste ea. De cate ori se intampla acest lucru , fie ca era strivita o frunza , fie ca se rupea chiar varful florii. Micuta planta incerca iar si iar sa scoata la iveala cate o frunzulita , sau un bobocel de floare. Numai ca de cate ori acest lucru pornea bine , se gasea cineva care sa o rupa intr-un fel , fie turtind-o cu pantoful fie cu roata biciletei. Pana la urma biata plantuta sa vazut silita sa renunte la dorinta de a se mai inalta. Sa hotarat sa incerce doar sa supravietuiasca ramanand mereu la fel. Insa si acest lucru era greu , pentru ca primea prea putin soare si prea putina hrana.
Intr-o zi , un gradinar a trecut pe acolo si a observat pe carare mica planta. "Ei , ei , nu cresti intr-un loc prea bun" , a spus el.
Tu ar trebui sa te afli intr-o gradina unde sa poti creste cat mai frumos". Gradinarul a plecat acasa si sa intors cu o sapa si cu o galeata. Apoi sa apucat sa sape , asigurandu-se ca a reusit sa cuprinda toate firicelele radacinii fara sa le rupa.
A luat planta la el in gradina , a gasit un loc cu pamant gras unde a fixat-o iar apoi a stropit-o grijuliu cu multa apa.
"Acuma esti intr-un loc mai potrivit , Micuta Planta" ia zis el.
"Aici vei putea sa cresti si sa te dezvolti exact asa cum le este dat tuturor celor ca tine. si pentru ca te-ai straduit atat de mult sa supravietuiesti , in mod sigur vei creste si vei deveni cea mai frumoasa floare din aceasta gradina"
Mica plantuta era foarte speriata. Se chinuise sa stea in acelasi loc atat de mult timp , incat ii era pur si simplu frica acum cand i se oferea aceasta noua posibilitate de a se schimba total.
Gradinarul a bagat de seama ca micutei plante ii era frica , asa ca ia vorbit din nou.
"AVEM VOIE SA NE FIE FRICA ,DAR NU TREBUIE CA FRICA SA NE OPREASCA SA CRESTEM SI SA NE DEZVOLTAM"
a sfatuit-o el pe mica planta.
"Pentru ca sa ajungi sa fii exact ceea ce poti cu adevarat sa fii , trebuie sa gasesti forta in tine insati , sa te indrepti si sa te deschizi chiar tu catre soare. Abea atunci vei reusi sa te vezi in adevarata lumina."
Bietei plantute ii era inca frica , dar sa hotarat sa nu scape aceasta ocazie , asa ca a cautat si a gasit in ea insasi puterea de a se deschide spre lumina , Foarte curand sa ivit o frunzulita , iar apoi un bobocel de floare , urmate de altele si de altele. Plantuta a capatat incredere si a inceput sa se simta mai puternica si mai curajoasa. Nu dupa mult timp sa acoperit cu o multime de flori minunate. Gradinarul povestea tuturor prietenilor sai despre noua , extraordinara planta din gradina sa.
Foarte multa lume a inceput sa viziteze gradina ca sa admire florile acestei plante atat de speciale. Planta auzea din ce in ce mai des in jurul ei cuvintele cu care vizitatorii ii laudau frumusetea si isi dadea seama ce mult se schimbase si ce mult crescuse. Acum ca era vindecata de tot , planta a inteles cu adevarat ca pentru ca sa se dezvolte pana la frumusetea ei deplina a trebuit sa aiba foarte multa incredere si curaj ca sa se inalte singura spre soare prin propriile ei puteri.

Vitelusul si pietrele din rau.

O data demult , era un vitelus care traia impreuna cu mama lui intr-o lunca larga , verde si foarte frumoasa pe malul unei ape. Mai traiau acolo o multime de alti vecini, vaci , cai mari dar nu mai erau deloc alti vitei. Asa ca , micul vitelus putea sa fuga si sa se joace numai cu mama sa. Totusi , desi o iubea foarte mult , se simtea teribil de singur si era trist pentru ca nu mai erau in vecini alti vitei de vrasta lui cu care ar fi dorit grozav sa se joace. Se stie ce bine se simt impreuna vitelusii cand se pot imprieteni cu cei de o varsta cu ei. Asa ca vitelusul nostru simtea permanent cu lui ii lipseste ceva.
Intr-o zi , cand parca era mai trist ca niciodata , vitelusul sa asezat langa trunchiul unui copac si a inceput sa motaie si sa viseze.
In vis se facea ca era intr-o vale nu prea mare pe marginea unui rau. Pe malul celalalt putea sa vada o turma intreaga de vitei si viteluse care fugeau si se zbenguiau distrandu-se de minune. Parca totii erau de varsta lui si doreau foarte mult sa-l intalneasca si sa-l cunoasca. Il tot strigau sa vina sa se joace cu ei , dar vitelusul nostru nu isi dadea seama cum ar putea trece raul ca sa ajunga la ei. Nici nu stia daca va fi vrodata in stare el , cel obisnuit cu singuratatea , sa se joace cu alti vitei. Asa ca a ramas privind lung spre rau. Cum se tot uita el asa , a vazut deodata ceva interesant in apa. Erau pur si simplu niste pietre , care traversau raul - una , doua , trei , patru...Deodata vitelusului ii veni o idee. Ce ar fi sa treaca pe malul celalalt calcand cu grija pe fiecare piatra , PAS CU PAS pana pe malul celalalt. Si chiar asa a si facut.
Ne putem inchipui ce bine sa distrat apoi sarind si fugind impreuna cu ceilalti vitei prin lunca verde...
Spre seara , sa intors si a trecut din nou raul , calcand cu atentie pe pietre inapoi.
Deodata visul vitelusului lua sfarsit , iar el se trezi tot acolo , stand asezat langa mama lui. Numai ca de data asta , vitelusul se ridica repede in picioare si exact asa cum facuse in vis , privi spre malul celalat al apei. Descoperi cu mare incantare ca acolo se jucau intradevar cativa vitei veseli.
De data aceasta insa vitelusul nostru stia ce sa faca sa ajunga la ei. Si asa a si facut.

Iepurica Richi invata sa spuna "NU"

Intr-o padure minunat de frumoasa traia odata iepurica Richi impreuna cu parintii ei. Era o iepurica tare draguta si cat era ziua de lunga topaia pe langa mama ei si se simtea foarte fericita. Intr-o zi mama ei ia spus : " Eu trebuie sa ma duc pana la marginea padurii sa vad daca gasesc ceva trifoi pentru cina. Tu ramai aici pentru ca ma intorc imediat."
Se stie ca iepurii se dau in vant dupa trifoi , asa ca , desi iepuricai Richi nu-i placea ca mama pleca , nu voia nici sa ramana flamanda. Si-a luat ramas bun de la iepuroaica si sa uitat dupa ea cum pleca spre marginea padurii.
La inceput iepurica se simtea destul de bine de una singura , dar asa cum vine ghinionul de obicei , iata ca sa intamplat sa treaca pe acolo un vulpoi mare si rau.
El a inceput sa-i spuna lui iepurica Richi sa faca anumite lucruri pe care ea nu voia sa le faca. Biata iepurica era tare incurcata pentru ca ea totdeauna obisnuia sa asculte si sa faca ceea ce ii cereau adultii sa faca. Dar de aceasta data simtea ca nu trebuie deloc sa faca ceea ce ii cerea vulpoiul. In plus isi aducea aminte foarte bine ca mama ei ii spunea adesea ca este o iepurica tare isteata si desteapta.
Deodata si-a dat seama ce anume sa-i spuna vulpoiului celui rau.
Asa ca a inceput sa strige cat se putea de tare:
"NU! NU! OPRESTE-TE!'' cu cat striga mai tare , cu atat glasul ei devenea tot mai puternic.
Asa ca striga mai departe: "NU VREAU ! STAI ! NU FACE ASTA ! OPRESTE-TE!"
Vulpoiul cel rau se rastea la iepurica si incerca sa fie aspru si sa o forteze sa faca ce voia el , dar iepurica nu voia deloc si striga intruna. Desi ii era teribil de frica , striga si iar striga " NU! NU! NU! " cat putea de tare.
Intr-un tarziu , vazand ca nu reuseste nimic , vulpoiul cel mare si rau a plecat. Iepurica Richi era inca foarte inspaimantata , dar parca acum se simtea altfel. Ea a facut descoperirea ca desi era mult mai mica in comparatie cu vulpoiul , era totusi puternica in cu totul alt fel decat el. Cand mamica ei sa intors acasa , iepurica ia povestit tot ce sa intamplat. Mama ei a fost foarte multumita pentru ca iepurica ia spus absolut tot ce sa intamplat si a imbratisat-o din toate puterile. Cand s-au dus la culcare mama ei inca mai zambea fericita ca iepurica Richi era la fel de desteapta ca si vulpoiul cel mare dar rau.

Patenia iepurelui Fliti cu leul cel fioros.

O data demult vietuia un leu mare care credea ca el este regele junglei. Cele mai multe animale din padure il respectau sau chiar le era un pic frica de el , pentru ca se purta ca orice leu. Numai ca la un moment dat , leului i sa intamplat ceva El a devenit tot mai tiranic ,mai afurisit , mai rau si intr-un cuvant a inceput sa-i asupreasca pe cei din padure. Ii teroriza pe toti , ii zgaria , isi batea joc de ei. Animalelor din padure a inceput sa le fie foarte frica. Viata lor se schimbase cu totul , atat de frica le era.
Pur si simplu se temeau sa adoarma , ori sa mai iasa din vizuinile lor. Unele dintre ele au inceput sa viseze cosmaruri ingrozitoare , iar altele nici nu mai puteau manca.
Se pare ca leului nu-i pasa de toate astea. Continua sa-i chinuie , sa-i asupreasca si sa ii infricoseaza pe toti. De fapt , leul se purta asa urat din cauza ca in sinea lui se simtea tare slab si credea ca singurul mod in care ar putea sa para puternic era sa-i forteze pe ceilalti sa faca lucruri pe care ei nu doreau sa le faca si sa bage frica in ei.
Numai ca traia in padure , satul de toate astea pana peste urechi , amaratul si zdrentarosul iepure Fliti. El se saturase sa le tot auda pe celelalte animale ca se vaicaresc despre leu si sa le vada toata ziua asa de pleostite si nedormite din cauza viselor de groaza pe care le aveau noaptea.
De altfel iepurele Fliti fusese primul care se speriase groaznic de leu , dar pana la urma a reusit sa scape putin de teama.
Intr-o zi Fliti le-a anuntat pe celelalte animale:
"Ma duc sa-i dau o lectie acestui leu , sa-i fie de invatatura."
"Bine ,dar cum vrei sa faci?" L-au intrebat animalele.
"Doar tu esti numai un biet iepure fara aprare. N-ai nici colti ascutiti , nici ghiare puternice ca leul. Si la urma urmei nici nu poti alerga chiar asa de tare".
"N-are importanta" a raspuns spre mirarea tuturor iepurele Fliti.
"Am reusit sa-mi gasesc propria putere si m-am hotarat sa-i dau acestui leu o lectie de o sa ma tina minte cat o sa mai traiasca!"
Tuturor celorlalte animale li sa facut mai frica decat niciodata.
Erau absolut sigure ca temutul leu il va sfasia pe iepurele Fliti.
Dar Fliti nu dadea nici o atentie fricii lor. El sa apucat sa sape o groapa foarte adanca drept pe cararea pe care obisnuia sa treaca leul dimineata la plimbare. Se straduia sa sape cu propriile lui labe atat de repede cat putea. Toata ziua a lucrat si numai traziu , noaptea si-a terminat treaba.
Groapa era foarte adanca si Fliti a acoperit-o cu frunze si cu tot felul de uscaturi , ba chiar cu un copacel , in asa fel ca sa nu se observe deloc ca acolo ar fi o groapa. Fara sa aiba stire de nimic , a doua zi leul a venit sa se plimbe , asa cum facea in fiecare dimineata. Ca de obicei era prost dispus , bombanind , injurand , ragnind si speriandu-le foarte pe bietele animale.
Dar Fliti privea la el si tremura foarte putin.
Plimbandu-se , leul a pasit peste frunzisul cu care era acoperita groapa si cu un zgomot puternic sa prabusit in ea. Iepurele Fliti sapase groapa asa de adanca incat era absolut imposibil de iesit din ea. Cum la vazut pe leu cazand in groapa , Fliti sa dus la marginea ei si la privit.
"Tu , leule , n-ai inteles totusi ce inseamna sa fii puternic" , ia spus el foarte linistit leului. Sa stii ca puterea nu inseamna sa ai coltii fiorosi sau ghearele ascutite. Nu inseamna ca esti puternic nici daca ii faci pe altii sa tremure de frica inaintea ta , sau daca iti bati joc de ei , facandu-i sa se simta buni de nimic.
Adevarata putere vine din interiorul fiecaruia.
Daca iti dadeai seama de asta ,n-ai fi stat acum aici pe fundul gropii. Cand o sa pricepi ce inseamna sa fii puternic cu adevarat , vei fi in stare sa gasesti o solutie ca sa iesi din groapa asta."
Si zicand acestea , iepurele Fliti a plecat topaind mai departe.

Papusa Lorela

Odata de mult sa intamplat ca un barbat si o femeie casatoriti , dar ceva mai in varsta , au dat nastere unei fetite , minunat de frumoase. Era un copil extraordinar si au hotarat ca numele ei sa fie Lorela.
Fetita stia sa faca tot cer stie sa faca un bebelus obisnuit , adica gangurea , dadea din maini si din picioare , facea pipi in scutece si urla cand ii era foame. Nu-i lasa pe parintii ei sa doarma noaptea , iar ziua nu-i lasa in pace de exemplu sa manance in liniste. Isi murdarea hainele si era teribil de galagioasa. Din cauza tutuor acestor fapte , parintii ei si-au dat seama ca facusera o mare greseala , pentru ca ei de fapt nu isi dorisera un copil care sa fie chiar asa , adica sa se poarte numai cum voia el.
Drept care , cumva-cumva , au gasit ei o modalitate de a o transforma pe fetita intr-o papusa. S-au hotarat sa faca astfel incat sa-i poata controla purtarea in toate privintele , la fel cum papusarii manuiesc tragand de sfori marionetele. Desigur Lorela era o papusa cu totul neobisnuita. Ea crestea exact cum creste o fetita ,numai ca ii lasa pe parintii ei sa o conduca in toate privintele : Sa-i spuna cum sa se miste , ce sa isi doreasca , ce sa vorbeasca , ce sa faca , adica era exact ca o papusa.
Anii s-au scurs si Lorela a devenit o adolescenta , iar apoi a terminat si scoala.
Treptat , cu trecerea timpului insa , in sufletul Lorelei sa ivit un fel de sentiment foarte ascuns , un fel de dor de a fi o persoana , o fiinta adevarata.
Acest dor devenea tot mai puternic. Lorela a incercat sa vorbeasca despre acest lucru chiar cu unele colege de clasa , dar nimeni , absolut nimeni nu o intelegea. Totusi , intr-o noapte , in timp ce dormea , Lorela a visat ceva deosebit , un vis care avea un inteles special pentru ea insasi. Mesajul era foarte clar : Ea NU ERA absolut deloc o papusa. Se pare ca parintii facusera ceva ochilor ei , in asa fel incat ea nu se mai vedea deloc asa cum era in realitate. Insa in visul pe care tocmai la avut , Lorela a reusit sa se vada exact asa cum era ea de fapt , adica o fata care avea propriile ei dorinte , propriile ei pareri si care stia ce sa faca pentru a realiza ceea ce voia.
A doua zi dimineata , cand sa trezit , Lorela a sarit din pat si a fugit in fata oglinzii in care se putea vedea din cap pana in picioare. A privit la imaginea sa din oglinda si sa vazut cu totul altfel. Sa convins ca nu era deloc , dar deloc, o papusa. Era o fata ca toate fetele , cu visele si dorintele pe care orice fata de varsta ei le avea. Plina de nerabdare a zbughit-o sa-i caute pe parintii ei ca sa le spuna si lor ceea ce descoperise.
Numai ca din pacate , parintii ei pur si simplu nu apreciau aceasta descoperire si nu impartaseau deloc bucuria ei. Ei continuau sa creada despre Lorela ca este o papusa care le permite sa o controleze si sa o manevreze in toate privintele , asa cum se intamplase pana atunci.
Din aceasta cauza , Lorela incerca in acelasi timp doua sentimente opuse. Unu de bucurie si unul de tristete , pentru ca isi dadea seama ca pentru a creste mare nu-i mai ramane decat sa continue ea insasi sa se vada ca o persoana reala , ca o fiinta adevarata. Pentru aceasta , profitand de tot ceea ce stia , Lorela a putut sa afle cum sa isi gaseasca propriul ei loc in aceasta lume. Pe zi ce trecea , Lorela sa maturizat tot mai mult si de atunci a reusit cu succes sa nu mai permita nimanui sa faca din ea o papusa pe care sa o dirijeze pur si simplu fara a tine cont de vointa ei.

Cum se hraneste un rechin

Undeva departe , traia un baiat care sa angajat ca ingrijitor la un delfinarium adica la un fel de gradina zoologica pentru pesti unde se aflau mai multe bazine si acvarii cu apa de mare. Acolo au fost adusi si traiau toate felurile de pesti din ocean , chiar si cei mai mari si mai rai. Baiatul care ii ingrijea voia sa isi faca treaba cat mai bine , asa ca sa straduit sa stranga cat mai multe informatii despre fiecare peste oceanic.
Din aceasta cauza baiatul trebuia sa isi aminteasca tot timpul o multime de lucruri. Dar el avea noroc pentru ca viata pestilor il interesa foarte mult , asa ca tinea minte tot ce citise.
Intr-unul din acvarii traia un mare rechin alb , care avea cele mai infricosatoare si mai puternice falci si era cel mai mare si mai rau dintre toti pestii de acolo. Baiatul ingrijitor a aflat de undeva ca era necesar sa intre si el in apa impreuna cu rechinul pentru al hrani. Acest lucru era o problema foarte serioasa pentru ingrijitor , pentru ca odata intrat in apa cu rechinul ,se puteau intampla oricand niste lucruri groaznice. Rechinul se repezea la ingrijitor , incercand sa-l atace si infricosandu-l tare de fiecare data. Bietul baiat se straduia din rasputeri sa se fereasca de dintii rechinului , inotand , sarind in diferite directii ca sa nu fie muscat. Cand termina de hranit rechinul era mort de oboseala din cauza efortului facut.
Intr-o zi a venit la acvariu un vizitator care a privit indelung felul in care era hranit rechinul. Era dea dreptul uimit de ce vedea ca se petrece.
In sfarsit , cand ingrijitorul a reusit sa iasa afara din acvariu , bucurs ca mai scapase inca o data cu viata , vizitatorul sa apropiat de el si la intrebat: " Pentru ce intri in apa cand e timpul sa-i dai mancare rechinului?"
Ingrijitorul ia raspuns : " Am citit undeva in manualul de ingrijire a pestilor ca trebuie sa intri in apa ca sa hranesti un rechin".
"Cred ca n-ai citit din cea mai buna carte. Sau probabil n-ai inteles corect"
Ia raspuns vizitatorul. Cel mai potrivit mod de a te purta cu un rechin este sa stai cat mai departe de marginea bazinului in care se afla el.
Cand vrei sa-l hranesti trebuie sa-i arunci mancarea in apa. In felul asta nu poate sa iti faca nici un rau"
Baiatul ingrijitor a inceput sa se gandeasca la acest lucru si ideea i sa parut a fi buna. Se saturase de frica pe care o incearca zilnic , mai ales cand rechnul reusea sa isi infiga cate un colt in bratul sau piciorul lui , umplandu-l de sange. Asa ca , zis si facut , in ziua urmatoare a stat cat sa putut de departe de bazinul in care inota rechinul cel fioros si ia aruncat de acolo mancarea in apa. Rechinul a devenit foarte furios vazand ca baiatul numai intra in apa. Pentru ca el se distra de minune incercand sa-l atace si sa-l muste de picior. In sinea lui rechinul spera ca intr-o zi baiatul nici nu va mai fi in stare sa iasa afara din bazin si ca va ramane pentru todeauna acolo cu el.
Numai ca ingrijitorul era destul de destept ca sa isi dea seama ca exista mai multe feluri de a te purta cu un rechin fioros si ca de fapt nici nu consta ce credea rechinul despre el.
Ceea ce conta cu adevarat era numai propria lui siguranta.
Incepand din acea zi , el la hranit pe rechin numai de la distanta , ba chiar le-a dat voie si altor ingrijitori sa-l hraneasca. Baiatul a inteles ca in viata unele lucruri sunt mai importante decat altele si ca traind invatam ceva nou in fiecare zi.