TREPTELE IUBIRII

Încă de la început este bine să ne întrebăm, cu un oarecare spirit critic, dacă este în măsura noastră să analizăm ce este iubirea, dacă putem vorbi despre diferite etape ale iubirii, fără a devia de la semnificaţia profundă a iubirii, care transcende totuşi orice definiţie şi orice conceptualizare.

Ştim cu toţii că a iubi înseamnă mai întâi de toate să trăieşti iubirea şi nu să o gândeşti. În acelaşi timp, a medita asupra iubirii, ne oferă posibilitatea de acces la nuanţe nebănuite ale iubirii, ceea ce ne este de un imens ajutor. Iubirea conţine în ea însăşi un aspect atât temporal, cât şi atemporal, atât imanent cât şi transcendent.

Iubirea, ca trăire pur spirituală, este o stare de unitate a fiinţei, un cerc al timpului închis. În spaţiul mişcării temporale, iubirea este o relaţie prin care ea se descoperă tot mai mult, căutându-şi propria finalitate.

Întotdeauna există trei aspecte fundamentale (materie-energie-informaţie) care, privite în simultaneitate, ne dau o imagine corectă a acelei realităţi. Iubirea nu va fi înţeleasă în adevarata sa valoare atât timp cât noi încă nu am pătruns în toate cele trei dimensiuni ale sale. Ele formează o strânsă unitate, fără să se amestece una cu alta, ci lucrând împreună, fiecare din sfera sa de vibraţie distinctă. Această mişcare subtilă care animă toate compartimentele fiinţei care iubeşte (corpul, sufletul şi spiritul), este mişcarea de viaţă sau altfel spus, duhul iubirii, într-un sens creştin.

Cele trei trepte ale iubirii sunt: Erosul, Dragostea şi Agape (Beatitudinea). Cel mai adesea pentru o fiinţă umană ele se întrupează în aceea (acela) pe care inima sa a ales-o sau l-a ales.

La începutul unei relaţii de iubire, fascinaţia atracţiei este o revărsare continuă de energie care atinge şi transfigurează simţurile, le umple de încântare şi frumos. Nu trebuie să înţelegem greşit erosul ca un ataşament orb faţă de corpul fizic al celuilalt. Este cu mult mai mult decât atât: adevăratul eros este să simţi subtil forţa de viaţă ce animă acel corp, să pătrunzi în semnificaţia ascunsă a fiecărui gest şi atitudine pe care corpul o exprimă, astfel încât întreaga ta făptură să fie cuprinsă de tremurul subtil al energiei adusă la cea mai înaltă cotă de manifestare a ei. Acest extaz al apropierii fizice este misterul cel mai adînc pe care o fiinţă umană îl trăieşte în viaţa sa terestră. El provine din faptul că aici există totul. În lumea fizică, capătul manifestării se opreşte, iar conştiinţa mulţumită de manifestarea tuturor posibilităţilor latente din ea, îşi găseşte odihna fericită în locul de unde nu există nimic mai departe.

Două trupuri strâns îmbrăţişate sunt o dovadă incitantă că fiinţele celor doi pot atinge inexplicabilul, că ei pot să pornească într-o aventură cutezătoare, aceea de a uni ceea ce este acum în aparenţă despărţit, de a ajunge în final să lege o punte între ceea ce pare exterior şi ceea ce este întotdeauna interior. Cele două corpuri trebuie în final să devină „fluide", iar unitatea lor va fi o curgere neîntreruptă de vitalitate euforică, ce consumă orice senzaţie sau percepţie a obiectivităţii.

Pericolul cel mai acut al acestei călătorii este uitarea. Dacă se uită finalul, unitatea la care trebuie să ajungem, ceea ce era înainte bucurie spontană devine acum o nesuferită închisoare. Chemarea către împlinirea unităţii trebuie să rămână mereu o constantă a aspiraţiei celor doi. Apropierea de celălalt va fi astfel o apropiere de propriul centru. Celălalt devine gradat icoana sufletului tău, atunci când spaţiul tău subtil se umple de vibraţia lui, asemenea unei picături de cerneală ce colorează apa în toată substanţa sa. Aceasta este premiza pentru ca în fiecare din cei doi să se trezească focarul acelei sfere de forţă a iubirii, pe care am denumit-o Dragoste. În dragoste eşti mereu împreună cu celălalt, indiferent că se află în imediata vecinătate a spaţiului tău vital, că se află la kilometri distanţă de tine, ori chiar migrează prin nenumăratele lumi subtile ale creaţiei. Fiecare, am putea spune că trăieşte viaţa celuilalt şi, deşi par mai singuri, ei poartă în suflet taina împlinirii.

Când dragostea atinge cele mai intense forme de manifestare, în tine se trezeşte un dor copleşitor, inexplicabil către esenţa fiinţei celuilalt. Adeseori o astfel de fiinţă varsă lacrimi de o puritate de nedescris, iar expresia ochilor săi este de o compasiune fără de sfârşit. Iubirea acum este de fapt un dor infinit de Dumnezeu, iar întreg sufletul stă să explodeze într-o îmbrăţişare a necuprinsului.

Iubirea va deveni astfel un ocean de pace şi beatitudine. Ea este acum Agape, iubire de Dumnezeu. Este atât de multă prezenţă acolo, este atât de cunoscut totul şi atât de misterios. Totul este atât de plin de tine. Şi vrei din nou să te dăruieşti - ţie însuţi.